TUI Travelcenter: Destinaţiile exotice din Asia revin în căutările românilor pentru sezonul de iarnă

NewMoney 27/09/2022 | 15:39 Ştiri
TUI Travelcenter: Destinaţiile exotice din Asia revin în căutările românilor pentru sezonul de iarnă

Destinațiile asiatice Thailanda, Bali, Malaezia, Singapore, preferate de români în perioada pre-pandemică pentru vacanța de iarnă, revin în topul căutărilor pentru sezonul 2022-2023 pe măsură ce au redevenit accesibile după ridicarea totală a restricțiilor sanitare, se arată într-o analiză a TUI TravelCenter, franciza în România a Grupului TUI, cel mai mare turoperator la nivel mondial. Astfel, e de așteptat ca țările asiatice să domine clasamentul destinațiilor favorite în următoarele luni, alăturându-se pe lista celor în care românii au putut călători și în 2021, așa cum sunt Dubai, Egipt, Maldive, Mauritius și Zanzibar.

“Este complicat de prezis în acest moment o destinație-vedetă a sezonului de iarnă 2022-2023, pentru că trebuie să privim lucrurile din două perspective: a prețului și a luxului. Turiștii pentru care prețul e principalul criteriu după care se ghidează când decid unde merg în vacanță se orientează mai ales spre Thailanda și Bali în Asia, dar și spre Mexic, Republica Dominicană și Cuba în America Latină. Pentru românii care caută vacanțe de lux unde bugetul nu este neaparat un criteriu, topul arată diferit, Mauritius, Maldive, Zanzibar și Seychelles fiind favorite”, afirmă Ștefan Leontin Joos, CEO TUI TravelCenter.

Succesul neaşteptat ȋnregistrat ȋn plină pandemie de destinaţiile exotice ȋndepărtate i-au determinat pe reprezentanții TUI TravelCenter să pregătească programe turistice speciale pentru finalul anului 2022 și primul trimestru al anului viitor. Prin urmare, românii vor putea zbura direct din București către Zanzibar. De asemenea, datorită conexiunilor cu compania-mamă, turiștii TUI TravelCenter vor avea la dispoziție trei zboruri pe săptămână către Maldive și Mauritius și două curse săptămânale către Mexic cu plecare din București și escală la Viena. Cei care vor alege vacanțele în Republica Dominicană și Cuba vor zbura din București, cu escală la Madrid.

Tariful pentru un sejur de Revelion de 7 nopți cazare cu mic dejun și transport într-o destinație exotică porneste de la 1150 euro/persoană în Thailanda (Phuket) și poate ajunge la 6500 euro/persoană în Maldive.

Categoria turiștilor TUI care aleg destinațiile exotice este formată în special din cupluri și mai puțin din familii cu copii, raport ce este răsturnat în cazul destinațiilor considerate de masă precum Antalya sau Egipt, două dintre destinațiile către care compania va opera zboruri și în sezonul de iarnă, pentru care se fac rezervări chiar începând cu jumătatea lunii august.

“Există un segment tot mai mare de piață care revine la conceptul de Early Booking sensibil crescut față de perioada 2020-2021. Acest comportament poate fi alimentat și de experiența trăită de unii turiști în cursul acestui sezon, când au lăsat pe ultima sută de metri rezervarea vacanței și a fost imposibil să mai găsească locuri la cazare sau zbor. Avantajele rezervării din timp sunt numeroase: tarife cu reducere, condiții de plată flexibile, alegerea din , nu din , adaugă reprezentantul TUI TravelCenter.

În ceea ce privește sezonul estival 2022, topul celor mai căutate destinații din oferta TUI TravelCenter este condus de Turcia, urmată de Grecia și Egipt; totodată, destinațiile interne, dar și Spania și Bulgaria au fost solicitate în această vară. În general, valoarea medie a unui pachet turistic a fost de 725 de euro de persoană. Aproximativ 10.000 de turiști au ales să călătorească în 2022 cu TUI TravelCenter, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă comparativ cu anul anterior, când industria de turism în general a suferit pierderi din cauza pandemiei de coronavirus.

Pe de altă parte, pentru a-i încuraja pe români să-și rezerve din timp vacanța, în prima săptămână din luna octombrie (3-9 octombrie), turoperatorul va organiza o campanie inedită intitulată Zilele TUI în România prin care îi va întâmpina atât offline (în agenții), cât și online (pe website) cu oferte speciale, activități și surprize pentru cei mici, precum și concursuri derulate pe conturile de socializare.