Trupa Helloween aduce sound-ul inconfundabil de power metal și la București

Acest articol apare în numărul 28 (20 noiembrie – 3 decembrie) al revistei NewMoney

O parte dintre fondatorii Helloween s-au alăturat noii formule a bandului pentru un turneu unic, ce aduce și la noi acel sound inconfundabil de power metal.

Au preluat de la heavy metaliști precum Judas Priest și Iron Maiden riffuri grele și melodii în tonalitate minoră pe care le-au infuzat cu viteza și energia tipice thrash metal-ului. Au reușit astfel, asemenea elvețienilor de la Celtic Frost și a suedezilor de la Bathory, să cristalizeze „ingredientele sonice“ (cum le numește AllMusic) ale unui gen muzical ce avea să fie cunoscut cu numele de power metal. Făceau asta la începutul anilor ’80, la Hamburg (Germania de Nord), când s-au botezat inițial Second Hell și Iron Fist, ca în 1982 să adopte definitiv numele de Helloween.

De atunci, formația – faimoasă, nu doar pentru crearea unui nou stil mu­zi­cal, ci și pentru permanentele conflicte interne și decizii neinspirate – a avut în componență nu mai puțin de 12 muzicieni.

Acum, însă, la insistențele fostului vocal Kai Hansen, power metaliştii germani au reunit o parte din formula clasică (mai exact, Hansen, Michael Kiske, Michael Weikath și Markus Grosskopf) cu formula adoptată pe parcurs (Andi Deris, Daniel Löble și Sascha Gerstner). Au pornit astfel într-un turneu mondial numit „Pumpkins United“ (trimitere clară la mascota trupei, bos­ta­nul), care se va încheia în 2018 și care îi aduce și în Ro­mânia, pe 15 decembrie. Din playlist-ul concertului de la Romexpo nu vor lipsi piese precum „If I could Fly“, „Starlight“, „Keeper of the Seven Keys“, „How many tears“, „Murderer“.

Al doilea început. Dacă ne gândim la primii ani de existență ai Helloween, ascensiunea lor a fost destul de meteo­rică încă de pe atunci. Au lansat primul album, „Walls of Jericho“, în 1985, urmat de „Keeper of the Seven Keys“ (vol.I, 1987 și vol. II, 1988), cu care aveau să schimbe istoria rockului grație unui nou stil adoptat: power metal (subgen al heavy metal ce îmbină elemente de rock tradițional cu un sound mai rapid și mai light, amplificat adesea cu elemente simfonice). „Voiam să facem ceva nou, să ieșim în față și să cântăm, să fim mai mult decât o trupă mică de club și așa am creat stilul ăsta… era speed heavy metal cu multă melodie“, spunea, cu ani în urmă, primul basist al trupei, Markus Grosskopf. „Halloween“, o piesă destul de lungă care justifica, prin sound și versuri, conceptul întunecat al acestui album, dar și piese precum „I Want out“ sau „Dr Stein“ aveau să le aducă discul de aur (primul dintr-un total de 14) pentru cele 100.000 de exemplare vândute.

Următoarele materiale discografice – „Pink Bubbles Go Ape“ (1991) și „Chameleon“ (1993) – au fost însă adevărate eșecuri din punct de vedere comercial, ceea ce a dus la tensiuni între membrii trupei, finalizate cu retragerea toboșa­rului Ingo Schwichtenberg și a vocalului Kiske.

Helloween a reușit să-și refacă imagi­nea cu următoarele albume – „Master of the Rings“ (1994), „The Time of the Oath“ (1996), „Better Than Raw“ (1998), „The Dark Ride“ (2000) – care l-au avut în prim-plan pe vocalul Andi Deris, fost frontman al formației Pink Cream 69. Și astfel au ajuns băieții de la Helloween să cunoască un al doilea început strălucit, datorat în mare parte vocii lui Deris și curajului de a inova al trupei. Așa a apărut unul dintre cele mai reușite materiale semnate Helloween, „Better Than Raw“, un album complex ce îmbină formule clasice cu riffuri violente și elemente de hard rock și rock progresiv.

Păstrătorii de chei. Frământările trupei nu au încetat însă nici în anii ur­mă­tori, alte schimbări de componență, alte albume aspru criticate aducând, nu de puține ori, umbra asupra bandului. Cu toate acestea, au reușit de fiecare dată să renască, ca o pasăre Phoenix, din propria cenușă.

Așa s-a întâmplat cu „The Dark Ride“, din 2000, un album cu sound întunecat, după cum îl anunța chiar titlul, cu „Rabbit Don’t Come Easy“, din 2003, un album pozitiv și comic, pe alocuri, ce a avut parte de un turneu mondial de succes. Dar și cu „Keeper of the Seven Keys: The Legacy“, un dublu album conceptual, cu același titlu, subiect și sound ca cele ale albumelor omonime, din 1987 și 1988.

Helloween a mai scos de atunci încă patru albume, ultimul fiind „My God-Given Right“ (2015), în care sound-ul lor inconfundabil a fost îmbogățit cu accente de muzică modernă. Cu toate eșecurile și neînțelegerile interne, Helloween a rămas o trupă cu un concept clar și un sound despre care orice rocker poate să spună că e unic.

Pentru acest sound și pentru această trupă care a trecut testul timpului, me­ri­tă să fii pe 15 decembrie la Romexpo. Mai ales că va fi, probabil, ultima dată când va cânta în această formulă.

FOTO: Guliver / Getty Images