Trump spune că declarațiile împotriva NATO sunt „un fel de a negocia”

Andrei Dumitru 20/03/2024 | 10:36 Ştiri
Trump spune că declarațiile împotriva NATO sunt „un fel de a negocia”

Donald Trump dă asigurări că recentele sale ameninţări la adresa NATO sunt ”un mod de a negocia” cu statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, relatează News.ro.

Miliardarul republican a semănat panică în Uniunea Europeană (UE) după ce a ameninţat, în februarie, că nu mai garantează apărarea statelor membre NATO de Rusia, în cazul în care acestea nu-şi plătesc partea.

Aceste declaraţii au fost aprig criticate de către mai mulţi lideri europeni şi de către rivalul său democrat în alegerile americane Joe Biden

”Este un mod de a negocia”, a respins fostul președinte într-un tête-à-tête cu Nigel Farage, un reprezentat al extremei drepte britanice.

”Statele Unite trebuie să-şi plătească partea lor şi nu partea tuturor”, a declarat Trump.

Donald Trump s-a lăudat de altfel că a umplut conturile NATO prin declaraţiile sale.

”Ei au început să plătească mulţumită acestor comentarii pe care le-aţi văzut acum două-trei săptănmâni”, a declarat el, fără să dea vreun exemplu.

Republicanul, care urmează să-l înfrunte pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, le reproşează cu regularitate membrilor Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic faptul că nu-şi respectă angajamentele cu privire la cheltuielile militare.

”Nu uitaţi că toate astea sunt mai importante pentru ei decât pentru noi. Noi avem un ocean care ne desparte de anumite probleme”, a subliniat el marţi.

”Un ocean mare şi frumos”, a subliniat Donald Trump.