Tranzacțiile imobiliare au totalizat 400 de milioane de euro în primul semestru. ”Piața devine mai lichidă”

Andreea Neferu 26/07/2017 | 12:43 Ştiri
Tranzacțiile imobiliare au totalizat 400 de milioane de euro în primul semestru. ”Piața devine mai lichidă”

Valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare din prima jumătate a acestui an a depășit 400 de milioane de euro, principalele mutări fiind preluarea depozitului Dacia Pitești de către fondul de investiții Globalworth, respectiv tranzacția prin care Iulius Group, dezvoltator imobiliar controlat de Iulian Dascălu, a vândut 50% dintre mallurile sale către sud-africanii de la Atterbury Group, potrivit companiei de consultanță imobiliară Colliers International.

„Valoarea medie a tranzacțiilor a crescut semnificativ în comparație cu anul trecut și estimăm că 2017 va fi în continuare un an foarte bun pentru piața de investiții. Volumul ridicat de tranzacții demonstrează că piața devine mai lichidă, iar investitorii sunt interesați de diversificarea portofoliului. De asemenea, observăm o tendință a investitorilor internaționali de a crea parteneriate cu dezvoltatori locali. Acest dinamism va duce la un volum total al investițiilor de 1 miliard euro în acest an, marcând cel mai bun an pentru această piață din perioada post-criză”, spune Mihai Pătrulescu (foto), head of strategic analysis în cadrul Colliers International.

În ceea ce privește sectorul comercial imobiliar, prima jumătate a acestui an a fost activă atât în ceea ce privește stocul de proiecte finalizate, cât și în ceea ce privește interesul din piață pentru închirierea acestor spații.

Spre exemplu, pe piața de spații industriale din zona Capitalei au fost livrați aproximativ 150.000 de metri pătrați în prima jumătate a acestui an, în special în zonele de vest și de nord și în apropiere de autostrada București-Pitești. Cererea a venit din partea sectorului de comerț online, auto și FMCG și a companiilor electro-IT și logistice, care au închiriat spații în parcuri industriale. Spre exemplu, distribuitorul IT&C Network One Distribution a preluat 30.000 de metri pătrați în CTPark Bucharest West, operatorul logistic KLG – 9.755 de metri pătrați în CTPark Bucharest West, în timp ce Ikea și Heineken au închiriat 8.000, respectiv 6.000 de metri pătrați în LogIQ Mogoșoaia.

„Luând în considerare activitatea de pe piața industrială de până acum, ne putem aștepta la livrări de aproximativ 250.000 mp în București și încă 100.000 mp în restul țării, până la finalul acestui an. Dezvoltatorii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către locații în curs de dezvoltare precum Timișoara, Sibiu, Pitești, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Brașov sau Roman”, a declarat Mihai Pătrulescu.

„Zonele din apropierea Bucureștiului sunt, de asemenea, foarte ofertante din punct de vedere al disponibilității forței de muncă necalificată și al apropierii față de Capitală și de Ploiești. Pe lângă Mogoșoaia, Chitila și Autostrada A3 (București-Ploiești – n.r.), comuna Ștefăneștii de Jos are potențialul de a deveni noul hub logistic, în contextul în care a început deja construcția a 35.000 mp și există cerere pentru încă 150.000 mp”, a adăugat Mihai Pătrulescu.

Pe de altă parte, sectorul de retail (spații comerciale) a crescut în prima parte a anului cu doar 30.000 de metri pătrați, urmând ca încă 150.000 de metri pătrați să fie livrați până la finalul anului, noile proiecte vor include parcuri de retail în orașele mai mici, respectiv extinderi ale centrelor comerciale existente din orașele mari. De asemenea, nevoia din ce în ce mai mare de servicii și facilități în apropierea locului de muncă va impulsiona dezvoltarea schemelor de retail în noile spații de birouri, spun cei de la Colliers International.

În ceea ce privește stocul de spații de birouri, acesta a ajuns în București la 2,2 milioane de metri pătrați în urma livrării a 50.000 de metri pătrați, din care 30.000 de metri pătrați sunt reprezentanți de primele două clădiri ale proiectului Timpuri Noi Square, dezvoltat de suedezii de la Vastint. Suprafața totală închiriată în primul semestru a însumat 170.000 de metri pătrați, iar cererea nouă, venită în special din partea firmelor de IT și BPO/SCC, a depășit pragul de 85.000 mp. Cele mai solicitate zone au fost Floreasca-Barbu Văcărescu (45.000 mp închiriați), Piața Victoriei și Centru Vest.

„Din cauza întârzierilor provocate de lipsa forței de muncă și de obținerea avizelor, numeroase proiecte planificate pentru acest an au fost amânate pentru 2018. Astfel, estimăm că doar 90.000 de metri pătrați vor mai fi livrați până la finalul anului 2017, urmând ca în 2018 să fie livrați aproximativ 300.000 de metri pătrați de spații de birouri. Infrastructura slabă din polurile deja aglomerate ale Capitalei va determina dezvoltatorii să se concentreze pe alte zone de birouri, precum Bulevardul Expoziției și Centru Vest”, a explicat Mihai Pătrulescu.

În ceea ce privește chiriile, acestea nu au înregistrat fluctuații majore. Pe termen scurt există, însă, premisele pentru creșterea chiriilor în anumite zone, cum ar fi Floreasca-Barbu Văcărescu, pe fondul interesului crescut și al scăderii ratei de neocupare. Orașele secundare precum Cluj-Napopca, Iași sau Timișoara au înregistrat creșteri ale chiriilor cauzate de un nivel al cererii ce depășește oferta.

„Se conturează două tendințe în rândul proprietarilor: cei care dezvoltă rapid și închiriază agresiv și cei care așteaptă momentul potrivit pentru a închiria la prețuri mai mari. Activitatea din piață a dovedit că ambele strategii dau rezultate, astfel că proprietarii cu poziționare pe termen lung se apropie de nivelul de chirie urmărit, în timp ce competiția are clădirile complet ocupate”, a adăugat Mihai Pătrulescu.


Sursă foto: Colliers

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.