Transylvania Summit: Start-upurile românești sunt din ce în ce mai atractive pentru investitorii străini

Andrei Dumitru 17/03/2023 | 15:51 Ştiri
Transylvania Summit: Start-upurile românești sunt din ce în ce mai atractive pentru investitorii străini

Start-upurile românești sunt din ce în ce mai atractive pentru investitorii străini. 112 astfel de companii sunt listate de platforma de investiții SeedTable ca fiind de urmărit de către investitori. Printre acestea, se află companii din sectoare precum IT și securitate cibernetică, e-commerce sau educație. După București, o regiune atractivă este chiar Transilvania, despre care, în afară de Dracula, nu se cunosc prea multe la nivel global.

În acest context, peste 120 de investitori și antreprenori din 20 de țări precum SUA, Belgia, Suedia, Germania, Elveția, Iordania, Brazilia, Spania și Monaco, s-au reunit, în perioada 24-26 februarie, la Târgu Mureș pentru prima ediție a Transylvania Summit. Au fost două zile pline, în care invitații au dezbătut pe marginea strategiilor de investiții sustenabile, a e-sports – un business în creștere accelerată în țară, și s-a pus accentul pe valorificarea moștenirii culturale și pe dezvoltarea antreprenoriatului feminin. Printre invitații de mare valoare, la eveniment au participat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, și ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Transylvania Summit face parte din ciclul de evenimente exclusiviste în locații istorice, organizate de compania de tehnologie, Castillia, lansată de Prințesa Sophia Wolkonsky. Evenimentul a fost găzduit alături de parteneri precum compania neotech.finance din Târgu Mureș și își propune să devină una dintre cele mai importante inițiative de atragere a investitorilor, precum și un facilitator al oportunităților de afaceri în România.

„Am avut alături invitați, care au descoperit cu  această ocazie o parte mai puțin cunoscută a lumii, iar oportunitățile identificate și create aici au fost peste orice așteptări. Este, de fapt, ceea ce ne-am propus chiar de la început, cu proiectul Castillia – să conectăm oamenii cu moștenirea și rădăcinile lor, dându-le puterea să creeze oportunități grozave de networking, în locații unice. În ceea ce privește viitorul apropiat, Castillia plănuiește  o suită de evenimente, în locații excepționale, așa cum a fost și Transylvania Summit. Suntem cu toții adepți ai experiențelor deosebite și abia așteptăm să sărbătorim cu noi prieteni, în spații de înaltă ținută, care pot găzdui nunti, aniversări, concerte, producții de film, sau evenimente corporate”, a susținut Prințesa Sophia Wolkonsky, fondatoarea start-upului Castillia, o companie care creează noi surse de venit pentru clădirile culturale și istorice, cu scopul de a le revitaliza și potența valoarea în cadrul comunităților locale și internaționale.

La evenimentul de la Târgu Mureș au luat parte și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, și cel al Tineretului și Sportului, Eduard Novak. Pe lângă investitori și antreprenori din mai multe colțuri ale lumii, inițiativa a reunit și femei lider din cadrul European Women’s Association (EWA), reprezentată de Yulia Stark, președintele EWA, și Mihaela Raluca Tudor, antreprenor în serie și fondator al start-up-ului 2value.

„Antreprenoarele primesc în continuare mai puține investiții decât bărbații, arată statisticile la nivel global, deși s-a demonstrat în multe studii că sunt mai stabile și performante în afaceri. Transylvania Summit a însemnat o bună oportunitate pentru ca multe membre EWA să se conecteze cu investitori internaționali, care au arătat interes față de proiectele lor”, a susținut Mihaela Tudor, Vicepreședinte global EWA.

În Europa sunt 31 de companii cu statutul de unicorn, majoritatea din state precum Marea Britanie, Franța, Suedia sau Germania. România dă Europei trei astfel de companii, din sectoarele tech și e-commerce. Piața din Europa Centrală și de Est este percepută ca fiind una dintre cele mai dinamice de către investitori, care au crescut valoarea investițiilor în companiile tech din regiune cu 11.29% în 2022 față de anul precedent, arată un studiu SeedBlink.

Start-upurile românești au reușit să atragă investiții de 226 de milioane de Euro în 2022, în creștere cu 36% față de valoarea de 166.4 milioane de Euro înregistrată în anul precedent, potrivit aceluiași studiu. Cifrele plasează țara noastră la un nivel similar cu cel al Bulgariei, care a atras investiții de 245.8 milioane de Euro în start-upurile din zona tech, însă sub Grecia, cu investiții în valoare de aproximativ 381 de milioane de Euro.