Suedia devine cel de-al 32-lea stat membru NATO. Preşedintele Ungariei a promulgat legea de ratificare

Elena Marinescu 05/03/2024 | 19:43 Ştiri
Suedia devine cel de-al 32-lea stat membru NATO. Preşedintele Ungariei a promulgat legea de ratificare

Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat legea de ratificare a aderării Suediei la NATO, a anunţat marţi preşedinţia de la Budapesta.

Parlamentul ungar a aprobat primirea Suediei în alianţă pe 26 februarie, înlăturând astfel ultimul obstacol din calea demersului Suediei care îşi menţinuse neutralitatea în timpul ambelor războaie mondiale şi al războiului rece. Guvernul de la Stockholm a renunţat la politica de nealiniere după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Deputaţii ungari tergiversaseră timp de câteva luni ratificarea, dar şi-au dat acordul pentru extinderea NATO după ce premierul suedez Ulf Kristofferson a făcut o vizită la Budapesta, în timpul căreia a fost semnat un acord bilateral privind armamentul.

Premierul ungar Viktor Orban s-a confruntat cu presiuni din partea aliaţilor din NATO pentru ca Ungaria să renunţe la vetoul de facto faţă de Suedia. Preşedintele parlamentului a semnat legea de ratificare şi a înaintat-o săptămâna trecută şefului statului, în vederea promulgării.

Ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, a declarat că promulgarea de către preşedintele Ungariei este o evoluţie foarte pozitivă. Potrivit Reuters, citată de Agerpres, formalităţi precum  depunerea la Washington a documentelor de aderare a Suediei la alianţă, se vor încheia rapid.