Subsidiarele celui mai mare distribuitor de electricitate din România își schimbă denumirea

Carol Dan 28/12/2016 | 17:11 Ştiri
Subsidiarele celui mai mare distribuitor de electricitate din România își schimbă denumirea

Cele trei filiale de distribuție a energiei electrice din grupul Electrica își schimbă denumirea. Acest proces este cerut de legislația comunitară, care prevede că, în cazul companiilor integrate din energie, trebuie să fie clară separarea între operațiunile de distribuție și furnizare.

”Rolul prevederilor comunitare este de a elimina eventualele confuzii de identitate în rândul consumatorilor şi de a încuraja competitivitatea pe piaţa de energie”, se arată într-un comunicat al Electrica.

Electrica acoperă, prin filialele sale de distribuție, trei regiuni ale României, respectiv Muntenia Nord, Transilvania Nord și Transilvania Sud.

Grupul Electrica deține 40% din piața distribuţiei energiei electrice, deservind peste 3,6 milioane de consumatori din 18 județe.

Grupul Electrica are aproximativ 10.000 de angajați și este, din iulie 2014, o companie cu capital majoritar privat, fiind listată pe bursele de valori din București și Londra. Anterior listării pe piața de capital, Electrica era controlată de statul român, prin Ministerul Energiei.

Sub noile denumiri, companiile de distribuție ale grupului vor derula în anul 2017 programe de investiții a căror valoare depășește 180 de milioane de euro, precizează Electrica.

 

Foto: Mediafax

Carol Dan și-a început munca în presă în 2005, în Bistrița. După nouă ani în agenția de presă Mediafax, a trecut la cotidianul Ziarul Financiar și apoi la site-ul wall-street.ro. În septembrie 2016 s-a alăturat redacției New Money. Scrie pe domeniile energie și industrie.