Starbucks ia locul unei cafenele Meron și deschide a treia sa unitate din Piața Victoriei

Andreea Neferu 17/07/2018 | 14:16 Ştiri
Starbucks ia locul unei cafenele Meron și deschide a treia sa unitate din Piața Victoriei

Lanțul Starbucks se pregătește să deschidă o nouă cafenea în Piața Victoriei din Capitală, în spațiul în care din octombrie 2016 până acum câteva luni a funcționat o cafenea Meron, brand clujean fondat de mai mulți investitori români. Aceasta este cea de-a treia locație pe care liderul pieței locale de cafenele o va opera în zona Pieței Victoriei, după cele din clădirile de birouri America House și Victoria Center.

Sigla brandului american Starbucks este deja montată în exteriorul spațiului unde va funcționa cafeneaua. Franciza Starbucks în România și Bulgaria aparține grupului polonez Amrest, iar în prezent lanțul numără pe plan local circa 40 de unități. Compania a avut anul trecut afaceri de 101 milioane de lei și profit net de aproape 16 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.

Brandul Meron are în prezent patru locații în Cluj-Napoca, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu, cafeneaua din București fiind deschisă în urmă cu aproape doi ani în franciză și închisă anul acesta.

Meron nu este singurul brand clujean de cafenele care s-a extins în București. Narcoffee Roasters, rețea fondată de Marcelus Suciu și Dan Isai (fondatorul SaladBox), a deschis anul trecut o locație în București.

CITEȘTE ȘI: Alternativa românească la Starbucks: cine este românul care mizează pe venituri de jumătate de milion de euro cu o singură cafenea


Sursă foto: NewMoney

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.