Sprijin financiar pentru decontarea de servicii medicale pentru pacienţii oncologici din Bucureşti

Elena Marinescu 06/03/2023 | 19:07 Ştiri
Sprijin financiar pentru decontarea de servicii medicale pentru pacienţii oncologici din Bucureşti

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă că, din 15 martie, se va putea face înscrierea doritorilor în cadrul proiectului ”Recuperare oncologice”. Proiectul prevede acordarea unui ajutor financiar în valoare de 5.850 de lei pentru fiecare beneficiar, în vederea realizării unor proceduri necesare.

”Platforma pentru înscrieri online în cadrul proiectului Recuperare oncologică va fi deschisă miercuri, 15 martie 2023, şi va fi disponibilă pentru toţi bucureştenii interesaţi pe site-ul www.assmb.ro”, a transmis, luni, ASSMB.

Sursa citată a precizat că proiectul, aprobat de Consiliul General la finalul anului trecut, prevede acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 5.850 de lei / beneficiar / pachet, în vederea decontării unui pachet de servicii medicale care cuprinde şedinţe de kinetoterapie, drenaj limfatic, consiliere psihologică, precum şi consiliere de nutriţie oncologică.

Concret, fiecare pacient va putea beneficia, în baza indicaţiei de la medicul oncolog curant, în completarea serviciilor şi procedurilor medicale de acelaşi tip decontate de CNAS de care solicitantul a beneficiat anterior eliberării indicaţiei medicale, de un pachet de servicii medicale compus din:

– 10 şedinţe kinetoterapie

– 10 şedinţe de drenaj limfatic manual

– 10 şedinţe consiliere psihologică

– 1 consultaţie nutriţie oncologică

Sprijinul financiar va fi decontat direct către unităţile sanitare publice şi/sau private afiliate în cadrul proiectului.

”Beneficiari ai proiectului pot fi pacienţii cetăţeni români, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viza de reşedinţă obţinută cu cel puţin şase luni înainte de depunerea cererii, diagnosticaţi cu diferite forme de cancer, cu indicaţie medicală de la medicul oncolog curant”, a mai transmis ASSMB.

Proiectul se va derula până la finalul anului viitor.