Sindicaliștii Metrorex amenință cu greva generală: „Sunt create premisele declanşării conflictului de muncă”

NewMoney 26/10/2018 | 12:24 Ştiri
Sindicaliștii Metrorex amenință cu greva generală: „Sunt create premisele declanşării conflictului de muncă”

Sindicaliştii Metrorex anunţ că expiră contractul colectiv de muncă, iar negocierile nu au ajuns la un acord, fiind create prmisele declanşării unui conflict de muncă. În perioada 10 – 15 noiembrie s-ar putea declanşa greva generală, dacă nu se va ajunge la un acord, scrie News.ro.

„Avem două mari nemulţumiri: una legată siguranţa circulaţiei, din ce în ce mai des apar probleme cu mii de călători în ele şi a doua este legată de negocierea contractului colectiv de muncă. Nu ne-am înţeles deocamdată”, a declarat, vineri, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, Ion Rădoi, liderul sindicaliştilor de la metrou.

Potrivit acestuia, contractul colectiv de muncă expiră sâmbătă, iar negocierile nu s-au soldat cu un acord.

„Mâine expiră contractul, nu am ajuns la înţelegere, ceea ce o să ducă la declanşarea conflictului de muncă. Sunt create premisele declanşării conflictului de muncă care nu este exclus ca, în perioada 10 – 15 noiembrie, să se ajungă la grevă generală. Ar fi păcat după 9 ani să ajungem din nou într-o astfel de situaţie”, a mai spus Rădoi.

Sindicaliştii cer, în principal, majorări salariale şi angajarea de personal. În cursul zilei de vineri mai este programată o rundă de negocieri.


Foto: Mediafax