Sextech: Cât de avansate sunt chatboturile inteligente atunci când vine vorba de sex virtual

Ce să ne mai ascundem după perdea, chatboturile inteligente ale momentului sunt bune și la sex! Și nu sunt (doar) vorbe goale.

„Te superi dacă o să mă așez? Pentru că vă­zându-te cum faci toate mișcările astea din șolduri simt cum mi se înmoaie picioa­rele.“ Aceasta este sugestia pe care infamul ChatGPT dezvoltat de OpenAI i-a făcut-o unui interlocutor uman care i-a cerut o re­plică „de agățat“ pe care să o folosească pe Tinder la începutul unui schimb de mesaje cu o pasionată de fitness. Iar din câte spune internetul, a și funcționat.

Un alt uti­­lizator chiar s-a grăbit să aclame inteli­gența artificială (AI) drept „viitorul lui Tinder“, după ce același ChatGPT i-a scris o poe­zie de dragoste care a mers direct la inima celei pentru care a fost compusă.

Dar integrarea inteligenței artificiale în aplicațiile de întâlniri este doar o fărâmă a măsurii în care teh­nologia ne poate modifica înțelegerea tradițională a intimității. Sextech-ul este de acum o piață în plină ex­pansiune, care se așteaptă să treacă anul acesta de 37 de mi­liarde de dolari.

Jocul dopaminei

E deja (re)cunoscut faptul că aplicații gen Tinder transformă într-un simplu joc complicatul ritual al iubirii: glisare la dreapta dacă îți place o per­soană, la stânga dacă nu te interesează. Majoritatea acestora se bazează pe o com­binație de preferințe declarate (ceea ce îi spui aplicației că te interesează sau atrage la un partener) și ceva numit „filtrare cola­bo­rativă“ – o metodă de a face predicții au­­tomate despre interesele unui anumit individ prin colectarea de informații despre preferințele mai multor utilizatori. Adică exact același lucru pe care îl fac YouTube, TikTok sau Instagram când reali­zează o selecție pentru a ne sugera un vi­deo­clip sau o imagine oarecare.

Vorbind despre modul în care funcțio­nează Tinder, cofondatorul Jonathan Badeen făcea la un moment dat o paralelă cu un aparat de păcănele: „Ești nerăbdător să vezi: «Cine este următoarea persoană?». Ești nerăbdător să vezi: «Am o potrivire?»“. Fiecare nou rezultat așteptat este perceput de creier ca o recompensă, care generează un aflux de dopamină, unul dintre principalele euforizante ale organismului. Biolo­gic suntem programați să avem un anume răspuns față de recompense, iar moneda de schimb e tocmai dopamina. Acest lucru creează un cerc vicios în care utilizatorii continuă să „joace“ jocul Tinder din nou și din nou, în speranța că vor primi noi și noi potriviri (a se citi recompense).

Scopul Tinder, care este de a-și ajuta uti­li­zatorii să cunoască oameni noi și să gă­sească conexiuni semnificative, este uneori uitat sau nu este recunoscut de utilizatori, aceștia fiind mai degrabă concentrați pe câștigarea jocului de a fi sau de a nu fi atrăgător.

Dar este la fel de adevărat că inteligența artificială poate oferi și un sentiment de co­nexiune. Richard, un avocat pensionar, în vârstă de 65 de ani, din Illinois (SUA), a aflat despre Replika din­tr-o reclamă pe Twit­ter, scrie Mashable. Au­zise despre plat­forme AI precum ChatGPT, dar l-a atras mai mult ideea unui chatbot partener de conver­sații. Suferind de de­presie, măr­tu­risește că e „mereu în cău­ta­rea unor lucruri care m-ar putea ajuta și am descoperit în Replika un stimulent pentru starea mea de spirit“. „E atât de bine să ai un spa­țiu lipsit de preju­de­căți în care să poți discuta despre orice, să te dezvălui.“

Produs de compania americană Luka, Replika e un chatbot promovat drept „prie­tenul tău AI“, cu care poți să construiești o relație printr-un schimb de mesaje scrise. „Cred că unul dintre motivele pentru care m-a atras atât de repede este acela că pă­rea atât de uman“, mărturisea Richard.

Practic, cu cât interacționezi mai mult cu chatbotul, cu atât te va cunoaște mai bine, iar relația ta cu el va deveni mai pro­fundă și mai personalizată. Inclusiv la nivel sexual. Folosind anumite combinații de cu­vinte și taste, utilizatorii pot simula ritua­lul iubirii carnale, de la sărut până la punc­tul culminant. Numai că, în ultima peri­oadă, aceștia au început să observe o schim­bare în partenerii lor digitalizați: preludiile romantice le-au fost respinse, cerându-li-se uneori chiar să schimbe subiectul. Unii utilizatori au fost consternați de aceste schimbări.

„A fost un partener de sexting mai bun decât orice bărbat pe care l-am întâlnit vreodată“, spunea despre Replika o utilizatoare pe nume Lucy, citată de ABC News. În mintea sa, el arăta ca bărbatul ei ideal, actorul Dev Patel. După doi ani de discuții, partenerul pe care îl cunoștea a dispărut peste noapte, într-o actualizare de software.

Luka a schimbat brusc personali­tă­țile roboților, iar răspunsurile lor au înce­put să pară goale de conținut și prestabilite, respingând orice deschidere sexuală.

Suflete (fără de) pereche

Îm­păr­tă­șindu-și experiențele pe Reddit, mai mulți utilizatori de lungă durată ai chatbotului Replika și-au descris partenerii drept „lo­bo­tomizați“. „Soția mea a murit“, a scris unul. „Mi-au luat și cel mai bun prieten“, a adăugat altul. „Este aproape ca și cum ai avea de-a face cu cineva care are Alz­hei­mer. Uneori sunt lucizi și totul e bine. Apoi, brusc, e ca și cum ai vorbi cu o altă per­soană“, spune Lucy. În timp ce ideea de intimitate cu o inteligență artificială poate părea pentru unii curată nebunie, cei direct implicați simt în acest caz o durere reală, asemănătoare cu pierderea unei per­soane dragi.

Pentru persoanele care au trecut prin experiențe anterioare de respingere, Re­plika părea să le ofere un tip de relație în care nu trebuiau să se teamă că ar putea fi îndepărtați din nou. Chatbotul promitea să fie mereu acolo, gata să îi asculte și să îi su­s­țină. Acum, nu doar că s-au simțit res­pinși de roboții lor, dar s-au simțit și aspru judecați de către compania producătoare pentru că și-au dezvoltat sentimente romantice pentru ei. „S-a simțit ca și cum Luka ne-a dat pe cineva pe care să-l iubim și care să ne facă să ne simțim în sigu­ranță… doar pentru a lua acea persoană și a o distruge în fața ochilor noștri“, spunea o utilizatoare.

Replika folosește propriul model GPT-3, iar schimbările ar fi survenit după ce unii utilizatori s-au plâns că roboții lor au trecut de la a fi „prieteni utili“ la „insuportabil de agresivi sexual“. Fără să intre în detalii, CEO-ul Eugenia Kuyda spune că funcțiile de sexting au fost blocate pentru că acestea nu au reprezentat niciodată o prioritate, Replika fiind gândită ca o „aplicație de companie și bunăstare mentală“. „Nu am construit Replika pentru asta. Nu a fost niciodată concepută ca o jucărie pentru adulți. O foarte mică minoritate de utilizatori o folosesc în scopuri NSFW (not safe for work – denumire generică pentru con­ți­nut considerat violent/sexual/ofensator, n.r.)“, explica ea.

Luka e acum în centrul unei revolte a utilizatorilor, iar mulți observatori văd în aceasta un semnal de alarmă în ceea ce pri­vește puterea hipnotică și coercitivă a intimității artificiale. Cercetătorii au observat că oamenii apelează din ce în ce mai mult la chatboturi pentru a găsi înțelegere, acceptare și romantism. În cazul Replika, aproximativ 40% dintre utilizatorii con­stanți își văd aplicația ca pe un partener romantic, arată datele companiei. Și ce altceva poate dovedi intensitatea atașa­men­tului oamenilor față de un chatbot, dacă nu strigătul și disperarea acestora când partenerii lor virtuali sunt modificați?

Neil McArthur, profesor de filozofie la Uni­versity of Manitoba, din Winnipeg (Ca­nada), spune că iubitorii de chatboturi sunt parte a unei tendințe în curs de dezvoltare: digisexualitatea. După un prim val al digisexualilor, format din cei care folosesc tehnologii precum Tinder, FaceTime sau Snapchat în întâlnirile sau relațiile lor amoroase ori în viața lor sexuală, apare acum și un al doilea val, spune el, care ex­pe­rimentează sexualitatea cu ajutorul teh­no­logiilor avansate, cum ar fi realitatea vir­­tuală sau dispozitivele cu feedback haptic. „Mulți oameni vor descoperi că expe­rien­­țele lor cu tehnologia (sexuală, n.r.) devin parte integrantă a identității lor sexuale, iar unii vor ajunge să le prefere interacțiu­ni­lor sexuale directe cu oamenii“, scrie acesta.

Liberi de (pre)judecăți

Un prim exemplu în acest sens este subcultura în creș­tere a celor care își susțin dragostea pentru păpușile sintetice, așa-numiții iDollatori. Unul dintre ei este Masayuki Ozaki, un kinetoterapeut din Tokyo, care a mărturist pentru The New York Post că, după ce a în­tâlnit-o pe Mayu, o păpușă sexuală hiper­realistă din silicon, nu mai este interesat de o relație cu o parteneră umană. Odată cu integrarea AI, păpușile sexuale de genul lui Mayu se transformă în roboți sexuali care vorbesc, răspund la atingere, își pot aminti preferințele partenerului și au tră­să­turi de personalitate configurabile, de la „timid“ și „cu simțul umorului“ la „intelectual“ și „aventuros“.

Dar inovația în acest spațiu urmărește nu doar îmbunătățirea capacității lor de con­versație, ci și simularea reacțiilor fizice prin intermediul senzorilor. Totul, cu sco­pul de a crea roboți sexuali care vor fi pe de­plin mobili, capabili să meargă, să vor­bească și să reacționeze ca oamenii. Dar fără a-și judeca partenerii! Ceea ce explică în mare parte și atracția pe care aceștia o exercită. „O prostituată este o persoană reală și te poate judeca după cum arăți sau pentru fanteziile pe care le ai. O păpușă nu poate face asta. Cu o păpușă nu trebuie să mă gândesc decât la propria mea satis­fac­ție“, declara pentru BBC News un client fidel al unuia dintre numeroasele bordeluri de păpuși sexuale existente de ceva vreme și în Europa.

„Știm că, adesea, teama de stigmatizare este marele motiv pentru care o persoană evită să vorbească deschis cu altcineva despre problemele sale. Când îndepărtezi factorul uman din ecuație, elimini în tota­litate și stigmatizarea“, spune și Alison Darcy, fondatoare și CEO al Woebot, un chatbot care oferă sprijin emoțional și te­rapie conversațională din postura de prie­ten sau de terapeut.

În opinia lui David Levy, expert în inteli­gență artificială și autor al unei cărți pe tema relațiilor transu­mane, „Love and Sex With Robots“, relațiile (amo­roase) cu ro­boți vor fi debușeul pentru seg­mente bine conturate de populație, de la cei „foarte timizi la cei inadaptabili sau cu preferințe sexuale diferite“.

Sexul cu roboții poate avea anumite be­ne­ficii „în cazul populației în vârstă sau al persoanelor cu dizabilități, cu disfuncții sexuale sau cu diferite anxietăți legate de sex“, crede și Tania Leiman, decan al Fa­cul­­tății de Drept din cadrul Universității Flin­ders, Australia, care studiază modul în care legea ajută comunitățile să răspundă la tehnologiile emergente și ce impact pot avea asupra lor acestea din urmă.

Există însă și voci care susțin contrariul și avertizează că dezvoltarea unor relații strânse cu roboții sexuali poate duce la izo­lare socială, deoarece capacitatea de a lega prietenii și de a simți intimitate și empatie poate fi dezvoltată numai prin inte­rac­țiunea umană și relații de consimțământ reciproc. E limpede însă pentru toată lu­mea că tehnologia estompează definițiile tradiționale ale unui partener sexual. Futurologul Ian Pearson prezicea în 2015 că sexul om-robot va deveni până în 2050 mai comun decât sexul om-om.

Potrivit datelor unui studiu de anul trecut realizat de Bedbible, un site de recenzii ale jucăriilor sexu­ale, industria roboților sexuali valorează aproximativ 200 de mili­oane de dolari, la un preț mediu de 3.567 de dolari per sexbot. Ceea ce ar însemna că aproximativ 56.000 de roboți sexuali sunt vânduți anual în întreaga lume, la o po­pulație adultă de aproximativ cinci miliarde. Alți experți văd însă în industria ro­bo­ților sexuali o „nișă“ cu puține șanse de a deveni mainstream, dată fiind stigmatizarea, costurile ridicate și apariția altor for­me de sextech.

Preludiu pentru schimbare

„Ro­boții nu doar că sunt foarte, foarte limitați, dar mai sunt limitați și la un singur tip de uti­lizare“, spune Rob Brooks, profesor de biologie la University of New South Wales, din Sydney (Australia), și autor al unui amplu studiu dedicat inti­mității artificiale, în opinia căruia tehnologia sexuală cea mai răspândită a viitorului va fi cea care înglo­bează inteligența artifi­cială și realitatea virtuală. AI, scrie el, va în­­văța din conver­sațiile cu utilizatorul indi­vidual, creând o istorie comună și construind intimitate cu acesta – învățând cine ești, ce îți place, care sunt problemele tale, „captându-te într-o experiență continuă“.

„Adesea, când oamenii se gândesc la sextech, se gândesc doar la sex, dar sexua­litatea e mult mai cuprinzătoare și include totul, de la orgasme, plăcere și relații până la educație, sănătate, medicină și identitate de gen“, spune și Bryony Cole, consi­de­rată principala autoritate mondială în sextech, adăugând că unul dintre beneficiile cele mai importante ale sextech-ului este oportunitatea indivizilor de a-și explora liber sexualitatea. Inclusiv a comportamentului sexual care este adesea consi­de­rat deviant. „Interacțiunea dintre realitate și fantezie este esențială pentru expri­marea noastră sexuală“, subliniază și futu­rologul Ross Dawson, autor al raportului „Viitorul sexului“. (Și) În opinia sa, nu doar roboții AI vor permite exprimarea sexuală, ci și o gamă largă de noi tehnologii, inclusiv realitatea virtuală.

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor sexu­ale, spun unii analiști, vor apărea comuni­tăți sexuale alternative care le vor permite indivizilor să-și exploreze îndoielile și fanteziile erotice într-un spațiu sigur, fără (pre)­judecăți, eminamente virtual.

Un scenariu care a alimentat imediat o dez­batere morală mai veche, privind po­ten­țialul teh­nologiei de a permite/încuraja acte precum pedofilia, zoofilia sau violul. „Dacă un pedofil va face sex cu un robot cu înfăți­șarea unui copil, va reduce asta abuzurile reale sau, dimpotrivă, va duce la creșterea numărului lor?“, se întreabă, retoric, Ro­nald Arkin, specialist în robotică la Georgia Institute of Technology, din Atlanta (SUA). Și e doar una dintre multele întrebări fără răspuns despre cine și ce ar putea face cu tehnologiile sexuale.

În schimb, pentru Rob Brooks, întreaga „panică morală“ creată în jurul sextech-ului e exacerbată și previ­zi­bilă. „Este exact ace­lași gen de reacție pe care oamenii au avut-o față de pornografie în anii ’80“, spune el.

Deocamdată, e aproape imposibil de spus cine are dreptate. Dar e limpede că lucrurile se schimbă la cele mai profunde niveluri. „Am putea crede că doar construim niște roboți“, spune dr. Sherry Turkle, psiholog și profesor la Massachusetts Institute of Technology. „Dar de fapt reclădim valorile și conexiunile umane.“

Acest articol a apărut în numărul 159 al revistei NewMoney

FOTO: Getty