Şefa ASSMB, Oana Sivache, urmărită penal de DNA pentru luare de mită

Elena Marinescu 27/03/2024 | 14:21 Ştiri
Şefa ASSMB, Oana Sivache, urmărită penal de DNA pentru luare de mită

UPDATE. La ieşirea de sediul DNA, Oana Sivache a declarat că nu a luat şpagă şi că „toate numirile de manageri de fapt au fost prelungiri. Nu s-a schimbat niciun manager, numirea este făcută de către Primăria Generală, noi am respectat legislaţia şi procedura, mai departe să stabilească organele de cercetare penală”.

„Voi ajunge un fel de Navalnîi al Bucureștiului”

Întrebată de jurnalişti dacă regretă că l-a denunţat la DNA pe Cristian Plută, fostul director-adjunct al ASSMB, şi că a ajutat la inculparea acestuia, Sivache a răspuns: „Nu. Ar trebui să îmi fie frică, ştiu, mafia nu iartă, probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului, dar asta este, mergem înainte, nu îmi este teamă. (…) Există o mafie în spitalele bucureştene. Toată lumea ştia, nu s-a întâmplat anul trecut. Toţi ştiau, dar iată că nimeni nu are curaj, şi dacă are curaj, se întâmplă să se facă alte denunţuri şi durează până când o să se stabilească dacă ele sunt justificate sau nu”.

Chestionată dacă se teme pentru viaţa sa, directorul ASSMB a răspuns afirmativ. „Sincer, da, şi pentru a copiilor mei, dar nu mă tem, mergem înainte”, a spus Sivache.

___________________________________________________________________________

Control judiciar pentru 60 de zile

Directorul general al ASSMB, Oana Sivache, a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce a fost pusă sub urmărire penală pentru luare de mită, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

În acelaşi dosar, sub control judiciar va fi cercetat şi managerul Spitalului „Colţea”, Bogdan Furtună, fiind pus sub urmărire penală pentru dare de mită.

Oana Sivache s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA pentru a fi audiată, după ce, pe 12 decembrie 2023, procurorii DNA au efectuat percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi la spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca” din Capitală într-un dosar de corupţie legat de implementarea de servicii IT la unităţi sanitare din Bucureşti.

Procurorii DNA de la Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 martie 2024, față Oana Gabriela Sivache, la data faptei director general/director general adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), pe care o acuză de luare de mită și față de Ioan Bogdan Furtună, manager interimar la Spitalul Clinic Colțea din municipiul București, pentru dare de mită.

Şpaga sub forma plăţii chiriei pentru un apartament de lux din centrul Capitalei

Surse judiciare arată pentru autorul acestui material că apartamentul pentru care managerul spitalului Colțea îi plătea bani grei lunar Oanei Sivache ar fi unul de lux din centrul Capitalei, respectiv din zona Unirea, una dintre cele mai scumpe zone centrale a Bucureștiului.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 01.07.2023 – 27.02.2024, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi primit de la inculpatul Furtună Ioan-Bogdan foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa A.S.S.M.B. l-ar fi ocupat împreună cu familia.

În schimbul obținerii acelor foloase, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022.

Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Pe perioada controlului judiciar, cei doi au interdicţia de a-şi exercita funcţiile, arată DNA.