Se spune că un antreprenor bun scoate bani și din piatră seacă. Exemplu concret: prahoveanul Dragoș Irimescu

Nu aduce anul ceea ce poate aduce ceasul: cam așa ar putea fi descris ultimul an de business al antreprenorului prahovean Dragoș Irimescu, fondatorul Depaco.

Acest articol a apărut în numărul 47 (27 august – 9 septembrie) al revistei NewMoney

Pentru inginerul Dragoș Irimescu, 2017 a fost un an al schimbărilor, început cu vânzarea către grupul Teraplast, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din România, con­trolat de omul de afaceri clujean Dorel Goia, a pachetului majoritar al Depaco (67%), deținătoarea brandului de țigle metalice Wetterbest. Prețul pachetului majoritar: 12,35 de milioane de euro, potrivit Teraplast. Timp de trei ani, Iri­mescu are clauză de non-compete, dar mărturisește că, în ceea ce-l privește, țigla metalică reprezintă un capitol încheiat. „Am terminat cu țigla“. Dar un lucru este însă cert: nu a ter­minat și cu businessul, pe care îl face de când se știe, de la guma vân­dută în curtea școlii, înainte de 1989, la producătorul de în­velitori metalice pe care l-a fondat în urmă cu aproape două decenii și pe care l-a propulsat printre cele mai importante companii ale pieței de profil.

Și nu e singurul antreprenor pentru care vânzarea unui business echiva­lează cu o nouă provocare, nu cu „pensionarea“. Raul Ciurtin a dat laptele de la Albalact pe o afacere cu conserve (Prefera Foods), vin (Domeniile Bo­ie­ru) și imobiliare (dezvoltă un pro­iect mixt, birouri și rezidențial, în zona Theo­dor Pallady din Capitală, alături de niște parteneri: Gabriel și Alina Dobra), în vreme ce antreprenorul român cu ori­gini turce Ömer Süsli – cunoscut pentru businessul Praktiker, pe care l-a luat de la compania-mamă și l-a vândut apoi retailerului britanic de bricolaj Kingfisher – pariază pe o afacere cu deco­rațiuni și accesorii pentru casă, Homelux.

Fidel principiului conform căruia banii trebuie puși în trei coșuri – „zona de pro­ducție, zona de cash și zona de imobiliare“ –, Irimescu a decis să cumpere fa­brica de prelucrare a pietrei naturale pe care turcii de la Mesta o dețineau la Băicoi, cu gândul la o relocare a activi­tății Polnebo, unul dintre principalii distribuitori de accesorii pentru acoperişuri din România. Voia să îi lase lui Depaco „mai mult spațiu de dezvoltare“, mai ales după vânzare. Însă nu s-a mutat departe. „Este pe aceeași stradă cu vechiul business“, explică el. Nu știa prea multe des­pre pia­tră și recunoaște că, inițial, a fost tentat mai degrabă de potențialul imobiliar al afacerii. Numai că „acolo era un colectiv care și-ar fi pierdut locurile de muncă“. „Am analizat și am îmbinat zona de social, prin care să ajut niște oameni să nu își piardă un loc de muncă, cu înțelegerea unui lucru nou pentru mine și anume poe­zia pietrei“, spune Dragoș Irimescu pentru NewMoney. În plus, există și o la­tură sentimentală, perso­nală. „Într-una dintre secții, în forjă, a lucrat în anii ’40 bu­nicul meu“, mărtu­risește antreprenorul român.

UN NOU SEGMENT. În cele din urmă a de­cis să păstreze activitatea de prelucrare de piatră naturală (travertin, mar­mură, granit) și să pună totul sub umbrela companiei Polnebo Construct, care mai avea ca activitate ridicarea de hale de tip cort. A investit până acum 1,8 mili­oane de euro, sumă în care intră achiziția propriu-zisă, reno­varea și retehnologizarea fabricii de la Băicoi. Piatra este im­portată în principal din India și Turcia (90%), iar restul din Bul­garia și Grecia. Capacitatea de pro­ducție a fabricii este de 500 de metri pă­trați pe schimb pentru tăiere, iar pentru prelucrarea marginilor, „cea mai dificilă parte a procesului“, capacitatea este de 120 de metri liniari pe schimb.

„Focusul este pe piața locală, mai ales pe educarea ei“, explică antreprenorul. O piață pe care o estimează la circa 30-40 de milioane de euro (de aproape zece ori mai mică decât cea de țiglă) și în care, de cele mai multe ori, prețul dă tonul. To­tuși, Dragoș Irimescu vrea să le arate ro­mânilor că pot cumpăra un produs de nișă la un preț rezonabil. „Noi chiar vindem travertinul cu 15 euro plus TVA metrul pătrat. Suntem în zona de gresie și faianță medie spre bună și nu în zona scumpă“. Deocamdată, distribuția este făcută prin Leroy Merlin și Brico Dépôt, completată de vânzări directe, la sediul fabricii din Băicoi.

„Distribuție se face în momentul în care piața cere foarte mult, ori noi trebuie să educăm piața (în sensul folosirii pie­trei naturale, n.r.)“. Este și motivul pentru care vrea să dubleze echipa de vân­zări (de la cinci oameni în prezent), însă mărturisește că nu găsește oameni: „Foarte mulți au plecat, iar acum să angajezi pe cineva pe orice poziție ai avea este o mare problemă“. Totuși, antreprenorul își păstrează estimările optimiste și spune că, în 10-15 ani, „piatra naturală își va găsi locul în inima românilor“. Până atunci, Irimescu estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri de patru mi­lioane de euro la nivelul întregului grup Polnebo, cu țintă viitoare de opt milioane de euro.

COȘUL IMOBILIAR. În afara țării, are doar investiții imobiliare personale. „Deo­camdată“, pentru că nu este încă ho­tărât dacă ar face pasul de business peste graniță, mai ales că a demarat și o investiție imobiliară complexă – pentru a umple un alt coș din cele trei. The Black Oak este proiectul rezidențial pe care îl dezvoltă în București în par­te­ne­riat cu un cunoscător al domeniului, al cărui nume nu vrea să-l divulge.

Primul complex, Stegarului, are 23 de apartamente, poziționate mediu spre high. Prețul pentru un apartament por­nește de la 89.900 de euro fără TVA, pentru un apartament de două camere cu o supra­față utilă de 74 de metri pătrați, și poate ajunge până la 299.900 de euro fără TVA, pentru un penthouse cu o suprafață utilă de aproape 177 de metri pătrați.

CASH-UL ȘI CRIZA. În plus, va mai dezvolta pe malul lacului Străulești, pe o suprafață de un hec­tar, un alt proiect re­zidențial – patru blocuri cu câte 14 apartamente și 20 de camere în regim hotelier. „Cele din Stră­u­lești vor avea un grad de confort su­pe­rior celor de la Stegarului“. Inves­tiția to­tală în „coșul cu imobi­liare“ este de opt mili­oane de euro. Cum mulți aleg inves­tițiile în imobiliare, nici Dragoș Irimescu nu s-a ferit de ele, mai ales că atunci „când ai o anumită sumă de bani, e bine să îi protejezi“.

Deocamdată nu a vân­dut nimic și nici nu se teme de o even­tuală criză, care să semene cu cea de acum zece ani, expli­cația fiind simplă: toată dezvoltarea este făcută cu banii proprii. „Imobiliarele, oriunde le-ai face sunt sigure, sunt palpabile, și atât timp cât le faci cu banii tăi și nu cu banii băncii, nu ai de ce să te temi“, spune antrepreno­rul, care este convins că, așa cum arată ce­rerea pe piața din București, „nu ai cum să nu vinzi sau să închiriezi“. A investit și pe Bursă, însă imobiliarele ră­mân pilonul de bază atunci când vine vorba de plasamente solide. Solide ca piatra.

Radiografia unei piețe

Construcțiile au generat anul trecut 4,6% din PIB, dar sectorul a fost susținut în special de creșterile înregistrate de segmentul rezidențial.

• Scădere. Piața construcțiilor a avut în ultimii ani un trend general descrescător, ajungând în 2017 la un minim al ultimului deceniu, de 8,86 miliarde de euro, potrivit datelor Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții.
• Locuințe. În total, anul trecut au fost construite pe plan local 53.300 de locuințe, în creștere cu 2% față de anul anterior. 2017 a fost, din punct de vedere al numărului de locuințe livrate, al treilea cel mai bun an din 1990 încoace după 2007 și 2008.
• Paradoxul. 2018 a început cu câteva semne de întrebare pentru rezidențialul românesc, mai ales că, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, construcțiile rezidențiale au scăzut cu 25,8% în primele cinci luni ale anului față de perioada similară a lui 2017. Cu toate acestea, puțin peste 10.000 de locuințe au fost finalizate în primul trimestru al anului curent, cu aproape 2% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor de la INS.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney