Scandal în coaliția de guvernare din cauza Programului „Anghel Saligny”

Andrei Dumitru 01/09/2021 | 15:55 Ştiri
Scandal în coaliția de guvernare din cauza Programului „Anghel Saligny”

Şedinţa de Guvern a fost supendată temporar miercuri după ce premierul Florin Cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul Anghel Saligny dedicat comunităţilor locale, respectiv primăriilor, ceea ce a provocat nemulţumirea USR PLUS.

Premierul Florin Cîţu a afirmat că proiectul legat de programul Anghel Saligny va trece şi nu au fost discuţii în şedinţa Executivului în care Dan Barna să fi ameninţat cu ieşirea USR PLUS de la guvernare. Liderii USR PLUS acuză PNL şi în special pe premierul Florin Cîţu de încălcarea protocolului de funcţionare a coaliţiei, care prevede că agenda guvernului şi procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, au precizat surse din conducerea USR PLUS pentru News.ro.

Premierul Florin Cîţu a pus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de guvern programul Anghel Saligny, fără avizele de la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Justiţiei, conduse de USR PLUS.

„Cel mai simplu ar fi ca toată lumea să respecte procedura. Eu vă spun că ce facem e legal. Eu nu mă uit pe avize. Dacă există un dubiu undeva întrebăm Secretariatul General şi Ministerul Dezvoltării. Am întrebat Secretariatul General dacă procedurile de avizare au fost respectate şi au fost. Nu s-a adoptat pentru că aveam un aviz de la Finanţe cu observaţii care este acum procesat. Va veni la ora 19.00”, a afirmat miercuri Florin Cîţu, întrebat dacă proiectul are avizul Ministerului Justiţiei.

Vicepremierul Dan Barna şi restul miniştrilor USR PLUS s-au opus ca programul Anghel Saligny, care prevede o alocare de 50 de miliarde de lei pentru primari, să fie adoptat miercuri.

În şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare s-a stabilit că Programul Anghel Saligny să fie adoptat abia când vor fi prezentate toate detaliile despre proiectele finanţate, susţin sursele citate.

Potrivit legii, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că nu există niciun fel de dezbatere legată de PNDL 3, întrucât a fost de acord cu toate propunerile colegilor de coaliţie. ”În afară de discuţii politice, nu există niciun fel de alte dezbateri”, a afirmat premierul, precizând că programul este în circuitul de avizare.

”Am spus din primul moment că sunt de acord cu toate recomandările celor de la USR PLUS (…) În afară de discuţii politice, nu există niciun fel de alte dezbateri. Din punctul meu de vedere, PNDL 3 este în avizare în acest moment şi când o să fie gata cu avizele o să treacă prin şedinţa de Guvern”, a declarat, luni, premierul, întrebat dacă există posibilitatea ajungerii la un acord în coaliţie referitor la PNDL 3.

Şedinţa de guvern a fost suspendată, urmând să fie reluată la ora 19.00. Între timp, premierul Florin Cîţu va merge în Parlament la şedinţa grupurilor PNL, unde se va afla şi liderul partidului, Ludovic Orban.

Barna: Pentru noi, toate opţiunile sunt pe masă. Vom vedea cum evoluează discuţiile

Pentru USR PLUS, toate opţiunile sunt pe masă, a afirmat, miercuri, copreşedintele formaţiunii Dan Barna.

„Pentru noi, toate opţiunile sunt pe masă. Vom vedea cum evoluează discuţiile în orele care urmează şi în şedinţa de guvern din această seară”, a declarat Dan Barna la Parlament, la finalul unei şedinţe a parlamentarilor USR PLUS.

El susţine că USR PLUS nu este împotriva dezvoltării locale, însă PNDL, aşa cum este prezentat în acest moment, „este un program exact cum le-am avut pe cele anterioare de la Liviu Dragnea”.

„E important să avem reguli, transparenţă şi am propus nişte amendamente pe care le-am transmis colegilor din coaliţie”, a adăugat Barna.

Orban: Programul ”Anghel Saligny” poate fi adoptat dacă îndeplineşte condiţiile legale şi cu acordul partenerilor de coaliţie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că va face tot ce este posibil pentru menţinerea coaliţiei de guvernare şi a arătat că Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” poate fi adoptat dacă îndeplineşte condiţiile legale şi există acordul partenerilor de coaliţie.

„Acest Plan Naţional de Investiţii a fost dezbătut în coaliţie. Am acceptat să obţinem din partea partenerilor de coaliţie propuneri de îmbunătăţire legate de transparenţă, de criterii obiective, de proceduri care să fie clare, de selectare a proiectelor, ca atare şi eu, ca preşedinte al PNL, susţin adoptarea Planului Naţional de Investiţii, dar fără să afectăm coeziunea coaliţiei, pe o formă a proiectului care să fie conformă cu voinţa comună a coaliţiei şi cu respectarea tuturor procedurilor constituţionale şi legale. (…) Eu voi face tot ce este posibil pentru a menţine această coaliţie şi în acelaşi timp, repet, pentru a adopta acest program de investiţii pentru comunităţile locale, pentru a desfiinţa Secţia specială, pentru a elimina pensiile speciale sau cele care nu pot fi eliminate să fie aduse într-un cadru al contributivităţii. Eu sunt adeptul dialogului şi adeptul găsirii unor soluţii care să fie împărtăşite de întreaga coaliţie”, a afirmat Orban înainte de a participa la şedinţa grupului parlamentar al PNL din Senat.

El a precizat condiţiile în care poate fi adoptat Programul „Anghel Saligny”.

„Dacă îndeplineşte condiţiile legale şi în mod evident dacă o facem şi cu acordul partenerilor de coaliţie, poate fi adoptat”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, prevederile legale există termene pentru exprimarea avizului.

„Deocamdată nu a existat o speţă în care să se stabilească dacă aceste prevederi legale conţin dreptul de avizare tacită. Nu s-a discutat, dar în principiu este stabilit un termen pentru avizare. Obiectivul este să obţinem avizele, să fie în regulă proiectul de act normativ, fiindcă este un proiect mult prea important pentru România şi pentru dezvoltarea comunităţilor locale ca să existe dubii constituţionale”, a mai spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL şi-a exprimat speranţa că acest program va fi adoptat pentru dezvoltarea infrastructurii în comunităţile locale.