Ryanair închide baza aeriană de la Timișoara, prima pe care o deschisese în România. ”Performanțele au fost slabe”

Andreea Neferu 22/02/2018 | 16:00 Ştiri
Ryanair închide baza aeriană de la Timișoara, prima pe care o deschisese în România. ”Performanțele au fost slabe”

Operatorul aerian low-cost Ryanair își închide începând din 25 martie baza de la Timișoara, de unde operează în prezent curse către șapte destinații.

Timișoara a fost prima bază aeriană deschisă de operatorul irlandez pe plan local, în 2016, aici fiind alocată o aeronavă cu care se realizează în prezent zboruri către Bruxelles, Berlin, Dusseldorf, Frankfurt, Milano, Londra și București, potrivit informațiilor de pe site-ul Ryanair. De la finalul lunii martie, vor mai fi operate doar zborurile din Timișoara către Milano, însă aeronava nu va mai fi alocată exclusiv pentru orașul de pe Bega.

”Pasagerii afectați vor fi anunțați prin e-mail și SMS și consiliați cu privire la opțiunile pe care le au – fie li se vor restitui integral banii, fie li se va oferi gratuit posibilitatea de a accesa o rută alternativă”, a spus David O’Brien, director comercial al Ryanair.

Decizia companiei de a închide baza aeriană de la Timișoara vine ca urmare a ”performanțelor comerciale slabe, într-o perioadă în care cererea este în creștere pentru avioanele Ryanair care operează pe alte aeroporturi din Europa”, potrivit operatorului irlandez.


Sursă foto: Mediafax Foto

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.