Royal Town se extinde: Cartierul de lux va avea în total peste 1.300 de apartamente

Andrei Dumitru 18/04/2023 | 15:02 Ştiri
Royal Town se extinde: Cartierul de lux va avea în total peste 1.300 de apartamente

Royal Town, complex rezidențial de lux situat în zona Copou din Iași, anunță planurile construirii următoarelor 4 blocuri. În următorii trei ani, acestea vor adăuga încă 464 de apartamente celor existente.

Complexul rezidențial de lux Royal Town are în prezent 7 blocuri finalizate care însumează 892 de apartamente. Autorizația pentru următoarele 4 blocuri a fost obținută și lucrările au fost deja demarate. Cea mai mare diferență constă în numărul de niveluri pentru aceste blocuri. Acestea vor fi de tip S+P+8, în comparație cu cele existente S+P+11.

Pentru dezvoltare este prevăzută o investiție totală de 15 milioane euro și va fi realizată etapizat din surse mixte. Primul bloc va fi finalizat în 18 luni, iar treptat vor fi construite și următoarele 3.

În maximum trei ani, complexul va ajunge la un număr total de 11 blocuri cu 1.356 de apartamente. Deși extinderea ansamblului rezidențial de lux abia a început, apartamentele din primul bloc sunt deja rezervate de un an în proporție de 80%. De asemenea, și apartamentele din următoarele două blocuri sunt rezervate în proporție de 28%.

„Încă de la început, am stabilit un stil arhitectural elegant și unitar pentru clădiri, ceea ce înseamnă că și viitoarele blocuri vor păstra același design exterior. De asemenea, experiența locuințelor predate anterior și feedback-ul clienților ne-au confirmat că finisajele interioare, alese cu grijă de noi, sunt cea mai bună alegere și pentru viitoarele blocuri. Aici amintim pardoselile și băile placate cu marmură, întrerupătoarele digitale, tâmplăria exterioară premium cu 7 camere profil, ușile interioare din lemn, obiectele sanitare încastrate, încălzirea în pardoseală și alte finisaje executate cu un grad ridicat de finețe.

Totodată, în acest moment echipa noastră, împreună cu designerii și proiectanții colaboratori, pune la punct detaliile pentru a oferi încă o variantă îmbunătățită a finisajelor interioare pe care le vom folosi. Vom oferi detalii în perioada următoare. Nu în ultimul rând, o altă noutate e și faptul că ne-am adaptat dorințelor clienților care au devenit din ce în ce mai precauți în ceea ce privește achitarea unui apartament, astfel încât oferim o flexibilitate mai mare în ceea ce privește metodele de plată: procurarea unui apartament cu un avans de doar 10%”, a declarat Ruslan Rotaru, dezvoltatorul proiectului Royal Town.

Cine sunt clienții Royal Town

Clienții Royal Town sunt, în proporție de peste 60%, bărbați cu vârste între 27-45 ani, majoritar căsătoriți, dar și femei cu vârste între 20-35 ani. Cei mai mulți dintre proprietari sunt din Iași și orașele din regiunea Moldovei, urmați îndeaproape de cei din Republica Moldova, dar și români cu reședința în Marea Britanie, Italia, Germania sau Statele Unite ale Americii. Aceștia au venituri peste medie, iar domeniile în care profesează sunt: medical, universitar, construcții sau financiar.

Peste 80% dintre clienți au studii superioare. Nu în ultimul rând, aproximativ 80% aleg să cumpere apartamente cu scopul de a locui în ele, față de cele date în chirie.

În obiectivele de dezvoltare a ansamblului se numără și construirea unor stații de încărcare pentru mașinile electrice. Acestea vor completa utilizarea panourilor solare pe blocuri pentru iluminatul arhitectural și comun.