Recomandare de lectură: „Zile de Crăciun”, o carte despre forța din noi, cu care putem schimba destine și suflete

Acest articol apare în numărul 30 (18 decembrie – 7 ianuarie) al revistei NewMoney

Toți merităm o minune, iar atunci când nu vine trebuie să ne-o facem singuri. Despre forța aceea inegalabilă din noi, cu care putem schimba timp, destine și suflete, scrie cu atâta patimă Jeanette Winterson în „Zile de Crăciun“.

Atunci când te gândești la Sărbătorile de iarnă, îți apar în minte, aproape fără excepție, bradul de Crăciun, colindătorii, bucatele alese, cerul care cerne, miros de portocale, clinchet de clopoței. Așa încât, să ai în mână o carte care-ți povestește suav despre toate acestea și despre multe altele, este ca și cum ai făcut primul pas spre timpul acela al vi­sării, în care iernile copilăriei se împletesc cu cele ale maturității creând o imagine multifațetată al cărei nume îl știi instinctiv: Crăciunul. Asta face cartea britanicei Jeanette Winterson, „Zile de Cră­ciun. 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile“, proaspăt tradusă de Humanitas, care te ade­me­nește într-o lume miraculoasă unde timpul are alte dimensiuni, mamele sunt făcute din zăpadă, Cră­ciunul are gust de șarlotă, iar stafiile își fac de cap.

Aromă. Pentru cel care a citit „Portocalele nu sunt singurele fructe“, romanul de debut și printre primele cărți de Jeanette Winterson traduse în română,  „Zile de Crăciun“ va fi o surpriză. Și asta pentru că este cu totul altceva față de acel roman autobiografic, în care povestește despre viața ei de copil orfan, despre familia de evangheliști care a adoptat-o și despre sexualitatea ei neortodoxă. Deși recunoști și în „Zile de Crăciun“ multe detalii ce țin de viața ei personală, precum cele legate de relațiile cu alte femei sau cele privind viața într-o familie adoptivă, Jeanette Winterson creează aici ferestre către o lume magică, așa cum ne-am imaginat-o toți în copilărie și cum ne-o mai imaginăm, probabil, din când în când, chiar și acum.

Sunt 12 povestiri în care aluneci ușor, însoțit de copii șugubeți, de broscuțe fermecate, oameni de zăpadă vorbitori, lei și unicorni; povestiri cu gust de budinci cu sherry, somon afumat, șampanie, bis­cuiți cu brânză sau chifteluțe cu pește care-ți răsco­lesc simțurile afundându-te și mai mult în visare.

Magie. „Magi care străbat deșertul, călăuziți de-o stea. Păstori pe câmp, cu turmele lor, noaptea. Un înger, iute ca gândul și scânteind ca speranța, ce transformă veșnicia în timp“, așa începe prima poveste, „Anotimpul Crăciunului“, cu care Winterson îl conduce, și pe credincios, și pe necredincios, pe un tărâm al misterului, unde întâlnești femei „purtând cu ea viitorul, ținând în brațe miracolul“ („Spiritul Crăciunului“), mame de zăpadă, care-ți dăruiesc iubire („Mama de zăpadă“), fantome mici și mari care nu-și găsesc liniștea („Crăciun întunecat“), mirese care cer răzbunare („Vâscul miresei“).

Fie că scrie la persoana I sau a III-a, din ipostaza de femeie sau bărbat, Winterson povestește ferme­cător și, deși știi din capul locului că tot ce e în carte e plăsmuire, o crezi pe cuvânt atunci când spune că o sută de mii de broscuțe salvează un orfelinat din mâinile unei femei hapsâne, că o simplă sanie a făcut un bărbat ursuz să creadă în magia Crăciunului, sau că sufletele oamenilor de zăpadă, al peștilor de zăpadă și al pisicilor de zăpadă se ridică în norișori albi așteptând o altă iarnă în care să capete din nou formă („Orice Om de Zăpadă are un Suflet de Zăpadă, care traversează timpul, şi spaţiul, şi gerul, şi gheaţa…“).

Ritual. Toate poveștile se petrec în Ajun de Cră­ciun și aproape fiecare conține, nu doar descrieri de prăjituri apetisante și arome năucitoare, dar și rețete de tot felul: de la plăcinte cu mere, budincă însiropată cu sherry, Șarlotă New York și până la colțunași chinezești, birany de curcan și sendviș cu friptură. Sunt rețete de mâncăruri făcute cu migală și dragoste, sunt felii de timp, de dăruire și bucurie.

Orice ar face personajele din „Zile de Crăciun“ – că pregătesc o cină, că împodobesc bradul sau îm­pachetează cadourile – fac cu răbdare și meticulo­zitate, cu un efort conștient de a modifica timpul („tot ce merită făcut începe cu un efort conștient“) și de a simți la maximum fiecare gest, fiecare vorbă.

Cu toții au câte un ritual, oricât de mic, „adică o cale de a stopa temporar nesfârșita intruziune a vieții frenetice“. Astfel de ritualuri, care au o rele­vanță anticipativă pentru simplul fapt că ne pregă­tesc pentru un moment anume, ne ajută (crede scriitoarea) să ne construim „propria plută“, cu care navigăm în timp, „propria poartă“, prin care pășim încet spre tot ceea ce înseamnă Crăciun.

O astfel de poartă poate fi chiar cartea lui Winterson, care ne invită să pășim curajoși pe tărâmul imaginației și care ne învață să nu fim absenți, măcar în ziua aceasta mare, în care ar trebui să ne aducem aminte cu toții că numai „dragostea face lucrurile să se întâmple“.

O scriitoare cu stil

Apreciată ca fiind o voce unică în literatura contemporană, Jeanette Winterson este autoarea unor cărți cu accent pe polaritățile de gen și identitatea sexuală.

• Rebelă. Adoptată de o familie de penticostali, Winterson fuge de-acasă la 15 ani, lucrând ca vânzătoare de înghețată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă la pompe funebre.
• Autentică. Cartea care i-a desshis drumul către faimă este romanul „Portocalele nu sunt singurele fructe“, despre o adolescentă care se împotrivește valorilor convenționale.
• Vulnerabilă. În urma separării brutale de regizoarea de teatru Deborah Warner, Winterson a fost la un pas de sinucidere, după cum mărturisea chiar ea într-un interviu cu The Guardian.

FOTO: Guliver / Getty Images