Recomandare de film: impresionanta transformare a unui indian sărac într-un respectabil om de afaceri

Trist și înălțător, „Lion“ este unul din acele filme care te fac să crezi în miracole, să–ți duci cu seninătate crucea, să sărbătorești curajul și dârzenia.

Saroo Brierley avea cinci ani când a adormit într-un tren care l-a dus la mii de kilometri depărtare de casă. Singur, înfometat, vânat de traficanți de carne vie, micuțul indian a ajuns în cele din urmă într-un orfelinat, unde a fost des­coperit de o familie australiană, care l-a adoptat. Saroo Brierley, astăzi un res­pectat businessman, avea să scrie des­pre toate acestea în cartea autobio­gra­fică „A Long Way Home“, pe care regi­zorul australian Garth Davis a adaptat-o, apoi, pentru marele ecran.

„Lion“, nominalizat la Oscar pentru cea mai bună imagine, a devenit astfel o poveste emoționantă despre cruda și fascinanta Indie a anilor ’80, dar mai ales despre destinul încâlcit al unui copil salvat de propriul curaj și de imensa compasiune a unor străini.

Departe de casă. În 1986, Saroo, un copil analfabet (ca întreaga lui familie) dintr-un sat indian sărac, pleacă, îm­preună cu fratele lui mai mare, la muncă pe timp de noapte. Într-o stație de tren, cei doi se separă, iar micul Saroo (interpretat de adorabilul Sunny Pawar) ajunge, din întâmplare, într-un tren gol, care-l duce la Calcutta. Nu vor­bește bengaleza, ci doar hindi, nu știe numele localității din care provine, știe doar că pe mamă o cheamă „mami“, iar pe frate, Guddu. Nimeni nu-l ajută. Cum ar putea? Sunt mii de copii ca el în Calcutta. Iar cei care îi descoperă vulnerabilitatea, privindu-l cum cutreieră stră­zile, cum cotrobăie prin gunoaie sau cum doarme pe trotuare, se oferă să-l ajute cu scopuri meschine. Chiar dacă e analfabet, Saroo nu e lipsit de inteli­gență, curaj și, mai ales, viteză. Când pericolul este proxim, băiatul fuge fără oprire până când simte că este din nou în siguranță. Ajunge în cele din urmă într-un orfelinat, cuib al ororilor, unde copiii sunt bătuți până la sânge și de unde prea puțini reușesc să scape.

Saroo scapă. Și asta datorită doamnei Sood, cea care se ocupă, pe cât îi este posibil, de soarta copiilor din orfelinat și care îi găsește băiatului o familie adoptivă. În Tasmania, Saroo începe o viață nouă alături de Sue și John Brierley (Nicole Kidman și David Wenham) și de Mantosh, un alt copil indian înfiat de cei doi, care se dovedește a avea pro­bleme psihice.

Amintiri. Toate destinele sunt po­vești. Iar destinul lui Saroo este po­ves­tea unui băiat pierdut care, după 25 de ani de la separarea brutală de familia lui, pornește în căutarea ei. Viața lui este o sinusoidă care-l poartă de la momente de șoc la clipe de calm și senină­tate, de la împăcări cu sine la căutări disperate de adevăr, de origini. E fericit alături de familia adoptivă care, deși putea avea copii pe cale naturală, a pre­ferat să adopte copii vitregiți de soartă. Dar fericirea aceasta este una împru­mu­tată, căreia Saroo îi poate da sens doar dacă își regăsește familia naturală. Puținele amintiri captate de mintea băiețelului de cinci ani îl răscolesc, îi schimbă percepțiile, gândurile. Un peri­metru de pământ arid pe care se juca privind, fascinat, aripile fluturilor care dansau, în cerc, deasupra lui. Un tren, care a purtat trupul lui mic, înspăi­mântat, spre nicăieri. Calcutta, care l-a ținut captiv, departe de ai lui. Guddu, împreună cu care fura cărbuni pentru două pahare de lapte. Aceste amintiri îl ard, îl transformă făcându-l să vrea îna­poi în satul lui sărac, în casa lui mică, lângă mama, Guddu și surioara Shekila. Și, la vârsta de aproape 30 de ani, Saroo (Dev Patel) pornește – după ce repe­rează, cu ajutorul Google Map, localitatea natală – în căutarea alor lui. Ar fi putut foarte bine să-și ducă mai departe viața confortabilă, să se ocupe de cariera la care visa (management hotelier), să-și ceară de nevastă iubita (in­ter­pretată de Rooney Mara). Dar identitatea lui fracturată îl transformă în robul remușcărilor devastatoare, al obse­­siilor și al viziunilor. O vede peste tot pe mama lui, Kamla, cea care râdea mereu, în ciuda traiului chinuitor, cea care-l îmbrățișa cu mâini acoperite de brățări sunătoare și care-i oferea fru­ga­la ei porție de mâncare. Cum ar pu­tea să nu o caute? În satul lui mic, cu case dărăpănate, unde au apărut acum motociclete, singurul semn al moderni­tății ajuns în India rurală, Saroo își reîn­tâlnește, după 25 de ani, mama, vizibil îmbătrânită, și sora Shekila, acum o dom­nișoară frumoasă. Lipsește doar Guddu, despre care află că a murit căl­cat de tren chiar în noaptea în care a dispărut el.

Împăcare. Începând cu anii în care copilul mic și fragil bâjbâie în imensul necunsocut și până la anii în care adultul puternic aproape s-a vindecat, Garth Davis îi face lui Saroo un portret interesant: ochi mari, pătrunzători, tră­sături de felină, gesturi hotărâte. Fru­musețea lui tristă îi acunde spaima, îm­brățișările lui calde îi dezvăluie enorma empatie. În jurul acestui portret se con­struiește lumea. Camera de filmat a lui Garth Davis captează imagini de o fru­musețe incredibilă și de o duritate insu­portabilă. Nu ai cum să nu-ți dorești, chiar și pentru o secundă, să fii în ini­ma Calcuttei, doar ca să poți întinde mâna unui copil pierdut, sau în Tasmania, superba insulă australiană, doar ca să privești munții și apele de poveste.

Scenariul, inteligent gândit de Luke Davies, cadrele interesante ale lui Davis, ce surprind frica, îngrijorarea, compasiunea, ne aduc în față personaje care ne obligă să le suportăm durerea. Așa cum au suportat-o Saroo și mama lui, așa cum o suportă milioane de oameni ca ei. Fără a fi o predică cu privire la familie, comunitate, viață, „Lion“ ne confruntă cu o realitate cruntă, pe care mulți dintre noi doar o ghicim: aceea a copiilor pierduți. Nu pe toți îi cheamă Sheru – numele real al protagonistului, căreia mama i-a pronunțat greșit numele încă de la început și care în indi­a­nă înseamnă „leu“ –, nu toți au curajul și dârzenia lui. Dar cu toții trebuie să aibă șansa de a-și regăsi „casa“. Doar așa își vor putea găsi liniștea. Întocmai ca Saroo Brierley, care, după revederea mamei și a locurilor natale, a revenit cu adevărat la viață. Acum, Saroo Brierley trăiește în Hobart, capitala Tasmaniei, și călătorește în India, pentru a-și vizita mama, ori de câte ori poate. Într-una din călătorii, a mers chiar pe aceeași rută pe care trenul acela lung și gol l-a dus departe de ai lui.

FOTO: Cinemagia.ro