Recomandare de film: „All Eyez on Me” și momentele-cheie din viața lui Tupac, cel mai influent rapper din toate timpurile

Acest articol apare în numărul 25 (9-22 octombrie) al revistei NewMoney

Înzestrat cu o forță lirică și cu un simț al dreptății fără egal, Tupac a fost un ade­vărat purtător de cuvânt al gene­ra­ției sale. Rapp-ul pe care l-a lăsat el moște­nire este cea mai grăitoare dovadă.

Fanii îl știu cu numele de Tupac, 2Pac sau Makaveli. Muzica lui revoluționară, ce detaliază viața grea a străzii (cu dro­guri, violențe, violuri, omoruri) l-a făcut cel mai influent rapper din toate timpurile. Un rebel cu o cauză – aceea de a articula, prin muzică, durerile și nedrep­tățile suferite de afro-americani –, Tupac a devenit un purtător de cuvânt al propriei generații, și nu numai. Talentat, con­tradictoriu, una „dintre cele mai di­namice, influente și auto-distrugătoare vedete pop din anii nouăzeci“, după cum îl descrie revista Rolling Stone, Tupac a murit în 1996, când s-a tras în el cu mai multe gloanțe. Avea doar 25 de ani și lansase până atunci cinci albume, care aveau să fie vândute în 75 de mili­oane de exemplare (record ce i-a adus titulatura de „cel mai bine vândut cân­tăreț din toate timpurile“).

„Me Against the World“, scris de Tupac pe vremea când era închis, a fost primul album compus de un cântăreț în închisoare care s-a clasat pe primele locuri în Billboard Hot 100, iar „All Eyez on Me“, în care vorbește despre imi­nența propriei morți, a fost primul album dublu lansat de un rapper și unul dintre cele mai bine vândute albume din SUA. Acesta din urmă a inspirat filmul biografic „All Eyez on Me“, regizat de Benny Douglas și lansat în această vară, când artistul ar fi împlinit 46 de ani.

Contradicție. Este interesant să ur­mărești evoluția unui artist atât de original, inspirat și liber într-un film care punctează inteligent momentele de triumf și cele de decădere ale unei cariere extrem de scurte și spectaculoase. Unii consideră că filmul nu a reușit să sur­prindă personalitatea cameleonică a lui Tupac (Village Voice), alții, dimpotrivă, cred că este un film solid, cu inter­pre­tări puternice și melodii incredibile (Time Out London).

Cert este că „All Eyez on Me“ face un portret decent al unei personalități com­plexe și contradictorii, care con­tinuă să fie subiectul unei mari controverse. Filmul spune povestea folosind deja cunoscuta tehnică a protagonistului intervievat, ce stă la baza unor filme precum „Madoff“. Un jurnalist (interpretat de Hill Harper) îl intervievează pe Tupac (Demetrius Shipp Jr.) pe când acesta se afla în închisoare și astfel ni se dezvăluie o viață incredibilă: anii copi­lăriei petrecuți în Harlem (New York), unde s-a născut, cu numele Tupac Amaru („șarpe strălucitor“), într-o familie de revoluționari din Partidul Panterelor Negre (organizație de stânga a cetățenilor de culoare); relația spe­cială pe care a avut-o cu mama sa; dragostea pentru actorie și Shakespeare; ascensiunea sa în topurile pop; scanda­lurile provocate de versurile sale obs­cene, culisele vieții de studio, unde Tupac nu lăsa niciodată loc compromisului, refuzând să se ferească de versurile întunecate și brutale ce reflectă viața străzii.

Dezastru. Școlit la prestigioasa Școală de Arte din Baltimore înainte de a se stabili, la vârsta de 17 ani, în California, Tupac a debutat ca dansator de rapp în trupa Digital Underground. A vrut însă mai mult, așa că, la puțin timp după aceea, și-a lansat primul material discografic, „2Pacalypse Now“, cu mesaje pu­ternic rasiale.

Drumul lui ascensiv – cu albume bine vândute, cu concerte sold out, parte­ne­riate cu case de discuri celebre precum Death Row, este – începând cu acel moment – umbrit de permanente acuzații de instigare la rasism, de crimă și viol, alter­cații cu poliția, rivalități cu colegii de breaslă. Este cunoscut, spre exemplu, faptul că Tupac a făcut parte din celebra dispută de la sfârșitul anilor ’90 dintre artiștii hip-hop de pe Coasta de Vest (a cărui voce era Tupac) și cei de pe Coasta de Est (reprezentată de Notorious B.I.G) – aspect redat și în film.

Băiatul deștept care cântă despre durerea negrilor și recită cu patos din Shakespeare atrăgea invidia, ura, necazul. „Îți vor oferi toate instrumentele de care vei avea nevoie pentru a te autodistruge”, îi spune, la un moment dat, mama lui, căreia Tupac avea să-i dedice mai târziu emoționanta piesă „Dear, Mama“.

Filmul lui Douglas evocă astfel de momente în care latura neîmblânzită a rapper-ului invocă dezastrul. Așa este cel din 1992, când rapper-ul a fost arestat, după ce un băiat din California a fost ucis în timpul unei altercații pe care acesta a avut-o cu alți rapperi. La fel, cel din 1993, când a fost acuzat de abuz sexual în urma unui incident petrecut într-un hotel de lux din New York (pentru care a fost de altfel găsit vinovat și închis, deși se spune că a fost o îns­ce­nare). Și nu în ultimul rând, momentul din 1994, când a fost împușcat de cinci ori, în timpul unui presupus jaf, la intrarea unui studio de înregistrări din New York (Tupac l-a acuzat pe prietenul lui de atunci, Notorious B.I.G, că ar fi fost implicat în atac).

Final. Prieteni falși, oameni care-i considerau muzica drept un pericol pentru societate, rapperi invidioși – sunt cei de care băiatul cu batic legat la tâmple și haine colorate era înconjurat mai tot timpul. Anul petrecut în închisoare – unde avea să citească „Principele“, lui Niccolò Machiavelli, sau „Arta răz­boiului“, a strategului chienz Sun Tzu – l-a maturizat, devenind mai reflexiv, mai profund. Așa a apărut „Me Against the World“, unul dintre cele mai întunecate albume ale sale, ce concentrează teme de durere și agresiune.

Nimic însă nu-l putea ține departe de pericol. A fost împușcat în Las Vegas pe 7 septembrie 1996 și a murit șase zile mai târziu. Cazul morții nu a fost elucidat niciodată, printre suspecți numă­rându-se și The Notorious B.I.G., care a negat vehement o posibilă implicare și care a fost ucis, la rândul lui, un an mai târziu.

Poate că filmul nu insistă prea mult pe caracterul vulcanic al rapper-ului, poate că nu oferă o imagine prea nuanțată a controversatului artist. Însă aduce în lumină detalii importante precum talentul lui brut, loialitatea față de familie, prezența scenică dinamică, in­teligența lui aparte, spiritul revolu­țio­nar.

La finalul filmului realizezi că ai uitat pur și simplu că pe ecran nu este Tupac, ci un actor care întruchipează admirabil pasiunea, talentul și natura lui combativă.

Iar asta nu e puțin lucru.

FOTO: Cinemagia