Recomandare de carte: „Soldații de zinc” și absurditatea Războiului din Afganistan, redată prin mărturiile supraviețuitorilor

Acest articol apare în numărul 29 (4-17 decembrie) al revistei NewMoney

O conflagrație despre care și astăzi se vorbește în șoaptă, mii de tineri morți în numele unei ideo­logii, alte mii de suflete traumatizate pe viață. Cartea-document a Svetlanei Aleksievici este o mărturie năucitoare despre Războiul din Afganistan.

„Cum se poate să trăiești istoria și în același timp să scrii despre ea?“, se întreabă în primele pagini ale cărții „Soldații de zinc“, scriitoarea și jurnalista de origine belarusă, Svetlana Aleksievici. Câștigă­toare a Nobelului pentru literatură în 2015, autoa­rea a știut de la bun început că este imposibil să culegi „toate bucățelele de viață“, „toată mizeria existenței“ și să le arunci apoi într-o carte. Dar în „Soldații de zinc“ (apărută și în română, la Editura Litera) a încercat să surprindă cât mai mult din ceea ce a însemnat Războiul din Afganistan, un conflict absurd care a distrus mii de vieți și care nu a fost recunoscut niciodată oficial.

Folosind mărtu­riile a zeci de victime ale războiu­lui (soldați, ofițeri, asistente medicale, mame ai că­ror băieți au pierit pe pământ afgan) a creat o uimitoare istorie a sufe­rinței, a sentimentelor și emo­țiilor, prin care dezvă­luie un adevăr despre care mulți nici măcar nu aveau habar.

În numele minciunii. Convinsă că cel mai bun mod de a descrie ororile secolului al XX-lea este, nu acela de a crea ficțiune, ci de a înregistra mărtu­riile martorilor acelor orori, Svetlana Aleksievici a realizat o serie de investigații privind războiul din Afganistan pe care le-a transformat apoi în nara­țiuni literare. Astfel a rezultat o carte polifonică în care vocile suferinței fac o reconstituire tulbură­toare a acelei realități.

„Cu un stil și o pasiune singulare“, cu „o viziune tragică“ și „inteligență politică“ (cum le numește The New Yorker), Aleksievici prezintă acest război dus de URSS în Afganistan între 1979 și 1989 ca pe „o experiență omniprezentă și profund personală“.

O face trasând portretul soldatului „internațio­nalist“ (termen folosit de sovietici în situațiile în care URSS intervenea în alte state pentru înăbu­și­rea mișcărilor anticomuniste), care a fost mințit că ajută un popor prieten, când de fapt lupta pentru menținerea comunismului.

Acest soldat care a ucis și care a fost „ucis“ la rândul lui, pierzându-și viața în Afganistan sau întorcându-se în țara natală, unde nu și-a mai găsit niciodată liniștea și rostul și unde toți îl numesc „criminal“, a devenit oglinda ororilor. Acest interna­ționalist, care a visat să devină erou luptând pentru o cauză dreaptă, dar care a ajuns să-și piardă sufletul în numele unei minciuni, este chipul durerii.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.