Raed Arafat, despre un eventual lockdown în România: Se pot propune alte categorii de măsuri

Elena Marinescu 06/11/2020 | 21:27 Ştiri
Raed Arafat, despre un eventual lockdown în România: Se pot propune alte categorii de măsuri

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat vineri seara că autoritățile vor face o reevaluare a restricțiilor abia după ce vor vedea efectele regulilor deja adoptate.

„Dacă nu vom avea un impact serios cu aceste măsuri, vom avea o reevaluare. Asta scrie în Hotărârea de Guvern și cred și în Hotărârea CNSU. Dacă se va decide că mai e nevoie de măsuri și care sunt ele, vom vedea atunci. Dar se va face o reevaluare.

Poate unele măsuri nu au fost eficiente sau nu sunt necesare. Impact serios înseamnă, conform colegilor epidemiologici, să scădem la o incidență cel puțin o treaptă sub incidența de la care a pornit. Acum suntem în foarte multe locuri la 3, să coborâm la 1,5 la mie. Trebuie să coborâm sub 3 la mie. Dar asta e o evaluare generală care se face. E o ipoteză.

Dacă nu scade suficient, atunci înseamnă că măsurile nu sunt suficiente și e risc de creștere mai departe. Se pot propune alte categorii de măsuri, nu neapărat lockdown. Sunt și alte măsuri ce pot luate asupra altor activități. Noi continuăm să luăm măsuri și local. Măsurile de carantinare nu sunt desființate. Dacă în unele zone se crește foarte mult și DSP ajunge la punctajul de peste 60 în metodologia sa, se poate impune și acum carantinarea zonei. Deci se pot lua măsuri suplimentare în zone afectate mai grav”, a punctat Raed Arafat într-o interviu la B1TV.

secretarul de stat Raed Arafat a discutat despre noile măsuri adoptate în timpul ședinței de Guvern din 5 noiembrie. Totodată, Arafat a explicat și când am putea observa o scădere a numărului de cazuri de COVID-19 din România, dar și câte paturi ATI libere mai sunt la această oră în țară.

Când ar putea ajunge România la un platou

Potrivit şefului DSU, efectele măsurile luate în România s-ar putea vedea în săptămânile următoare, însă o creștere a numărului de cazuri va mai exista pentru o perioadă, având în vedere transmiterea comunitară.

„Nu cred că vom ajunge până nu vom vedea efectul măsurilor, dacă ele sunt respectate de noi. S-au luat măsuri acum 14 zile, dar e nevoie de unele noi. Acestea sperăm să fie eficiente. Evaluarea reală a impactului are nevoie de două cicluri de 14 zile. Deci sperăm să ajungem la un platou și la o scădere dacă lucrăm împreenă pentru implementarea măsurilor și dacă înțelegem că sunt necesare pentru limitarea contactului. Deci sunt necesare pentru a reduce mobilitatea și contactul, vinovate pentru creșteri”, a explicat Arafat.

Totodată, întrebat cât va mai crește numărul cazurilor de COVID-19 din România, secretarul de stat în MAI a precizat: „Vom avea creșteri continue până ajungem la un platou. Nu mă aștept că dacă s-au luat măsurile luni, marți o să vedem o schimbare. Poate va fi o parte din efectele de acum 14 zile. poate ele vor limita creșterea, dar vom avea timp pentru ca noile măsuri să producă efecte. Nu vreau să speculez cifre, că e greu de prezis. O să vedem și depinde de modul în care cu toții acționăm. E nevoie ca fiecare individ să acționeze responsabil și să înțeleagă rolul său. Nu e rolul autorităților, nu e numai rolul unor persoane, ci e rolul nostru al tuturor”, a declarat el.

Situația locurilor libere din ATI

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a discutat și despre situația paturilor libere din secțiile de terapie intensivă, necesare în tratarea patologiilor grave de COVID-19. „În unele zone suntem la limită, în altele s-au creat capacități suplimentare, transferăm bolnavi. La Malaxa, de exemplu, vom avea încă 3 paturi, care sperăm să intre cel târziu mâine dimineață în lucru”, a precizat Raed Arafat, pe B1 TV.