Radu Paraschivescu, despre traduceri de tot râsul: „Whisky pe stânci și soția intermediară”

Care este cifrul unui asemenea titlu? Şi ce reprezintă el? Nu e vorba despre filmul unui regizor din noul val scoţian, ci despre două năzbâtii puse cap la cap. „Whisky pe stânci“ este traducerea urechistă a lui „scotch on the rocks“, unde „rocks“ sunt cuburile de gheaţă din paharul cu dopant chihlimbariu căruia hâtrii îi spun „zeamă de ploşniţă“. „Soţia interme­diară“, provenită tot din ignoranţă şi amatorism, s-ar vrea omologul românesc al englezescului „midwife“. Numai că socoteala de-acasă de la impostor nu se potriveşte cu cea de la maternitate. Fiindcă „midwife“ înseamnă „moaşă“, nimic altceva.

Cum sunt scăpările astea, comice sau grave? Pe cât de una, pe atât de alta. Comicul e dat de SF-ul echivalărilor româneşti. Gravitatea, de faptul că lufturile de mai sus nu se petrec pe plajă sau pe stradă, ci pe ecran sau pe o pagină de carte. Sunt variante pe care, teoretic, le-a mai văzut cineva înainte să li se dea drumul sub ochii publicului. Dacă nu le-a văzut nimeni, foarte rău. Dacă le-a vă­zut cineva şi tot au ajuns așa în spaţiul public, şi mai rău. Înseamnă că acel cineva e tot un nechemat.

Se poate obiecta că temele grave ale Româ­niei de astăzi sunt altele. Ştim: autostrăzi, spitale, şcoli fără closete, corupţie, clientelă politică, liche­lism, fake news. Numai că până vom găsi răspunsul la întrebarea „Cum se spune corect, Sputin sau Putnik?“, e util să constatăm că domnia imposturii se prelun­geşte nedeterminat. Şi că impostura nu are doar efecte ilariante. Când găseşti o boacănă de traducere, te amuzi şi arăţi cu degetul. Când te ope­rează un frezor sau cineva care îţi uită o bucată de tifon în organism, râsul cedează loc fiorilor de groază.

Aspirații. Aşa arată fundătura în care te împinge inevitabil impostura. Românească, tadjică sau co­lumbiană, ea ţine de ceea ce Andrei Pleşu numea cândva „vocaţia diagonală“. Asta înseamnă să-ţi uiţi latina şi să te ridici, cizmar fiind, mai sus de cizmă. „Ne sutor ultra crepidam“ e, de altfel, una dintre po­veţele intens batjocorite în ultimele decenii. O mul­ţime de oameni vor să facă alte lucruri decât cele la care se pricep − fireşte, lucruri mai bune, mai aducă­toare de prestigiu şi de bani. Mecanicul auto vrea să fie senator (şi reuşeşte), pompie­rul tânjeşte după o carieră de astrofizician, lăcătuşul se visează chirurg plastic. Deviza lor e „încercarea moarte n-are“, cu toate că anumite cazuri de reconversie se soldează cu victime. Şi de ce să nu încerc, mă rog? se miră ei. „Ce dacă am absolvit Liceul Textil şi am copiat la bac? Asta înseamnă că n-am voie să proiectez po­duri?“ Păi da, tocmai asta înseamnă. Sau ar trebui să însemne. Însă pretenţiile scad odată cu slăbirea nive­lului de vigilenţă etică şi profesio­nală. Concluzia e tristă şi uşor de tras: anemierea exigenţei şi laxitatea criteriilor dovedesc că impostura nu se mani­festă singură, ci neapărat sub blindajul corupţiei. În ţara lui Pseudo Vodă, plicul ţine mai departe locul scrisorii de acreditare şi al diplomei. Capitalei da­neze Copenhaga îi putem opune capitala româ­nească Hop-cu-şpaga.

Năstrușnicii. Există, cum spuneam, şi cazuri de impostură ve­selă, de inadecvări neprovocate de co­rupţie. Din 1990 încoace, engleza e al patrulea domeniu, după femei, agricultură şi politică, la care se pricepe toată lumea. Diletantismul înmugurise prin anii 1980, când o persoană care asigura dublajul filmelor pe casete video inventase vocativul pentru substantivul „Tai-Pan“ sub forma „Tai-Paneee!“, un fel de „Corneleee!“ cu beţigaşe, ideograme şi tatami.

Odată dat cep butoiului cu năstruşnicii, şuvoiul n-a mai putut fi oprit. Subtitrările de filme au adus tot mai des sub ochii privitorilor soluţii de un pito­resc definitiv şi irevocabil: „housewife“ tradus prin „soţie de casă“ în loc de „casnică“ sau „gospodină“, „it’s on the house“ tradus prin „e pe casă“ (ca antena de bulgari) în loc de „e din partea casei“, „we checked out of the hotel“ tradus prin „am verificat hotelul pe afară“ în loc de „am eliberat camera“, „he used to be a conductor“ tradus prin „era vatman“ în loc de „era dirijor“, „serial killer“ tradus prin „ucigaş de cereale“ în loc de „ucigaş în serie“ etc. Mă uit aproape nostalgic la o probă de traducere literară din 1995, unde „Tate Gallery“ fusese tradus (!) − epo­cal şi la limita verosimilului − prin „galeriile lui tata“.

Concurenţa redutabilă, căci ea există, da, vine dinspre restaurantele situate în centrul oraşelor româ­neşti cu potenţial turistic. Găselniţele culinare sunt aici hipnotizante. E uşor de imaginat stupoarea tu­riş­tilor care vorbesc foarte bine engleza sau a celor care chiar sunt englezi. Flămânzi şi neştiind ce am­buscadă îi ameninţă, aleg să intre şi să cedeze far­mecului de suprafaţă al localului. Pe urmă lucrurile se complică, fiindcă distinşii oaspeţi deschid meniul şi află că li se oferă, printre altele „pig’s charity“ sau „sacrifice of the pig“ (pomana porcului), „gipsy muscle“ (muşchi ţigănesc) sau chiar „fried crap“ (crap prăjit), pentru amatorii de senzaţii tari. Se privesc unii pe alţii, bănuind prezenţa unei camere ascunse. Au un aer contrariat, aproape temător. Îţi vine să te apropii de masa lor şi să le îngâni la ureche o va­riantă locală a hitului „Don’t worry, be crappy“.

Foto: Mediafax