Producătorul român de mobilă Lemet va încheia 2016 cu afaceri estimate la 69 de milioane de euro

Cristina Dobreanu 20/12/2016 | 13:37 Ştiri
Producătorul român de mobilă Lemet va încheia 2016 cu afaceri estimate la 69 de milioane de euro

Producătorul român de mobilă Lemet, înființat în urmă cu 25 de ani de inginerul Alexandru Rizea, va avea afaceri de aproximativ 312 milioane de lei (69 de milioane de euro) în acest an.

Fabrica Lemet a ajuns în prezent la peste 40.000 de metri pătrați de hale de producție și depozitare, cu linii de producție complet automatizate și bazate pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial. Pe poarta fabricii ies anual peste 250.000 module de mobilă care ajung în casele românilor și nu numai.

Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem’s, iar rețeaua cuprinde 76 de showroomuri în țară.

În fabrica și în rețeaua Lem’s lucrează peste 1.650 de angajați.

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.