Probleme pentru abonații Orange. Rețeaua de telefonie mobilă a picat în toată țara

NewMoney 27/03/2019 | 16:20 Ştiri
Probleme pentru abonații Orange. Rețeaua de telefonie mobilă a picat în toată țara

Rețeaua operatorului de telefonie mobilă Orange a picat în mai multe localități din țară în jurul orei 15.00. Reprezentanții companiei spun că problema a apărut în urma secţionării multiple a reţelei de fibră optică.

Serviciile nu sunt disponibile în Capitală, Satu Mare, Baia Mare, Arad, Galați, Deva, Cluj, Iași, Brașov sau Timișoara, potrivit antena3.ro.

„Momentan, o parte dintre clienţii noştri întâmpină dificultăţi în accesarea serviciilor de voce şi date, precum şi a aplicaţiilor Orange. Această situaţie se manifestă ca urmare a secţionării multiple în reţeaua de fibră optică. Colegii noştri din departamentul Tehnic lucrează deja la remedierea problemei. Ne cerem scuze pentru neplăceri şi îţi mulţumim pentru înţelegere. Revenim imediat ce avem noutăţi”, este mesajul transmis clienților de reprezentanții Orange pe Facebook.


Foto: Mediafax