Probleme pe front? Gruparea Wagner a deschis centre de recrutare în 42 de oraşe ale Rusiei

Elena Marinescu 10/03/2023 | 17:29 Ştiri
Probleme pe front? Gruparea Wagner a deschis centre de recrutare în 42 de oraşe ale Rusiei

Gruparea paramilitară Wagner a deschis centre de recrutare în 42 de oraşe ale Rusiei pentru a trimite mai multe trupe în campania militară rusă în Ucraina, a anunţat pe Telegram fondatorul acestei grupări de mercenari, Evgheni Prigojin.

„În 42 de oraşe din Rusia au fost deschise centre pentru recrutare în armata privată Wagner”, vor fi recrutaţi „noi combatanţi, care vor merge împreună cu noi să-şi apere patria şi familia; să construiască viitorul nostru comun şi să apere memoria trecutului”, a menţionat Prigojin în mesajul său, după cum transmit agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

„În pofida rezistenţei colosale a armatei ucrainene, vom continua să înaintăm. Deşi ni se pun beţe în roate la fiecare pas, vom depăşi asta împreună”, a promis liderul Wagner, în această ultimă partea a mesajului său el acuzând din nou responsabilii armatei ruse că restricţionează accesul grupării Wagner la muniţii.

Această grupare, care este vârful de lance al campaniei militare ruse în estul Ucrainei şi în special în asediul asupra oraşului Bahmut, unde se dau cele mai sângeroase lupte din ultimele luni, a denunţat în mod repetat lipsa de sprijin din partea Ministerului rus al Apărării, Prigojin mergând până la acuzaţii de trădare.

Ce este Grupul Wagner, armata privată a lui Putin

Membrii grupului Wagner, format din mercenari sau foști deținuți, cunoscut drept și ca „armata privată” a lui Vladimir Putin, primesc salarii de mii de euro pe lună. Totodată, aceștia primesc bonusuri uriașe pentru fiecare străin ucis care luptă pentru Ucraina, conform Tagesspiegel.

Gruppa Vagnera (în rusă Группа Вагнера) sau Grupul Wagner, cunoscut și sub numele de PMC Wagner, ChVK Wagner sau CHVK Vagner, este o organizație paramilitară rusă. Compania militară privată are în rândurile sale contractori care ar fi participat la diferite conflicte, inclusiv operațiuni în Războiul Civil Sirian de partea guvernului sirian, precum și, din 2014 până în 2015, în Războiul din Donbas din Ucraina, ajutând forțele separatiste ale republicilor auto-declarate Donetsk și Luhansk. De asemenea, luptătorii Wagner au participat și la Anexarea Crimeii de către Federația Rusă.

Grupul de mercenari Wagner a fost creat în anul 2013 în regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei ca o anexă a GRU (Wagner a fost numele conspirativ al lui Dmitri Utkin, fondatorul grupului). A avut 6.000 de membri în decembrie 2017.

Rusia neagă existența Grupului Wagner, dar raportul din 24 aprilie 2020 al Consiliului de Securitate ONU a afirmat că această armată privată a intervenit în Războiul Civil Libian.

Pentru războiul din Ucraina, Grupul Wagner a recrutat peste 50 de mii de pușcăriași ruși, însă doar 10.000 au mai rămas pe front, restul au murit, s-au predat ori au dezertat. Potrivit Wikipedia, 90% din grup sunt foști prizonieri, această informație a fost confirmată parțial de Ministerul Apărării din Marea Britanie.

Anul trecut în decembrie, ministrii de externe ai UE au adoptat în unanimitate sancțiuni împotriva grupării de mercenari ruși Wagner. De asemenea, au fost vizate trei companii legate de Grupul Wagner: Evro Polis, Mercury și Velada.