Prima consecință majoră după dispariția jurnalistului saudit. Un proiect de un miliard de dolari a fost anulat

NewMoney 18/10/2018 | 15:17 Ştiri
Prima consecință majoră după dispariția jurnalistului saudit. Un proiect de un miliard de dolari a fost anulat

Arabia Saudită a renunțat la acordul de un miliard de dolari cu Virgin pentru construcția sistemului de transport ultra-rapid Hyperloop, scrie Financial Times. Mișcarea vine după ce președintele Virgin Group, Richard Branson, a declarat că va înceta să lucreze cu Riadul în urma „dispariției” lui jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Virgin Hyperloop One, este o replică a proiectului vizionar Hyperloop al lui Elon Musk, capabil să accelereze de-a lungul unor tuburi cu presiune joasă capsule pentru trei pasageri, cu viteze de peste 1.000 de km pe oră. Arabia Saudită era unul dintre cei mai importanți susținători ai acestui proiect, în ideea că ar putea „permite tuturor tehnologiilor din generația a IV-a să înflorească în regat”.

Acordul pentru construcția acestui sistem de transport ultra-rapid urma să fie semnat la Riad, în cadrul summit-ului supranumit „Davosul din deșert”. Însă afacerea a picat după ce în urmă cu o săptămână Virgin s-a alăturat unui grup de companii importante care au ales să nu mai participe la summit, după ce au apărut tot mai multe dovezi care indicau faptul că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul Arabiei Saudite.

„Dacă se va dovedi că este adevărat, ceea ce sa întâmplat în Turcia cu jurnalistul Jamal Khashogg ar schimba în mod clar posibilitatea ca Vestul să mai facă afaceri cu guvernul saudit”, a transmis Branson în urmă cu o săptămână.

Reacția fondatorului imperiului Virgin i-a deranjat pe oficialii de la Riad, care au anunat că nu vor mai semna acordul de 1 miliard de dolari pentru construcția sistemului Hyperloop, scrie Financial Times. Aceasta este prima măsură luată de Arabia Saudită împotriva Vestului, în urma criticilor aduse regatului după dispariția jurnalistului saudit.


Foto: Hepta/Mediafax