Prețurile scapă de sub control. Rata inflației, de două ori mai mare decât ținta BNR și la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani

Alexandra Pele 12/06/2018 | 10:33 Ştiri
Prețurile scapă de sub control. Rata inflației, de două ori mai mare decât ținta BNR și la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna mai la 5,4%, cel mai înalt nivel din februarie 2013, când a fost 5,6%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În aprilie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,2%, în vreme ce în martie creșterea a fost de 5%.

În mai, mărfurile alimentare s-au scumpit, în medie, cu 3,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,7%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,7%.

Rata anuală a inflației IPC este proiectată să atingă 3,6% la sfârșitul anului 2018 și 3% la finele anului 2019, potrivit celei mai recente estimări ale Băncii Naționale a României (BNR).

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a precizat că majorările salariale sunt inevitabile, dar și că acestea se vor reflecta în evoluția prețurilor. În aprilie, spre exemplu, câştigul salarial mediu net a crescut, în termeni nominali, faţă de aceeași lună a anului trecut cu 14,7%, până la 2.713 lei, însă creşterea reală, ajustată cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 9%, potrivit datelor INS.

”Nu cred că cineva mai poate opri creșterile de salarii din România. Putem doar să le temperăm (…). Dar trebuie să fim atenți, că majorările de salarii, create de tensiunile de pe piața muncii, se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în prețuri”, a spus Isărescu la prezentarea raportului asupra inflației pe primul trimestru al anului.

Ținta de inflație a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual. Guvernatorul a precizat că aceasta este dificil de atins în condițiile în care politicile fiscale ale executivului sunt dese și de impact.

”E greu să îți atingi ținta (de inflație, n.r.) cu atâtea suișuri și coborâșuri fiscale (…). Când am spus despre măsurile fiscale, nu ne-am referit la ce a făcut actualul guvern, ci la ce s-a întâmplat de-a lungul anilor. Ca să îl citez pe președintele Iohannis, această țopăială fiscală”, declara Isărescu, la începutul lunii mai.

Pentru a readuce inflația în intervalul țintit, banca centrală a majorat, în acest an, de trei ori dobânda-cheie de politică monetară, cea la care se împrumută băncile comerciale de la BNR și care dă astfel ”tonul” dobânzilor pe care instituțiile de credit le percep debitorilor. Aceasta a ajuns la 2,5% pe an, de la 1,75% la sfârșitul lui 2017.

Drept urmare, indicele ROBOR, în funcție de care sunt calculate cele mai multe rate aferente creditelor în lei și care reprezintă dobânda medie la care se împrumută cele mai importante bănci din România între ele, a urcat la 3% pentru scadența la șase luni (aferentă creditelor imobiliare), respectiv la 2,9% la trei luni (scadența aferentă creditelor de consum).

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.