Preţurile petrolului au închis joi în creştere, recuperând pierderile din timpul tranzacţiilor

Andrei Dumitru 08/10/2021 | 10:40 Ştiri
Preţurile petrolului au închis joi în creştere, recuperând pierderile din timpul tranzacţiilor

Preţurile petrolului şi-au revenit joi şi au închis în creştere, recuperând pierderile înregistrate în timpul tranzacţiilor, pieţele considerând că este improbabil ca Statele Unite să elibereze din rezervele de petrol păstrate pentru situaţii de urgenţă sau să interzică exporturile pentru a compensa nivelul limitat al ofertei, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Contractele futures pentru petrolul Brent au urcat cu 1,1% şi au închis la 81,95 dolari pe baril, în timp ce petrolul de referinţă pe piaţa americană a avansat tot cu 1,1%, la 78,30 dolari pe baril.

Pe parcursul şedinţei, ambele contracte coborâseră cu 2 dolari pe baril.

Departamentul pentru Energie al Statelor Unite a anunţat că ”toate instrumentele sunt întotdeauna pe masă” pentru a răspunde condiţiilor de ofertă limitată de pe piaţă.

Instituţia a făcut comentariile în contextul întrebărilor dacă administraţia preşedintelui Joe Biden ia în considerare să folosească Rezervele Strategice de Petrol sau să interzică exporturile de petrol pentru a reduce preţurile ţiţeiului.

Între timp, consilierul pentru securitate naţională al lui Biden a cerut furnizorilor de energie să mărească livrările pentru a răspunde cererii, afirmând că Statele Unite sunt îngrijorate că nu reuşesc să facă acest lucru.

Statele Unite au mai folosit ocazionat rezervele strategice, de obicei după uragane sau alte perturbări ale ofertei. Cu toate acestea, după încheiera unei interdicţii de 40 de ani a exporturilor de petrol, în 2015, ţara a devenit un exportator semnificativ şi a a recurs la reducerea exporturilor.

La începutul acestei săptămâni, OPEC+ a decis să continue creşterea treptată a livrărilor de petrol în conformitate cu un acord deja existent de eliminare a restricţiilor de producţie. Decizia a dus la creşterea preţurilor petrolului la maxime multianuale.