Preţul argintului a crescut luni cu 8%, la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani

NewMoney 02/02/2021 | 11:07 Ştiri
Preţul argintului a crescut luni cu 8%, la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani

Preţul argintului a crescut luni cu peste 7%, la 28,87 dolari unica, iar în timpul tranzacţiilor a urcat la 30,35 dolari uncia, cel mai ridicat nivel atins după 15 februarie 2013, transmite CNBC.

Creşterea de luni continuă evoluţia pozitivă a metalului şi a titlurilor care au legătură cu argintul.

iShares Silver, un fond de investiţii prin intermediul căruia investitorii obişnuiţi pot face cu uşurinţă plasamente care urmăresc preţul argintului, a urcat luni cu 6%, după un avans similar săptămâna trecută.

Acţiunile companiilor Coeur Mining şi Pan American Silver, care extrag argint, au crescut cu 18%, respectiv cu 9%/ Joi şi vineri, acţiunile acestor companii au avansat cu 16,9%, respectiv cu 14,7%.

Utilizatorii Reddit, în spatele creșterii

Creşterea cererii de argint pare să aibă legătură cu traderii persoane fizice care sunt membrei pe forumul WallStreetBets, al Reddit, care prin investiţiile lor au determinat creşterea puternică a unor acţiuni, precum cele ale GameStop şi AMC Entertainment.

”Este o ţintă cu totul diferită, dar faptul că poţi influnţa argintul, care este o piaţă atât de mare, este un indiciu că toată lumea trebuie să ia în serios aceste tehnici noi”, a declarat consultantul economic Mohamed El-Erian de la Allianz.

Discuţiile despre argint de pe platforma Reddit nu sunt toate în favoarea cumpărării metalului şi acţiunilor asociate, unii utilizatori argumentând că achiziţiile sunt o tentativă de a distrage atenţia de la tranzacţiile cu acţiuni ale GameStop şi ale altor companii. Alte postări au fost în favoarea cumpărării argintului, iar unul dintre utilizarori s-a referit, vineri, la tentativa fraţilor Hunt de a încolţi piaţa argintului în 1980.