Povestea fenomenului Apple din 1984 și până acum. Tehnologia care a revoluționat lumea

Autor: Romulus Deac

1984 nu a fost ca 1984. Dar ceva tot a dat lumea peste cap în acel an. Și a continuat să o facă și în următoarele trei decenii și jumătate.

Acest articol a apărut în numărul 57 (21 ianuarie – 3 februarie 2019) al revistei NewMoney

24 ianuarie 1984. Flint Center, Cupertino, California. În fața unei săli supraaglome­rate, cu mulți acționari și angajați rămași pe dinafară pe scările de acces, un Steve Jobs tras la papion și cu un neverosimil sacou la două rânduri de nasturi prezenta lumii Apple Macintosh, primul computer echipat cu ceea ce s-ar putea numi o in­ter­­față grafică user-friendly și mouse, dar și cu abilitatea de a printa un document, odată cu apariția ulterioară a imprimantei LaserWriter și a Aldus PageMaker.

Avea o memorie RAM de 128 KB – cu mult, mult, mult, mult, mult sub cei 128 MB ai primului model de iPhone, de

exemplu –, un ecran incorporat alb-negru de 9 inci, un floppy disk de 3,5 inci, rula Mac OS X 1.0 și costa 2.495 de dolari (da, unele lucruri nu se schimbă niciodată), echi­valentul a peste 5.000 de dolari as­tăzi. Primele 50.000 de unități s-au vândut în mai puțin de trei luni, dar nu s-ar putea spune că ar fi fost tocmai o explozie de artificii. Dimpotrivă. Memoria era insufi­cientă până și pentru vremurile primordiale ale marilor companii născute în garajele fondatorilor, un singur floppy îngreuna lucrul cu mai multe dischete, iar multitasking-ul putea fi sublim, dacă nu ar fi lipsit cu desăvârșire. Numai că Jobs a intuit repede că poate compensa toate aceste minusuri prin dezvoltarea de software dedicat și astfel a făcut din Mac singurul computer personal cu o istorie de trei decenii și jumătate.

Cu excepția Mărului din Cupertino, toate marile companii ale acelei perioade – Atari, Commodore, Compaq, Kaypro sau Radio Shack – fie au ieșit din businessul cu PC-uri, fie au dispărut pur și simplu. Până și Atotputernicul IBM – întruchiparea Fratelui cel Mare și Rău din reclama TV de lansare a Macintosh, „1984“, regi­zată de Ridley Scott – și-a vândut în 2004 divizia de PC-uri către chinezii de la Le­novo, într-o tranzacție de 1,75 miliarde de dolari.

Steve Jobs a crezut într-un lucru simplu: toate lucrurile din jurul nostru „au fost create de oameni care nu au fost mai inteligenți decât noi. Prin urmare, și noi le putem schimba, le putem influența. Și noi putem construi lucruri pe care alți oameni să le folosească“. O idee pe care nu doar a predicat-o, dar a și pus-o permanent în practică. Încă din anii săi de garaj, Apple a revoluționat din nou, și din nou, și din nou, felul în care comunicăm, lu­crăm, ne jucăm sau ascultăm muzică. A transformat industrii întregi și, inevitabil, odată cu ele ne-a transformat și pe noi.

Apple 1. Nu l-a așteptat nimeni cu zile înainte de stat la cozi în fața magazinelor, nu a stabilit recorduri de vânzări, dar a fost primul computer personal care s-a apropiat cel mai mult de imaginea pe care cei mai mulți dintre noi o asociem astăzi unui PC. Până la Apple 1, computerele se vindeau sub forma unor kituri de tipul do it yourself, dar Jobs a promis un computer care să poată fi folosit în doar câteva mi­nute după ce ai ajuns cu el acasă. Primele 50 de bucăți au fost construite manual de cel de-al doilea mare Steve din istoria Apple, Wozniak, în garajul casei părinților lui Jobs. Ca să le poată produce, și-au vân­dut lucrurile cele mai de preț. „Woz“ – un calculator HP 65, iar Jobs, o dubiță Volkswagen.

Prototipurile aveau o memorie de 4 KB, ce putea fi extinsă la 8 sau 64 KB, și au fost toate cumpărate de un lanț de magazine din Los Altos, pentru 500 de dolari bucata. Ulterior s-au mai construit alte 150 de unități, care s-au vândut la un preț de 666,66 dolari. Apple 1 a fost gândit ca un sistem preponderent pentru jocuri, pen­tru care Wozniak a scris un limbaj de programare dedicat – Apple Basic –, care venea gratuit pe o casetă. Treizeci și ceva de ani mai târziu, placa de bază a unuia dintre computerele din prima serie de 50 s-a vândut la o licitație din New York pentru 905.000 de dolari. Din cele 63 de uni­tăți Apple 1 rămase până astăzi, doar 15 mai sunt funcționale.

iMAC. Prezentat lumii în iunie 1998, iMac G3 – primul din cele opt modele ale gamei –, cu un „i“ care vine de la internet, e re­vo­luționar din cel puțin trei puncte de ve­dere. (1) E primul PC care o rupe cu tra­diția și renunță la floppy disk în favoarea conexiunilor prin USB. (2) A fost conceput expres pentru internet, fiind de altfel descris de Apple drept „dispozitivul ultim pentru internet“. (3) Arăta complet diferit de orice alt PC de până atunci: era compact, colorat, din plastic translucid și cu linii curbate, caracteristici copiate mai apoi nu doar de producătorii de calculatoare sau de console de jocuri, dar și de cei din domenii aflate la o galaxie dis­tanță, cum ar fi grătarele de gătit sau fia­rele de călcat.

iPOD/iTUNES. La cinci ani și jumătate de lansarea din noiembrie 2001, Apple anunța că a vândut peste 100 de milioane de playere digitale iPod, elixirul care a transformat în aur acțiunile gigantului din Cupertino. Povestea sa a început în 2001, când Steve Jobs a cumpărat de la o companie necunoscută (PortalPlayer) un player digital aflat atunci în stadiul de pro­totip, pe care creatorul său, Tony Fa­dell, îl prezentase și celor de la Phillips și de la RealNetworks înainte să ajungă la Apple. Jobs i-a văzut potențialul, l-a finali­zat și l-a botezat iPod.

Dacă în 2003 acțiunile Apple erau cotate la mai puțin de 10 dolari, în aprilie 2006 se apropiau de 65 de dolari, pentru a ajunge în noiembrie 2006 la un maxim de 93 de dolari, creștere datorată în bună parte fenomenului iPod, gadgetul care a adus în mainstream muzica în format digital.

Primul model al gamei nu avea impresionantele caracteristici tehnice ale gadgetului Creative Nomad MP3 player, dar nici acesta din urmă nu avea designul fantastic și manevrabilitatea iPod-ului. De fapt, nu avea așa ceva niciunul dintre pla­yerele pieței de atunci. După cum nu avea nici marketingul Apple, companie care avea să treacă în iunie 2014 de pragul de 500 de milioane de iPod-uri vândute în întreaga lume.

În 14 noiembrie 2006, Microsoft ieșea pe piață cu Zune, un player digital pe care îl anunța drept un „ucigaș de iPod“. A sfârșit mai degrabă ca un sinucigaș, ne­reu­șind să impresioneze pe nimeni în mod deosebit. Cinci ani și patru generații de Zune mai târziu, Microsoft anunța pe un cu totul altfel de ton că renunță la dezvoltarea acestuia.

Cu iTunes era simplu să-ți transferi muzica pe iPod, numai că din puzzle lipsea o piesă ce avea să iasă la lumină odată cu iTunes 4 sub forma magazinului digital iTunes Store. Brusc, era mai ușor ca niciodată să cumperi muzică, doar că protecția la copiere introdusă de Apple te lega efectiv de iPod și de microuniversul Mărului. În doar prima sa săptămână de funcționare, iTunes Store a vândut un mi­li­on de cântece, iar de atunci s-a tot repe­tat că a omorât industria tradițională a muzicii și vânzările pe suport fizic.

De ceva vreme se vorbește însă că Apple ar urma să renunțe de la sfârșitul lunii martie la iTunes, pentru a se concentra exclusiv pe serviciul de streaming Apple Music, scenariu infirmat până acum de companie. Pe de altă parte, în bu­na și sfânta tradiție a secretomaniei absolute de la Cupertino, și Steve Jobs a negat fără să clipească faptul că Apple ar fi lucrat la dezvoltarea unui telefon.

iPHONE. Pe 28 iunie 2007, universul cunoscut își mai păstra simplitatea firească: Nokia era cel mai mare producător de tele­foane al lumii, Android era doar un alt termen din literatura SF, iar degetele mari ale executivilor de top de aiurea erau mai conectate ca niciodată la tastatura BlackBerry. 24 de ore mai târziu, Apple a scos iPhone la vânzare și a declanșat o nouă revoluție. Cu un preț de 600 de dolari, era mai degrabă un obiect de lux. Avea serioase probleme de semnal în rețelele AT&T, o baterie care te lăsa baltă mai repede decât ți-ai fi putut dori și imagina și nu era nici pe departe primul telefon cu ecran tactil, cum mulți ar putea fi tentați să creadă. (Pionierul absolut vine tocmai din 1992, IBM Simon, apoi iPAQ-urile celor de la Compaq sau Wallaby-ul taiwanezilor de la HTC.) Dar avea și o interfață grozavă și senzația de je ne sais quois ce trans­cen­de mașinăriei teribile de marketing a companiei.

De atunci s-a vândut în aproape 1,5 mi­liarde de unități − cu un vârf de 231,2 mili­oane în 2015, urmat de o scădere la 211,8 milioane în 2016 și o creștere la 217,7 mili­oane anul trecut. Punctul său forte nu a fost ecranul tactil (prea ușor) casabil sau combinația ulterioară de metal și sticlă a carcasei, ci sistemul său de operare iOS și magazinul de aplicații App Store – lan­sat în iulie 2008, cu un inventar de aproxi­mativ 500 de aplicații, majoritatea gratuite, care promiteau să îți transforme iPhone-ul în aproape orice îți doreai să fie. După cum a și creat o întreagă economie în jurul său.

Numai în primii patru ani de funcțio­nare, Apple a plătit peste cinci miliarde de dolari către dezvoltatorii aplicațiilor acceptate în App Store, în condițiile în care și-a oprit un comision de 30% din vânzări. La mijlocul anului trecut, Tim Cook, CEO la Apple, anunța că veniturile încasate de partenerii companiei în cei zece ani de la lansarea App Store au trecut de 100 de miliarde de dolari. Statisticile App Store marcau în acel moment 2,2 milioane de aplicații – la o medie zilnică de 2.540 de noi aplicații listate –, 130 de miliarde de descărcări, 500 de milioane de vizitatori/săptămână și 20 de milioane de dezvoltatori independenți înregistrați.

În 2003, când Nokia a lansat primul handset hibrid telefon-gaming mobil,

N-Gage, puțini experți i-au dat o șansă. Te­le­fonul se mișca încet, dădea multe rate­uri, era mult prea scump, și în cele din urmă a fost respins de utilizatori. Practic, înainte de App Store, industria jocurilor mobile se rezuma la sisteme speciale de buzunar create de companii precum Nintendo sau Sony.

Apoi, piața a intrat într-o creștere ex­plo­zivă, iar iPhone și App Store au fost con­siderate nu doar scânteia, ci și fitilul care au generat-o. Gadgeturile dedicate s-au oprit din creștere – după unii analiști ar putea deveni chiar istorie –, iar jucă­torii și dezvoltatorii s-au reorientat în special către iPhone.

Numai că implicațiile nu s-au oprit doar la acest nivel. Alexander Stubb, fost prim-ministru al Finlandei, spunea în toamna lui 2014 că Apple ar fi fost responsabilă pentru pierderea ratingului AAA al țării, explicând că problemele economice din acea perioadă ale Finlandei erau strâns legate de cele ale Nokia și ale industriei hârtiei. „Paradoxal, s-ar putea spune că iPhone a omorât Nokia, iar iPad-ul a omo­rât industria finlandeză a hârtiei“, declara acesta pentru CNBC.

Indubitabil, iPhone a dat un brânci serios la declinul mărcilor Nokia și BlackBerry, dar a fost și bulgărele de zăpadă care a antrenat tăvălugul unor noi gene­rații de dispozitive mobile. Google și-a lansat propriul sistem de operare, unul mai developer-friendly, Microsoft a intrat la rândul său în ring cu al său Windows Mobile, iar toți marii producători s-au prins într-o cursă (aparent) fără final a dezvoltării unui așa-numit „iPhone killer“. Între timp, pe lista pretendenților la titlu au apărut (și dispărut) modele precum T-Mobile G1 (aka HTC Dream), Motorola Droid, Blackberry Storm, Google Nexus One, Samsung Galaxy S II, Palm Pre, Xiaomi Mi Mix 2 sau Huawei P20 Pro, dar reacția pieței și a specialiștilor a fost mai degrabă că următorul „killer“ va fi tot un iPhone. Sau nu va fi deloc, pentru că ar fi devenit prea greu până și pentru Apple să îl dezvolte.

iPAD. Într-un alt sfârșit de ianuarie, în 27.01.2010, Steve Jobs urca pe scena con­ferinței anuale Macworld și începea să vorbească despre modul în care Apple a reinventat laptopul modern și telefonul mobil. Iar întrebarea sa a venit oarecum firesc. „Credeți că există loc pentru o a tre­ia categorie de dispozitive? Ceva la mij­loc între laptop și smartphone?“ Mijlo­cul s-a numit iPad și s-a inspirat dintr-un dispozitiv ce vine din secolul XXIV al universului Star Trek: PADD-ul (un acronim pentru Personal Access Display Device) echipajului de pe USS Enterprise. Jobs a creat nu doar o piață de mijloc, ci și un căp­căun care a mușcat și mușcă sănătos din felia note/netbook.

Răspunsul concurenței, în special al celor de la Microsoft și Intel, a fost relativ simplu: redesenarea și redefinirea tablet-like a calculatorului personal. Versiunile post-7 de Windows sunt vocea evidenței. Numai că, paradoxal, acestea au avut mai degrabă un efect de bumerang. Despre lan­sarea Windows 8, de exemplu, Bob O’Donnell, vicepreședinte al companiei de analiză de piață IDC, spunea la un moment dat că „nu doar că nu a reușit să im­pulsioneze vânzările de calculatoare, dar se pare chiar că ar fi încetinit piața, iar costurile mari presupuse de funcțiile touch au făcut din PC-uri o alternativă mai puțin atractivă față de tablete“.

Dacă în 2010 au ajuns în piață 19 mili­oane de tablete, 201 milioane de laptopuri și 157 de milioane de desktopuri, în 2015 se livrau 208 milioane de tablete, 163,1 milioane de laptopuri și 113,6 mili­oa­ne de desktopuri. Tabletele au conti­nuat să se vândă mai bine decât laptopurile și în următorii doi ani – 174,9 milioane vs 156,8 milioane în 2016 și 163,7 milioane vs 161,1 milioane în 2017. Scăderea s-a accentuat însă anul trecut – 152 de milioane vs 160,9 milioane –, iar tendința ar urma să se mențină și în următorii ani, arată sta­tisticile IDC, care anticipează pentru 2022 un raport de 137,9 milioane vs 161,7 milioane de unități. La sfârșitul trimestrului trei al lui 2018, Apple avea o cotă de pia­ță de 26,6%, fiind urmată de Samsung – 14,6%, Amazon – 12%, Huawei – 8,9% și Le­novo – 6,3%.

În zona hardware, Intel a dezvoltat noi familii de procesoare despre care spune că ar aduce o creștere cu peste 50% a autonomiei bateriei. Iar autonomie în­seam­nă înainte de orice mobilitate. „Ceea ce vom vedea în următorii ani de la pro­ducătorii de PC-uri va fi mai ales design“, spune Adam King, unul dintre executivii de top ai Intel Corporation. Design care estompează de ceva vreme vechile gra­nițe dintre tabletă și PC. Nu doar că există deja notebook-uri echipate cu ecrane tactile, dar se și pot transforma în tablete prin desprinderea sau rotirea ecranului. Există însă și scepticii de serviciu pentru care toate aceste tentative de hibridizare sunt inutile, iar pentru ei tabletele rămân o tabletă prea amară pentru a mai putea fi înghițită de segmentul PC.

Semințele maniei

La 1 aprilie 1976, Steve Jobs, Steve Wozniak și Ronald Wayne puneau bazele Apple Computer Company. 12 zile mai târziu, Wayne se retrăgea din afacere, vânzându-și acțiunile cu 800 de dolari. „Eu aveam 40 de ani, iar ei ‒ 20. Erau asemenea unor tornade. Dacă rămâneam cu Apple, probabil că aș fi terminat povestea ajungând cel mai bogat om din cimitir“, mărturisea acesta din urmă pentru Cult of Mac.

• ÎN GRĂDINA BURSEI. Așteptată și antici­pată de piață, listarea Apple a avut loc pe 12 decembrie 1980, devenind la acea vreme cea mai mare ofertă publică inițială de la cea a Ford Motor Company, din 1956. Jobs și Wozniak au devenit milionari peste noapte, iar Wall Street Journal scria în acea zi că, „de la Eva încoace, niciun alt măr nu a mai repre­zentat o tentație atât de mare“. La începutul lui august 2018, Apple ajungea la o valoare de piață de 1.002 miliarde de dolari.
• ZAHĂR ÎN SURPLUS. „Vrei să vinzi apă cu zahăr pentru tot restul vieții tale sau vrei să vii alături de mine și să schimbăm lumea?“ l-a întrebat Jobs pe John Sculley, pe atunci CEO al Pepsi, propunându-i poziția de director exe­cutiv al companiei. Dar a mai fost și un salariu anual de un milion de dolari, dublu față de cât avea la Pepsi, o primă de instalare de un milion de dolari, 350.000 de acțiuni Apple și bani pentru a-și cumpăra o casă în California. În 1985, pe fondul unor conflicte interne, Sculley convingea CA-ul Apple să voteze îndepărtarea lui Jobs din companie.
• AFACERI (RE)ANIMATE. După Apple, Jobs a fondat dezvoltatorul de software și hardware NeXT și a cumpărat de la George Lucas − cu cinci milioane de dolari − pachetul majoritar de acțiuni al Pixar Studios. În 1995, după listarea Pixar, Jobs devenea miliardar. În 1996, Apple cum­păra NeXT cu 400 de milioane de dolari. Jobs s-a întors pe poziția de CEO interimar, când Apple avea pierderi de 1,4 miliarde de dolari.
• O PROBLEMĂ CÂT CHINA. În ultimele trei luni ale anului trecut, acțiunile Apple și-au pierdut aproape 38% din valoare, pe fondul vânzărilor sub așteptări de iPhone, în special pe piața din China.