Piața ambalajelor se redefinește puternic în 2024 și pune presiune pe jucătorii din domeniu

Andrei Dumitru 31/01/2024 | 14:12 Ştiri
Piața ambalajelor se redefinește puternic în 2024 și pune presiune pe jucătorii din domeniu

Piața de ambalaje continuă să fie pe un trend ascendent și dinamic și în 2024, pe fondul interesului ridicat pentru ambalaje rezistente și pentru produse sustenabile, dar și în contextull accelerării e-commerce-ului care impulsionează cererea de ambalaje. Într-un context economic ușor impredictibil, piața de ambalaje trece printr-un proces de redefinire, în care reinventarea în business și oferirea de produse de calitate sunt obligatorii, punând presiune pe jucătorii din domeniu, arată previziunile INATECH Packaging, una dintre cele mai mari companii de ambalaje de protecție din țară. Astfel, piața de ambalaje din România va deveni un reper în regiune.

“Piața de ambalaje își păstrează un trend ascendent și dinamic, motiv pentru care este nevoie să ne reinventam constant. Vedem în 2024 un an destul de bun pentru piața ambalajelor, însă nu în aceleași condiții ca până acum. În mod clar piața își reconfigurează traseul, iar direcția este către un nou nivel de excelență și de inovare. Sustenabilitatea are un ecou puternic în 2024, businessurile din România fiind orientate spre a integra tot mai mult produse prietenoase cu mediul în activitatea lor, dar vizează și reducerea costurilor în ansamblu. De aceea, vor fi câștigători jucătorii din piață care se adaptează și se reinventează și care oferă soluții complete de packaging, care să acopere nevoile variate ale companiilor”, declară Cristian Bădescu, CEO INATECH Packaging.

Companiile, tot mai interesate de ambalajele rezistente și cele sustenabile

Începutul lui 2024 arată un an cu un nivel mai ridicat de incertitudine, ceea ce pune presiune pe optimizarea costurilor în companiile client. Astfel, una dintre principalele tendințe în aceste an este creșterea interesului pentru ambalaje de calitate, rezistente într-un proces mai lung de manipulare și transportare, la un cost optim, care să îndeplinească nevoile firmelor și să le ajute să reducă risipa și costurile.

Astfel, INATECH Packaging oferind soluții complete de ambalare de peste 5.000 de produse unice, se așteaptă la o cerere în creștere per total cu 10%, cu precădere pentru ambalaje din carton, hârtie, folie cu bule de aer, dar și pentru zona de automatizare – echipamente pentru optimizarea procesului de ambalare (mașini și sisteme de ambalare).

e-Commerce-ul, motorul pieței de ambalaje în 2024

Cererea principală de ambalaje va fi generată de industriile e-commerce, farma (ambalaje cu temperatură controlată), componente electronice și logistică, însă piața de ecommerce, prin apariția a tot mai multe magazine online și a creșterii numărului de comenzi online, va aduce creșteri semnificative în piața de ambalaje, urmând trendul de anul trecut când a generat o creștere a cererii de 24% pentru grupul INATECH. În acest sens, ecommerce-ul românesc va contribui inclusiv la dezvoltarea pieței de ambalaje din România în regiune.

2024, anul ambalajelor sustenabile și ecologice

Cu o presiune pe reducerea impactului asupra mediului și implementării de soluții ESG, companiile se vor orienta tot mai mult către achiziția de ambalaje sustenabile, realizate din materiale reciclate, dar și către ambalaje ecologice, realizate din hârtie și carton.

“Cu siguranță, în 2024 cuvântul <> va avea un ecou puternic în mediul de business în general – multe companii adoptând soluții favorabile mediului înconjurător. Există o dorință tot mai mare în rândul clienților de a reduce utilizarea ambalajelor din plastic. Ambalajele sustenabile vor deveni nu doar o tendință, ci o necesitate imperativă. Acest trend reprezintă nu doar o evoluție a preferințelor consumatorilor, ci și o direcție strategică esențială pentru industria ambalajelor, cu implicații pozitive asupra mediului și a relațiilor cu clienții. Am pregătit și am dezvoltat din timp, constant, acest segment pentru a oferi tipurile de ambalaje sustenabile dorite de companii, dar și de consumatorii persoane fizice și vedem în acest segment un pilon de bază pentru businessul INATECH”, declară Cristian Bădescu, CEO INATECH Packaging.

De asemenea, noi tendințe se vor remarca pe piață, printre care cererea și mai mare pentru ambalaje pe segmentul B2C, crescând interesul pentru ambalaje de calitate dintr-o gamă completă, de peste 5.000 de produse unice. Pe acest segment, cele mai multe comenzi vin din magazinul online Inatech-shop.ro, unde cele mai căutate produse sunt ambalajele pentru e-commerce (cutii returnabile cu autoformare și autosigilare), ambalajele pentru protecție eco-friendly, ambalajele cu temperatură controlată și sistemele profesionale pentru ambalare.

Totodată, piața de ambalaje în 2024 este caracterizată și de trecerea la ambalajul minimalist. Revenirea la elementele de bază implică utilizarea unor ambalaje cu un design simplu, dar eficient, care se concentrează pe funcționalitate și nu pe o campanie de branding excesiv.

În concluzie, piața de ambalaje în 2024 se va caracteriza printr-o creștere ușoară, alimentată în mare măsură de schimbările din comportamentul consumatorilor, orientat spre ambalaje de calitate superioară și către cele sustenabile.