Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor în care este vizat şi Cristi Borcea

NewMoney 02/11/2018 | 11:13 Ştiri
Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor în care este vizat şi Cristi Borcea

Poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R. şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., fac vineri dimineaţă 24 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Brăila şi Constanţa, într-un dosar vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor. Printre cei vizaţi se numără şi fostul acţionar al Dinamo, Cristi Borcea, eliberat în iulie din închisoare, scrie News.ro.

Potrivit DIICOT, în perioada ianuarie 2010 – octombrie 2013, cei implicaţi au acţionat pe două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unor firme şi persoane, astfel încât au înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale, sustrăgându-se de la plata unor taxe şi impozite, cu consecinţa spălării banilor obţinuţi prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale şi transferuri financiare interne şi externe.

Grupul infracţional organizat a fost format din: Vitalie Burcă, Dmitriy Grigoryev (fost vicepreşedinte şi Chief Financial Officer al Rompetrol Group) şi Sergey Vassilyev, activitatea acestuia fiind sprijinită de Zhakenov Askar (fost Chief Information Officer al Rompetrol Group), Marius Andrei Jubleanu, Victor Andrei Maria, Ruslan Dumitraş şi Valeriu Muntean.

Au mai fost implicaţi şi reprezentanţii societăţilor beneficiare (şi care aveau relaţii contractuale cu firme din grupul Rompetrol), printre care Cristian Borcea, Stelian Fottu, Marius Emilian Tulea, Dragoş Mădălin Gâdoiu, Corneliu George Gâdoiu, Augustin Constantin Oancea, George Alexandru Oancea, Cezar Florin Golumbeanu, Robert Florin Cristea, Cilibia Dumitru, Serghei Antonevici, Mihai Bătrânu, Viorel Gheorghe Constantinescu, Dumitru Ciocodeică, Bogdan Mihail Vasile, Florin Eugen Cârligea, George Cristian Barbu, Daniel Dumitru Feraru, Valentin Neculae, Georgian Roberto Roşu, Daniel Constantin Oancea şi Cătălin Nicolae Păunescu.

„Aceştia, prin intermediul societăţilor comerciale ce le deţineau, au încheiat în scop evazionist contracte fictive pe primul circuit de tranzacţionare, disimulând astfel transferul sumelor de bani, care ulterior din dispoziţia numiţilor Dmitriy Grigoriev, Sergey Vassilyev şi Vitalie Burcă erau rulate succesiv “în cascadă” prin alte circuite financiare fictive, în scopul spălării şi în final al obţinerii sumelor respective”, arată DIICOT.

În urma verificărilor, procurorii au descoperit că societăţile comerciale controlate de Vitalie Burcă, Dmitriy Grigoryev şi Sergey Vassilyev au facturat fictiv anumite achiziţii şi prestări servicii şi către alte societăţi comerciale.

„În lanţul evazionist au fost folosite pe paliere diferite mai multe societăţi comerciale cu un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, iar sumele de bani erau transferate succesiv prin conturile respectivelor societăţi, în scopul spălării acestora”, precizează procurorii.


Foto: Mediafax