Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării

Andrei Dumitru 25/04/2024 | 10:21 Ştiri
Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării până vineri dimineaţă la ora 06.00. De asemenea, la munte, la peste 1.500 de metri altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

ANM anunţă că, până vineri, la ora 06.00, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării.

”Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantităţi de apă de 15…25 l/mp”, a transmis, joi, ANM.

Sursa citată a precizat că la altitudini de peste 1.500 m, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vremea în București

Valorile de temperatură se vor situa sub mediile multianuale în Capitală, iar temperatura maximă va fi joi în jurul a 17 grade, în timp ce minima va atinge 7 – 8 grade, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti.

Pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, vor fi înnorări temporar accentuate, averse (în jurul a 10 l/mp) şi descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil.

Vântul va sufla în general moderat, adaugă meteorologii.