Partidul lui Putin cere naţionalizarea întreprinderilor străine care şi-au încetat activitatea în Rusia

Andrei Dumitru 08/03/2022 | 15:52 Ştiri
Partidul lui Putin cere naţionalizarea întreprinderilor străine care şi-au încetat activitatea în Rusia

Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin cere o naţionalizare a întreprinderilor care şi-au încetat activitatea în Rusia, în urma sancţiunilor impuse de Occident Moscovei din cauza invaziei Ucrainei, denunţând o ”înjunghiere pe la spate”.

Rusia analizează ce mijloace are la dispoziţie pentru a răspunde acestor sancţiuni fără precedent, relatează Le Figaro.

Senatorul Andrei Turceak, secretarul general al Consiliului partidului, un apropiat al liderului de la Kremlin, îndeamnă Rusia, într-un comunicat postat pe site-ul formaţiunii, la o naţionalizare a întreprinderilor occidentale care şi-au suspendat activitatea după invazia rusă a Ucrainei.

El denunţă aceste decizii drept ”pur politice”.

Naţonalizarea ”este o măsură extremă, dar nu vom tolera înjunghieri în spate”, denunţă el.

O serie de întreprinderi occidentale şi-au suspendat, în ultimele zile, activitatea în Rusia, ca măsură de retorsiune faţă de invazia Ucranei.

Acest lucru urmează să afecteze puternic salariaţii ruşi ai acestor întreprinderi şi activitatea economică a Rusiei, estmează Turceak.

Rusia a întors în favoarea sa sancţiunile pe care i le-a impus Occidentul în 2014, când a anexat Peninsula ucraineană Crimeea.

Kremlinul a luat atunci măsuri în vederea unei consolidări a producţiei alimentare, pentru ca Rusia să fie mai puţin dependentă de importuri.

Dmitri Medvedev cere confiscarea activelor străine

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev pledează, la rândul său, în favoarea unor contra-sancţiuni puternice şi susţine ideea unei naţionalizări a întreprinderilor străine.

”Vom confisca activele străinilor şi companiilor străine din Rusia, în funcţie de sancţiunile antiruse impuse de anumite ţări. Este posibil să naţionalizăm bunurile cetăţenilor ţărilor ostile”, declară el într-un interviu acordat ziarului rus Vzgiad.

Guvernul rus a anunţat luni că debitorii ruşi şi-ar putea rambursa creditorii străini în ruble, în contextul în care moneda naţională rusă s-a depreciat la un nivel record în ultimele zile.

Astăzi 1 dolar valora 140 de ruble.