PARTENERIAT. Tânăr român plecat la studii în străinătate: rămân acolo sau revin în țară?

NewMoney 26/02/2020 | 12:05 Ştiri
PARTENERIAT. Tânăr român plecat la studii în străinătate: rămân acolo sau revin în țară?

Peste 6000 de studenți pleacă în fiecare an din România să studieze în universități din alte țări. Marea Britanie, Italia, Franța, Danemarca, Olanda, Germania, Ungaria, Austria, SUA și Elveția sunt primele în ordinea preferințelor tinerilor români. Puțini se mai întorc acasă. Care sunt argumentele din spatele deciziei de a rămâne în țara unde ai studiat și care sunt cele care te determină se revii în România?

După modelul de “public debates” inspirat de 2 programe consacrate, Intelligence Squared și Munk Debates, în cadrul RBL Summit 2020, 2 echipe formate din tineri între 18 și 30 de ani ne vor expune argumentele pentru care unii dintre ei au decis să revină în țară după finalizarea studiilor, iar alții au ales să rămână în Diaspora.

Echipa 1 de dezbatere este formată din:

  • Mihai Bica – Medic rezident Cardiologie Spitalul Floreasca, primul român care a absolvit Facultatea de medicină din cadrul Universității Cambridge (2018). Mihai a lucrat un an în sistemul de sănătate britanic, după care a decis să se întoarcă acasă.
  • Camelia Diaconu – Product manager și mentor Upgrade Academy, Absolvent de inginerie aerospațială la Cambridge. De cand s-a întors în țară, se simte entuziasmată să fie din nou acasă, unde simte că lucrurile la care lucrează au un impact real.
  • Erik Birinyi – Elev @ Transylvania College, Fondatorul ThinkUp Academy | Open School, prima academie din Europa inițiată, creată și condusă de elevi pentru elevi. După finalizare studiilor vrea să studieze dreptul în Anglia, după care, cu experiența acumulată, să revină in țară pentru a face o schimbare.

Echipa 2 de dezbatere este formată din:

  • Cristian Proistosescu – Absolvent fizică@ Princeton, Profesor universitar University of Illinois Urbana Champaign. Prin munca sa de cercetare, încearcă să îmbunătățească prognoza schimbărilor climatice, pe care le consideră una dintre cele mai importante provocări pentru civilizația modernă.
  • Georgiana Ghetie – Analyst BERD Londra. Munca ei se axează pe proiecte din aria “femei în business”, finanțare regională, infrastructură și FinTech.
  • Ruxandra Sorocianu – Elev CN Sf. Sava, clasa a 10-a. Printre cele mai mari pasiuni ale ei se numară conferințele Model United Nations, unde participanții simulează dezbaterile comitetelor ONU.

Dezbaterea va fi moderată de Tinu Bosinceanu, Fondator Upgrade Academy și este organizată cu sprijinul Asociației Române de Dezbatere, Oratorie și Retorică.

Summitul RBL 2020 scoate la lumină punctele nevăzute și îți arată care sunt efectele lor asupra veții și afacerilor noastre. Timp de două zile (18-19 martie 2020), te așteptăm la J.W. Marriott Grand Hotel, București cu:

  • 9 sesiuni de discuții, dezbateri, live-talks și keynote speeches pe teme de interes cu speakeri români și străini;
  • peste 20 de vorbitori care vor urca pe scenă;
  • 4 perspective despre blind-spots care îți schimbă perspectiva;
  • peste 350 de antreprenori de top și lideri din businessul autohton.

Te invităm alături de noi la cea de-a IX-a ediție a Summitului Romanian Business Leaders, să descoperim împreună cu tinerii din echipele de dezbatere, care sunt acele “de ce-uri” pe care acești își bazează decizia de a reveni în România, după studii sau de a rămâne acolo.

Consultă agenda preliminară aici: https://summit.rbls.ro/agenda_rblsummit_2020/

Bilete aici: http://summit.rbls.ro/bilete/