Parlamentul European adoptă reforma drepturile de autor, aspru criticată de Google și YouTube

NewMoney 26/03/2019 | 15:07 Ştiri
Parlamentul European adoptă reforma drepturile de autor, aspru criticată de Google și YouTube

Parlamentul European a aprobat, marți, o reformă a drepturilor de autor, ceea ce reprezintă o lovitură importantă pentru giganții din tehnologie care susțin că modificările sunt costisitoare și limitează libertatea exprimarea, scrie CNN.

Modificările votate de eurodeputați fac ca platforme precum YouTube să fie responsabile de încălcari ale drepturilor de autor comise de utilizatori. Site-uri precum Google News ar putea fi, de asemenea, obligate să plătească editorilor pentru utilizarea fragmentelor din conținutul lor.

Statele membre vor trebui acum să aprobe decizia în următoarele săptămâni. Dacă statele membre vor accepta textul propus de Parlament, acesta va intra în vigoare în urma publicării în Jurnalul Oficial, iar statele membre vor avea 2 ani pentru a transpune directiva la nivel național.

Companiile de tehnologie s-au opus vehement propunerilor de modificare a legislației privind drepturile de autor , argumentând că vor trebui să investească sume mari filtre de conținut scumpe și să nu mai facă legătura cu publicațiile.

Pe de altă parte, activiștii avertizează că noua lege a copyrightului va duce la cenzură.

În tabăra  opusă se află casele de discuri, artiști și companii media care spun că reforma este necesară pentru a actualiza normele de protecție a drepturilor de autor în era internetului și pentru a se asigura că primesc sume corecte pentru conținutul produs.


Foto: Hepta/Mediafax