P3 aduce o româncă la conducerea proiectelor logistice de pe plan local

Andreea Neferu 24/08/2017 | 12:24 Ştiri
P3 aduce o româncă la conducerea proiectelor logistice de pe plan local

P3, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de logistică, a numit-o pe românca Sînziana Pardhan la conducerea operațiunilor locale, la doar trei luni după ce ea s-a alăturat companiei pe poziția de director de achiziții.

Pardhan va prelua noua poziție de la Blake Horsley, originar din Noua Zeelandă, care a devenit director de dezvoltare al grupului P3.

În noul ei rol, Pardhan va coordona extinderea companiei în România, „pe o piață considerată de P3 ca având un mare potențial datorită dezvoltării economice și a creşterii importanţei sale pe segmentul logistic din Europa”, potrivit unui comunicat de presă transmis de P3.
„Sunt încântată să am această oportunitate de a conduce echipa de profesioniști a P3 pentru a crește împreună prezența P3 în piața de spații logistice din România”, a spus Sînziana Pardhan, noul country head al P3 în România.

Sînziana Pardhan a lucrat timp de 9 ani pentru compania de consultanță imobiliară Colliers. Înainte să se alăture echipei Colliers, ea a colaborat cu SOPOLEC și cu Romanian Green Building Council în România, și a realizat proiecte de consultanță pe lângă Departamentul de Comerț al SUA (Centrul de Informare al Afacerilor din Europa Centrală și de Est), Consiliul Competitiv al Republicii Dominicane și Parteneriatul Global pentru Cunoaștere (Kuala Lumpur, Malaezia).

Are o diplomă în Finanțe și Bănci la Academia de Studii Economice din București și un master în Business Internațional la Fletcher School of Law and Diplomacy, de la Universitatea Tufts. De asemenea, a urmat cursuri la Harvard Business School și Harvard Kennedy School, și a fost co-fondator și co-leader la Euro-Atlantic Club.

P3 controlează 318.000 de metri pătrați în parcul P3 Bucharest și mai are în consutrucție încă 51.000 de metri pătrați în același proiect. Parcul logistic P3 Bucharest este localizat la kilometrul 13 al autostrăzii București-Pitești.


Sursă foto: P3

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.