OPEC şi aliaţii săi se reunesc luni pentru a discuta cu cât să crească producţia pentru a reduce tensiunile din piaţă

Andrei Dumitru 04/10/2021 | 10:34 Ştiri
OPEC şi aliaţii săi se reunesc luni pentru a discuta cu cât să crească producţia pentru a reduce tensiunile din piaţă

OPEC şi aliaţii săi, între care Rusia, se reunesc luni pentru a discuta cu cât să crească producţia pentru a reducere tensiunile din piaţă, unde perturbările livrărilor şi redresarea cererii după pandemia de coronavirus au urcat preţurile la peste 80 de dolari pe baril, transmite agneția Reuters, citată de News.ro.

Creşterea preţurilor petrolului la cele mai ridicate niveluri din ultimii trei ani este amplificată de avansul şi mai mare al preţurilor gazeor, care au urcat cu 300%, ajungând să fie tranzacţionate la echivalentul a 200 de dolari pe baril din cauza deficitului de ofertă şi a producţiei scăzute a altor carburanţi.

OPEC şi aliaţii săi, cunoscuţi sub numele de OPEC+, au convenit în iulie să crească lunar livrările cu 400.000 de barili pe zi cel puţin până în aprilie 2022, pentru a elimina reducerile actuale ale producţiei, de 5,8 milioane de barili pe zi.

Patru surse din OPEC+ su declarat în urmă cu o săptămână că producătorii se gândesc să crescă mai mult livrările faţă de acordul convenit, dar nu au oferit alte informaţii.