One United Properties cumpără terenul pe care a funcționat fosta fabrică de autobuze Rocar

Andrei Dumitru 04/04/2024 | 10:51 Ştiri
One United Properties cumpără terenul pe care a funcționat fosta fabrică de autobuze Rocar

One United Properties (BVB: ONE), anunța încheierea unui memorandum de înțelegere pentru achiziționarea unui teren de 21 de hectare situat la câteva minute de mers cu mașina de parcurile Tineretului şi Carol şi la distanță de mers pe jos de stația de metrou Eroii Revoluției, în sectorul 4 al Capitalei. 

Este vorba despre terenul pe care se afla fosta platformă industrială Rocar din Sectorul 4, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară. Terenul era deținut de investitorul austriac Immofinanz, parte a CPI Property Group

Pe terenul achiziționat, One United Properties vizează dezvoltarea unui complex rezidențial cu aproximativ 5.000 de unități locative. Prima fază a proiectului este preconizată a fi finalizată în 2028.

„De la IPO-ul nostru din 2021, One United Properties a înregistrat o creștere remarcabilă, determinată de cererea ridicată pentru oferta noastră rezidențială premium, după cum o demonstrează succesul unor dezvoltări precum One Cotroceni Park și One Lake District. Înțelegând nevoia de locuințe de înaltă calitate, dar accesibile în București, suntem încântați să ne extindem în subsegmentul superior al pieței de masă. Această mișcare este un răspuns strategic la tendințele pieței și la cererea tot mai mare de opțiuni sustenabile și accesibile de locuit. Avem în vedere această dezvoltare ca fiind mai mult decât o colecție de locuințe; aceasta va fi cea mai mare dezvoltare din istoria companiei noastre, întruchipând ambiția noastră de a crea o comunitate dinamică și sustenabilă, care să stabilească noi standarde în sectorul imobiliar”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

One United Properties are 3,71 mld. lei capitalizare şi este controlată în proporţii egale de 27,72% de OA Liviu Holding Invest şi de Vinci Ver Holding, vehicule de investiţii ale fondatorilor Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu.

Acţiunile ONE înregistrează o scădere de 0,81% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 142 mil. lei, respectiv o creştere de 16,1% în ultimul an, pe tranzacţii de 323 mil. lei, arată datele BVB.