Omul de afaceri sucevean care a construit primul metru de autostradă din Moldova își extinde restaurantele

Bianca Dobrescu 03/09/2019 | 11:16 Ştiri
Omul de afaceri sucevean care a construit primul metru de autostradă din Moldova își extinde restaurantele

Hercule, lanțul de restaurante grecești de tip fast-food fondat de omul de afaceri Ștefan Mandachi, va avea o nouă unitate, în urma unei investiții de 91.000 euro în incinta Mandachi Hotel&Spa din Suceava.

Cel de-al patrulea restaurant Hercule, întins pe o suprafață de 60 de metri pătrați, va fi deschis în regim de franciză și va avea specific de tavernă grecească. Acesta va fi poziționat în locul restaurantului cu specific italienesc Don Stefano, care a fost închis de curând, din cauza lipsei personalului suficient de bine calificat.

Dacă în mod normal, costul deschiderii unui restaurant de tipul Hercule pornește de la 48.500 euro, fără a include TVA-ul și taxa de franciză, în acest caz investiția a fost mai mare, pe fondul amplasării într-unul dintre cele mai mari hoteluri din Suceava – Mandachi Hotel&Spa, care a fost inaugurat în septembrie 2018. De  alfel, este și singurul hotel de patru stele din oraș, dotat cu centru SPA și trei centre de conferințe.

„Suntem nerăbdători să deschidem Hercule și am încredere că atât preparatele, cât și serviciile se vor ridica la nivelul așteptărilor clienților noștri. Din păcate, această inaugurare vine pe fondul unei decizii grele, dar necesare, pe care am fost nevoit să o iau, aceea de a închide restaurantul Don Stefano, pentru că m-am confruntat cu o problemă frecventă pe piața locală a serviciilor de lux: lipsa personalului suficient de bine calificat. Este dificil să găsești bucătari și ospătari pentru acest tip de restaurante chiar și în București, nu doar în orașele de provincie. Un alt inconvenient este salarizarea, care trebuie să fie pe măsură, și unde intervin impozitele foarte mari pe care trebuie să le suporte angajatorul, ceea ce face grea supraviețuirea unui antreprenor pe această piață. Așadar, pe de o parte te confrunți cu lipsa forței de muncă, iar pe de alta cu un sistem de taxare a salariului net care ajunge la 72%”, explică Ștefan Mandachi, fondatorul rețelei Hercule și al Mandachi Hotel&Spa.

În momentul de față, România are un deficit major de personal pe piața HoReCa, pe segmentul de patru și cinci stele, mai spune Mandachi. „Oamenii cu experiență preferă să lucreze în străinătate, pentru că unui antreprenor român îi este greu să le ofere salariile corespunzătoare pregătirii și tipului de activitate pe care o au, din cauza sistemului de impozitare. Spre exemplu, eu am preferat să închid un restaurant unde nu mai puteam să le pun clienților la dispoziție serviciile aferente unei unități de patru stele”, expxlică el. În opinia sa, reducerea impozitelor și o politică solidă în ceea ce privește strategiile de retenție a personalului ar reduce problema lipsei de personal din industrie în întreaga țară. „Primul pas, din punctul meu de vedere, ar fi organizarea unor întâlniri de consultare între instituțiile statului și mediul privat”, punctează Ștefan Mandachi.

Rețeaua Hercule are o vechime de patru ani pe piață și funcționează în sistem de franciză, investiția într-o unitate pornind de la 48.500 euro. Taxa de franciză se ridică la 7.500 euro, iar redevența este zero. În prezent, lanțul de restaurante numără trei unități: una situată în centrul comercial Aurora Shopping Mall din Buzău, precum și două restaurante stradale, în Reșița și Vaslui. Acestora li se va adăuga restaurantul aflat în incinta Mandachi Hotel&Spa, iar astfel rețeaua va ajunge la 48 angajați. Până la finalul lui 2019, lanțul Hercule se va extinde cu un restaurant, iar astfel vor mai fi create circa 12 noi locuri de muncă.

Lanțul Hercule a înregistrat, la finalul anului 2018, o cifră de afaceri de 1,14 milioane de euro, iar pentru 2019 se estimează atingerea pragului de 2 milioane euro.

Mandachi Hotel&Spa este membră a celei mai mari rețele de francize din România, www.francizelacheie.ro, care operează mai multe afaceri: Magnificus Plaza, rețea de săli de evenimente, Spartan, cel mai mare lanț de restaurante din țară pe bază de carne rotisată, Hercule, cea mai cunoscută rețea de restaurante de tip tavernă grecească în sistem de franciză, Baba Cloanța, prima franciză din România care comercializează burgeri copți pe plită. Din platforma francizelacheie.ro, ale cărei baze au fost puse de Ștefan Mandachi, mai face parte și Erichman, magazin de materiale de construcții, finisaje și amenajări, cu o vechime de 20 de ani pe piață.

Mandachi Hotel&Spa este un proiect de tip franciză dezvoltat de către compania SC California Holding SRL.

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited și ulterior în cadrul ziarului Adevărul. La NewMoney acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială.