OMS, semnal de alarmă: Această pandemie este departe de a se termina!

Elena Marinescu 09/03/2022 | 20:20 Ştiri
OMS, semnal de alarmă: Această pandemie este departe de a se termina!

„Această pandemie este departe de a se termina”, a avertizat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), miercuri, la aproape doi ani după momentul la care a rostit cuvântul care a făcut întreaga lume să conştientizeze gravitatea crizei sanitare cauzate de COVID-19.

„Vinerea aceasta se vor împlini doi ani de când am spus că răspândirea COVID-19 în întreaga lume ar putea fi calificată drept pandemie”, a amintit medicul Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unui briefing de presă la Geneva, încă în format online. El nu a omis să amintească faptul că, şase săptămâni înainte, „când erau doar 100 de cazuri înregistrate în afara Chinei şi niciun deces”, a declanşat cel mai înalt nivel de alertă sanitară al OMS – o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional.

Această calificare, însă, nu şi-a atins ţinta şi ulterior organizaţia a fost criticată pentru că a întârziat prea mult să ia măsuri în faţa dezastrului care a urmat, notează AFP, potrivit Agerpres. „Doi ani mai târziu, peste 6 milioane de oameni au murit”, a spus el. Deşi OMS a observat în ultima vreme că numărul cazurilor de infectare şi al deceselor este în scădere, „această pandemie este departe de a se termina şi nu se va încheia nicăieri dacă nu se va încheia pretutindeni”, a subliniat directorul organizaţiei.

Organizaţia a constatat o creştere foarte puternică în regiunea Pacificului de Vest, deşi la nivel global numărul de noi cazuri de infectare şi decese a scăzut cu 5%, respectiv 8%, potrivit raportului epidemiologic săptămânal. „Virusul continuă să evolueze şi continuăm să ne confruntăm cu obstacole majore în distribuţia vaccinurilor, a testelor şi tratamentelor oriunde sunt necesare”, a insistat Tedros Ghebreyesus.

Testele – care permit detectarea de noi variante – sunt o sursă de îngrijorare pentru OMS, directorul acesteia remarcând că „mai multe ţări şi-au redus drastic testele”. „Acest lucru ne împiedică să vedem unde se găseşte virusul, cum se răspândeşte şi cum evoluează”, a avertizat el. Strategia de testare din Africa de Sud a făcut posibilă depistarea foarte rapidă a variantei Omicron, la sfârşitul lunii noiembrie 2021. În prezent, aceasta este ultra-dominantă.