OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Elena Marinescu 13/08/2021 | 21:39 Ştiri
OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se opune administrării obligatorii a vaccinului împotriva COVID-19, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a agenţiei ONU.

În general, OMS este împotriva oricărui tip de vaccinare obligatorie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Fadela Chaib, într-o conferinţă de presă.

Folosirea măsurilor coercitive pentru a creşte numărul de persoane vaccinate a fost luată în considerare în ţări precum Germania, Marea Britanie şi SUA, dar s-a confruntat şi cu opoziţia unei părţi a populaţiei din aceste ţări.

Până în prezent, aproximativ 4,4 miliarde de doze de vaccin COVID-19 au fost administrate în întreaga lume. În ţări precum Spania, Franţa, Canada, Marea Britanie sau Germania, procentul de persoane complet vaccinate este de aproximativ 60 % (faţă de 50 % în SUA), în timp ce în multe ţări cu venituri mici este de abia de 1%.

Odată cu intensificarea circulaţiei variantei Delta a virusului SARS-CoV-2 în ţările UE/SEE, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (European Centre for Diseas Prevention and Control – ECDC) încurajează persoanele eligibile pentru vaccinare să înceapă şi să finalizeze în timp util schema recomandată împotriva COVID-19.

Până la 9 august 2021, în Europa, au fost vaccinate cu prima doză 50% dintre persoane, iar 42% au fost vaccinate complet, a mai arătat CNCAV. Sursa citată a reiterat că vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, întrucât vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare şi pe cel de deces, pot preveni apariţia unor noi variante ale virusului SARS-CoV-2. De asemenea, vaccinurile împreună cu măsurile de protecţie non-farmaceutice sunt principala cale de a limita efectele pandemiei şi vaccinurile reduc semnificativ riscul de boală severă şi limitează răspândirea virusului.