OMS critică o lentoare ”inacceptabilă” a vaccinării împotriva COVID-19 în Europa

NewMoney 01/04/2021 | 12:07 Ştiri
OMS critică o lentoare ”inacceptabilă” a vaccinării împotriva COVID-19 în Europa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) critică joi o lentoare ”inacceptabilă” a vaccinării împotriva COVID-19 în Europa, care se confruntă cu ”cea mai îngrijorătoare” situaţie epidemică ”de luni de zile”.

”Ritmul lent al vaccinării prelungeşte pandemia”, deplânge aripa europeană a OMS într-un comunicat în care subliniază că numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut puternic în ultimele cinci săptămâni.

”Vaccinurile sunt cea mai bună cale a noastră de ieşire din pandemie. Ele nu doar că funcţionează, dar sunt de asemenea foarte eficiente în limitarea infecţiilor. Cu toate acestea, desfăşurarea acestor vaccinuri este de o lentoare inacceptabilă”, acuză directorul OMS Europa Hans Kluge, citat în comunicat.

”Vreau să fiu clar: trebuie să accelerăm procesul prin consolidarea producţiei, reducerea obstacolelor în calea vaccinării şi folosirea oricărei doze pe care o avem în stocuri”, subliniază el.

”În prezent, situaţia regională este cea mai îngrijorătoare pe care am observat-o de mai multe luni”, avertizează Kluge.

În zona Europa a OMS – din care fac parte cincizeci de ţări, inclusiv Rusia şi mai multe ţări din Asia Centrală -, numărul deceselor săptămânale din cauza COVID-19 a depăşit săptămâna trecuta 24.000 şi se apropie ”rapid” de pragul de un milion, potrivit OMS Europa.

Bilanţul săptămânal al contaminărilor cu noul coronavirus a atins 1,6 milioane, după ce a scăzut sub un milion în urmă cu cinci săptămâni, subliniază OMS.

Sursa: AFP/News.ro