O nouă soluție din joben pentru gaura de un miliard de euro din buget

Alexandra Pele 04/04/2017 | 17:39 Ştiri
O nouă soluție din joben pentru gaura de un miliard de euro din buget

Statul ar putea încasa cel puțin un miliard de euro din listarea Hidroelectrica. Aceste venituri ar putea ajuta Guvernul să se încadreze în ținta de deficit de 3%, nefiind prima dată când veniturile din privatizări sunt folosite pentru plata unor cheltuieli curente ale statului. Pe de altă parte, Hidroelectrica ar urma să fie transferată în portofoliul viitorului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FDSI). Prin urmare, executivul trebuie să decidă ce va finanța din fondurile suplimentare pe care le va aduce listarea companiei: cheltuieli bugetare mai mari decât venituri sau investiții.

Fondul Proprietatea, care deține 19,94% din acțiunile Hidroelectrica, evaluează compania la 3,8 miliarde de euro. Remus Borza, administratorul special al producătorului de energie în perioada în care acesta a fost în insolvență, este de părere că Hidroelectrica valorează cel puțin 7,5 miliarde de euro.

„Din perspectiva unei listări, companiile energetice din Europa și din lume se listează la un multiplu EBITDA (profitul îniante de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare, n.r.) între 15 și 20. Noi să zicem că suntem mai prostănaci și mergem doar pe un multiplu de 15 la Hidroelectrica. EBITDA, în ultimii trei ani de zile, a fost de 500 de milioane de euro. Multiplu de 15, la 500 de milioane înseamnă o valoare de piață de 7,5 miliarde de euro”, explică deputatul ALDE, adăugând că aceasta poate fi confirmată doar de piață, după listare.

În opinia sa, un multiplu corect pentru Hidroelectrica ar fi de 18 x EBITDA, în contextul în care compania are un potențial uriaș.

„Este o companie unică, cu randamente unice, cu o EBITDA de 69%. E o companie curată, fără nicio datorie, zero datorii. E o companie care face doar profit și care generează energie verde, nepoluantă”, a precizat Remus Borza.

Deputatul este de părere că actuala metodologie de privatizare, aprobată printr-o Hotărâre de Guvern din 2013, ar trebui modificată, astfel încât banii din listare să nu rămână la companie, ci să revină acționarului majoritar, statul.

„Hidroelectrica deja are 600 de milioane de euro cash propriu. În condițiile în care trezoreria Hidroelectrica se capitalizează în fiecare lună cu încă 100 de milioane de lei, lună de lună, nu văd de ce mai are nevoie de încă un miliard de euro”, spune el.

Așadar, sursele atrase în urma listării Hidroelectrica ar putea ajunge fie în vistieria acționarului majoritar, devenind venituri la bugetul de stat, fie în vistieria viitorului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), devenind capital de lucru pentru structura care își propune obiective foarte variate, de la ridicarea de spitale, la reînnoirea flotei Tarom sau sprijiinirea startup-urilor.

„Listarea ar trebui să se facă undeva în perioada octombrie-noiembrie 2017. Dacă vorbim de Fondul Suveran, acesta ar trebui să fie operațional începând cu 1 iulie”, spune Borza, fiind incert la ora actuală ce anume se va finanța din listarea Hidroelectrica: deficitul bugetar sau investițiile promise de coaliția de guvernare.

Încasări slabe

Începutul de an a adus vești proaste pe partea de încasări la buget, în condițiile în care măsurile de creștere a salariilor au afectat puternic partea de cheltuieli. După două luni în care veniturile au fost mai mici decât cele de anul trecut, executivul a reușit să treacă pe ”plus” în martie. Cu toate acestea, este departe de țintele asumate. Veniturile din primele trei luni ale anului au fost cu 631,3 milioane de lei mai mari decât cele din primul trimestru din 2016, în condițiile în care Guvernul are nevoie de un plus de 31 de miliarde de lei în acest an pentru a-și îndeplini obligațiile.

Executivul a venit deja cu câteva variante de redresare a situației. Prima a fost mandatarea reprezentanților din CA-urile companiilor de stat să ceară dividende mai mari (de până la 90% din profituri). Un alt arfificiu propus de Ministerul Finanțelor este distribuirea lichidităților din companiile de stat sub formă de dividende. Din calculele NewMoney, realizate pe baza informațiilor raportate Bursei de Valori București, cele mai mari cinci companii de stat listate au rezerve de circa 1,2 miliarde de euro, însă nu toate sunt lichiidități (unele sunt, de exemplu, reevaluarea unor active).

O altă sursă de venit la buget vor fi și cele 400 de milioane de euro pe care Enel îi va plăti statului în acest an, în urma unei decizii a Curții de Arbitraj de la Paris. Curtea a dat dreptate statului care a acuzat Enel că nu și-a respectat o obligație din contractul de privatizare. Concret, Enel trebuia să mai cumpere, până în 2012, un pachet de 13,57% din Electrica Muntenia Sud, pe lângă cel de 64% achiziționat în urma procesului de privatizare.

Remus Borza nu exclude o reducere a investițiilor bugetare și a cofinanțărilor pentru fondurile europene, dar și o creștere a fiscalității în situația în care bugetul nu se redresează.

 


FOTO: Wikipedia.org

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.