Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România, în scădere cu 28% din cauza pandemiei COVID

Elena Marinescu 03/07/2020 | 21:05 Ştiri
Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România, în scădere cu 28% din cauza pandemiei COVID

Peste 10.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna iunie, în scădere cu 27,8% faţă de luna similară a anului trecut, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

„Conform datelor comunicate de către DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor), în luna iunie a.c. au fost înmatriculate în România 10.161 autoturisme noi, cu 27,8% mai puţine decât în luna similară a anului 2019. Ca şi în Europa, pandemia COVID-19 a fost principalul factor al acestei evoluţii, deşi, în România, dealership-urile au rămas deschise în toată această perioadă.

Ca urmare, după primele 6 luni din acest an, România înregistrează o scădere destul de importantă, de 30,7%, dar mai puţin amplă comparativ cu evoluţia înregistrată în cele mai mari pieţe europene, care consemnează scăderi între 34,5% (Germania) şi 50,9% (Spania)”, informează APIA într-un comunicat, citat de Agerpres.

Conform datelor DRPCIV, top 5 mărci autoturisme înmatriculate în luna iunie în funcţie de volume sunt: Dacia 3.600 unităţi (-4,6% faţă de luna iunie 2019), Renault 808 (-41,5%), Hyundai 700 (-3,2%), Toyota 650 (+16,9%), Volkswagen 620 (-41,8%).

În schimb, menţionează APIA, la categoria autoturisme rulate, cele 26.552 unităţi înmatriculate în luna iunie 2020 sunt cu 21% mai puţine decât în luna similară din 2019 (de 2,6 ori mai multe decât cele noi), generează pe ansamblul primelor 6 luni din 2020 un volum total de 217.701 unităţi, ceea ce reprezintă o scădere totală de doar 16,6% (cele noi -30,7%) faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus), acestea înregistrează în luna iunie 2020, o scădere generală de 14,8% (dar LCVs în creştere cu +6,4%), iar pe ansamblul primelor 6 luni din acest an, o scădere generală de 33%.

Coronacriza a lovit şi piaţa auto

„După contracţia pieţei auto din primele luni ale anului 2020 (ianuarie – februarie), impactul COVID-19 accentuează în următoarele 4 luni (martie-iunie) scăderea achiziţiilor de autoturisme, atât în Europa, cât şi în România”, precizează APIA. Astfel, şi în luna iunie 2020, cele mai mari pieţe auto au înregistrat volume mult mai mici în comparaţie cu luna similară a anului 2019. Ca urmare, pe ansamblul perioadei analizate, cea mai bună evoluţie în luna iunie în rândul celor mai mari patru pieţe europene (Germania, Franţa, Italia, Spania) o înregistrează Franţa, care consemnează o creştere de 1,2%.

Pe ansamblul primului semestru, însă, Germania este ţara care a rezistat cel mai bine din acest grup de ţări, scăderea totală fiind de „doar” 34,5%. Aceasta este urmată de Franţa, cu 38,6%, Italia, cu 46,1%, şi de Spania, cu 50,9%.