MTH Digital a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 1,3 milioane de euro, cu 15% mai mult decât în 2022

NewMoney 02/02/2024 | 14:38 Ştiri
MTH Digital a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 1,3 milioane de euro, cu 15% mai mult decât în 2022

Agenția MTH Digital și-a continuat dezvoltarea în 2023, raportând afaceri în creștere cu 15% prin comparație cu 2022, până la 1,3 milioane de euro. 

”Ne-am propus la începutul lui 2023 să ne concentrăm pe creșterea calității serviciilor oferite către clienți. Și putem spune încrezători că am îndeplinit acest obiectiv care a condus la rezultate bune pentru clienții noștri și la profitabilitatea companiei. Același lucru ni-l propunem și pentru anul acesta când țintim în continuare către creșterea calității serviciilor noastre. Fiind o agenție de digital marketing full-service, acest lucru înseamnă crearea de conținut cât mai creativ pentru rețelele de social media, de mesaje consistente care să reflecte vocea brandului în zona de email marketing și bineînțeles de îmbunătățirea performanțelor campaniilor de digital printr-o analiză atentă și incorporarea de instrumente noi.” a declarat Raluca Radu, CEO & Founder MTH Digital

Rezultatele bune apar atunci când continui să alegi lucrurile care funcționează extrem de bine. Pentru 2024, MTH Digital își propune să se focuseze în continuare pe creșterea calității serviciilor, astfel își va concentra eforturile în îmbunătățirea proceselor interne și creșterea echipei. De asemenea, agenția își propune să optimizeze procesele interne cu ajutorul automatizărilor și integării inteligenței artificiale.

”Cel mai mare atu în orice strategie de marketing este abordarea holistică, deoarece luăm în calcul întregul drum al utilizatorului, de la prima vizită până la decizia de achiziție. În plus, incorporarea tot mai mare a mecanismelor de tip AI în campaniile de digital marketing a început deja să influențeze targetarea și optimizarea campaniilor, ceea ce a dus la un necesar mai mare de testare și la întârzierea rezultatelor, deci la costuri mai mari pe conversie. Aici am observat că este foarte important ca în mixul de digital marketing să existe și campanii cu focus pe atragerea de public nou către brand.” a declarat și Robert Dumitru, Managing Partner MTH Digital