Mohammad Murad: Restaurantele, terasele în aer liber vor fi deschise de la 1 iunie

NewMoney 18/05/2020 | 16:47 Ştiri
Mohammad Murad: Restaurantele, terasele în aer liber vor fi deschise de la 1 iunie

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban, că sezonul turistic pe litoral ar putea începe pe 15 iunie, iar restaurantele şi terasele în aer liber vor fi deschise chiar de la 1 iunie, termen convenit în urma consultărilor cu premierul.

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a întâlnit luni cu reprezentanţii industriei HoReCa.

Mohammad Murad: Hotelurile se deschid pe 15 iunie

”Restaurantele, terasele vor fi deschise chiar de la 1 iunie, în aer liber, urmând hotelurile, toate vor fi deschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare, pregătim totul în aşa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, după care am făcut o evaluare şi am căzut de acord că nu mai târziu 15 iunie”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Acesta a spus că au mai fost şi alte măsuri importante promise de premier pentru a veni în sprijinul investitorilor din HoReCa.

”Prelungirea şomajului tehnic, reducerea chiriilor la plajă, prime de reangajare, lucruri importante, am văzut o deschidere din partea premierului, lucru care m-a bucurat foarte mult. Am văzut că este atent şi mi-a spus că e foarte important să repornim economia, lucru care ne interesează, asta ne dorim cu toţii”, a adăugat Mohammad Murad.

Săptămâna trecută, Mohammad Murad spunea că, dacă până în 16 mai Guvernul nu se aşază la masa negocierilor cu investitorii din acest domeniu, va fi organizată „înmormântarea” turismului românesc.