Ministrul polonez al Apărării îndeamnă la pregătiri pentru un posibil război cu Rusia

Elena Marinescu 05/02/2024 | 18:58 Ştiri
Ministrul polonez al Apărării îndeamnă la pregătiri pentru un posibil război cu Rusia

Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia.

Afirmația a fost făcută în contextul unor declarații în același sens făcute de șeful Armatei Române, declarații care au stârnit ample polemici la București.

Declaraţii similare privind un posibil război Rusia-NATO au fost făcute de şeful miliar al Alianşei Nord-Atlantice, dar şi de oficiali din diferite ţări, precum Germania, Marea Britanie sau, Norvegia.

„Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele”

Întrebat, într-un interviul acordat ziarului Super Express, dacă el consideră posibilă în final o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei, Kosiniak-Kamysz a răspuns: „Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi”.

El a ținut apoi să precizeze că nu a „spus aceste cuvinte din senin”, ci le-a cântărit atent înainte, potrivit Agerpres. Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a mai afirmat că Ministerul Apărării a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea rusă, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare.

Polonia şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB, dublu faţă de angajamentul din cadrul NATO, şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament.

Cele mai noi achiziţii de echipamente militare făcute de Polonia

  • achiziția de la americani a 96 de elicoptere de atac Apache, contract în valoare de 12 miliarde de dolari.
  • 486 de lansatoare multiple de rachete HIMARS de la americani, în valoare totală de circa 10 miliarde de euro
  • 32 de avioane de luptă F-35, 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot, tot din SUA
  • peste 800 de obuziere K9 de la sud-coreeni, circa o mie de tancuri K2 Black Panther, 50 de avioane de luptă FA-50 şi 288 de lansatoare multiple de rachete K239.
  • rachete antiaeriene de circa 2,4 miliarde de dolari de la filiala britanică a producătorului de armament european MBDA
  • patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg, în valoare de circa 1,4 miliarde de euro.