Michael Jackson live: cum se pot organiza turnee cu artiști care au murit

Autor: Romulus Deac

La șapte ani de la moartea sa, Ronnie James Dio a plecat într-un nou turneu mondial. O nălucă bântuie industria divertismentului… 

Acest articol apare în numărul 33 (5-18 februarie) al revistei NewMoney

„F**k, unele lucruri nu ar trebui să se în­tâmple niciodată. Este pur și simplu si­nis­tru. Chiar nu mai există niciun fel de li­mite?“, comenta un internaut o știre care anunța startul turneului „Dio Returns: The World Tour“. Ronaldo Giovanni Padovan aka Ronnie James Dio a cântat cu Black Sabbath și Rainbow, apoi cu propriul său grup, Dio. E vocea de pe „Mob Rules“, „Heaven and Hell“, „Long Live Rock and Roll“ sau „Holy Diver“.

A murit pe 16 mai 2010, de cancer la sto­mac, iar după scripturile nescrise ale rock­ului s-a arătat din nou lumii șase ani mai târziu. S-a întâmplat în fața a 75.000 de oameni, în Germania, pe scena princi­pală a festivalului Wacken Open Air. A cân­tat o singură piesă, într-un preambul neanunțat al unui anunțat viitor turneu mondial, programat să înceapă la sfârșitul lui 2017. Și așa a și fost. În 6 decembrie, la Bochum, Dio a pornit din nou în lume. Și a făcut-o ca o hologramă a ceea ce a fost cândva. Sau ceva pe aproape.

ILUZII HI-TECH. „Industria hologramelor poate fi mai mare decât cea a sexului. Nu există niciun impediment în sensul ăsta. Niciunul“, vorbea Alkiviades „Alki“ David despre ceea ce e văzut de mulți drept vii­torul industriei divertismentului, într-un interviu pentru New York Times. Vizionar și investitor visceral, Alki nu e tipul obiș­nuit de antreprenor. Presa mondenă ame­ri­cană scrie despre el că e un golan bădă­ran, cunoscut ca un cal breaz pentru ex­cen­tricitățile sale. S-a născut în Nigeria, într-o familie de greci, și-a făcut studiile la Londra, și-a cumpărat iahturi de peste 150 de milioane de dolari și a câștigat miliarde din îmbutelierea de Coca-Cola.

În ultimii ani a investit câteva zeci de mi­lioane de dolari în Hologram USA, deți­nă­toarea exclusivă a patentelor folosite pentru generarea de holograme în miș­ca­re, tehnologie pe care vrea să o utili­zeze pentru a (re)aduce pe scenă o lun­­gă listă de mari dispăruți, printre care Billie Holiday, Whitney Houston, Buddy Holly, Ray Charles, Jim Morrison sau Andy Kaufman.

Citiți și: La vânătoare de pisici virtuale: cum s-a extins cea mai nouă obsesie a investitorilor în criptomonede

„Vom avea spectacole cu holograme pure când o să am și eu un propulsor care să mă ducă în zbor spre lună. O holo­gramă este o imagine tridimensională generată cu ajutorul unor raze laser și ni­meni din industria divertismentului nu fo­lo­sește așa ceva, din câte știu eu“, comenta planurile lui David, într-un interviu pentru Vulture.com, expertul în efecte spe­ciale Jim Steinmeyer, cel care a făcut să dispară Statuia Libertății într-un număr de magie al lui David Cooperfield.

Cum rămâne atunci cu apariția post-mor­tem a lui Michael Jackson de la Billboard Music Awards 2014? Holograma sa a cântat atunci „Slave to the Rhythm“, a dansat cu o trupă de 16 persoane și a bulversat o lume întreagă. Și a mai fost și re­în­car­narea lui Tupac de la Coachella, din 2012, la exact 15 ani, șapte săptămâni și trei zile de la momentul în care era împuș­cat mortal în Las Vegas. Și ce să mai spunem de concertele de acum ale lui HoloDio?

„Nu sunt holograme, ci doar versiunea de lux a unui truc vechi de peste 150 de ani“, explică același Steinmeyer. Bazele teo­retice ale holografiei au fost puse la sfâr­­șitul anilor ’40 de fizicianul englez de ori­gine maghiară Dennis Gabor, premiat cu un Nobel pentru cercetările sale. Pri­me­le imagini tridimensionale au fost create însă abia la începutul deceniului șase, după perfecționarea tehnologiilor laser. Astăzi, le întâlnim pretutindeni, de la cardul bancar până la permisul de conducere sau bancnote.

Nu și în show business, insistă Steinme­yer. Trucul despre care vorbește e cunoscut sub numele de „Fantoma lui Pepper“, e invenția unui inginer din epoca victo­ri­a­nă, Henry Dircks, și a fost transpus pe scenă într-o formulă perfecționată de magicianul John Henry Pepper. Pe scurt, e o iluzie optică realizată cu ajutorul unui sistem de oglinzi și lumini care proiecta în fața publicului silueta translucid-fan­to­matică a unei persoane ascunse în culise.

GROZAV, CIUDAT, ÎNFIORĂTOR. „E destul de ușor să faci o hologramă statică. Să faci însă una de mari dimensiuni, care se și mișcă, ai nevoie de lasere puternice, de modeling 3D. Nu e practic, e costisitor, și suntem încă departe de a le face cu ade­vă­rat accesibile“, explică expertul în holografie V. Michael Bove, șeful MIT Media Lab’s Object-Based Media Group.

Altfel spus, deocamdată e greu să vezi o hologramă în adevăratul sens al cuvântului, și mai greu să fie și de calitate, și aproape imposibil să fie și una care se aruncă în public, își aprinde pianul sau își înfige chitara în boxe. Holograma lui Dio – în lipsa unui termen care să-l mulțu­mească și pe Steinmeyer – este creația ce­lor de la Eyellusion și a fost realizată de o echipă de tehnicieni condusă de Scott Ross, un guru al efectelor speciale, cunoscut pentru munca sa din filme precum „Total Recall“, „The Fifth Element“, „X-Men“, „Titanic“ sau „I, Robot“.

Întregul proces a durat aproape doi ani. „Am luat la puricat arhivele video și foto și am construit mai multe modele fizice care pot fi scanate și animate. Realizarea hologramei e un proces incredibil de com­­plicat“, explica Jeff Pezzuti, CEO al Eyelussion, într-un interviu pentru CNBC. Simplificat la maximum, compania folo­sește o versiune hi-tech a Fantomei lui Pepper, în care oglinzile sunt înlocuite ca supra­față reflectorizantă cu o folie trans­pa­rentă, pe care este proiectată perfor­manța în mișcare înregistrată în prealabil la o re­zoluție 4K, generându-se astfel o ima­gi­ne dinamică tridimensională.

Rezultatul este … Sau mai degrabă, nu este ceva pentru toată lumea. E un concert de o oră și jumătate în care Dio apare alături de foștii săi colegi de trupă și cântă opt piese. Nu are nici un fel de in­te­racțiune cu instrumentiștii sau cu publi­cul, iar din anumite unghiuri pare carica­tural și plat. „E greșit din toate punctele de vedere“, „Este o idee interesantă, dar totul arată complet fals“, „Ronnie nu ar fi vrut niciodată așa ceva și cred că acum se răsucește în mormânt“, „Este un tribut minunat adus unui artist extraordinar“, sunt doar câteva picături dintr-un ocean de reacții revărsat în internet.

Nici Michael Jackson sau Tupac nu au reușit să provoace un entuziasm (cvasi)general, comentariile trecând rapid de la „cel mai grozav lucru care s-a întâmplat vreodată“ la „ciudat“ și „ceva înfiorător“. E limpede că nu vei putea niciodată să mulțu­mești pe toată lumea. Dar chiar și așa, e clar că, dacă va fi cerere, vom vedea tot mai multe turnee ale unor holostaruri. „Ronnie a fost un inovator în muzică, de ce nu ar fi și în tehnologie? Am plâns pri­­ma dată când l-am văzut (proiectat ca ho­lo­gramă, n.r.)“, mărturisea Wendy Dio, soția rockerului, pe care mulți o acuză că ar fi însă mai interesată de câștigurile mate-­ riale, decât de cultivarea imaginii și moș­tenirii muzicale a lui Dio.

Până la urmă, „there’s no business like show business“.

OCHIUL DIAVOLULUI. Cu accent mai mult pe business, decât pe show, Denver D’Rozario, profesor de marketing la Universitatea Howard, Washington DC, crede că există o mulțime de motive pentru care ideea reanimării unei celebrități poate fi atractivă – a se citi profitabilă – pentru in­­dustria divertismentului. „Majoritatea acestor celebrități au deja o bază loială de fani, iar valoarea lor comercială e cu­noscută. Imaginea lor poate aduce în conti­nuare o grămadă de bani, ceea ce e foarte tentant pentru companiile implicate“, spunea el pentru cuepoint.com. Pe măsură ce noile modele de afaceri au schimbat industria muzicii, turneele au (re)devenit principala sursă de venituri pentru artiști. Numai în prima jumă­tate a anului trecut, Guns N’Roses a câști­gat din concerte 151,1 milioane de dolari, U2 – 118,1 milioane de dolari, iar Justin Bieber – 93,2 milioane de dolari. În cel mai bine vândut turneu din istorie, U2 360° Tour, irlandezii au avut 7,27 milioane de spectatori și venituri de 736,4 milioane de do­lari. Va reuși vreodată cercul artiș­ti­lor dispăruți măcar să se apropie de astfel de cifre? Niciodată.

Totuși, strict financiar, conceptul turne­e­lor cu holograme are potențial și „ar putea funcționa pentru unii artiști, pentru alții nu, în funcție de audiență“, crede Allen Scott, vicepreședinte executiv al Anoth­er Planet Entertainment, companie organizatoare de evenimente în toată lu­mea. „Whitney Houston are po­tențial, dar nu cred același lucru și despre Buddy Holly“, dădea un exemplu David Viecelli, președinte al agenției de impresariat The Billions Corporation, pentru Rolling Stone. Care e potențialul lui Dio și cât de bine vinde turneul său e greu de spus, câtă vreme nu s-au făcut publice niciun fel de cifre.

AI SUPER-STAR. De undeva de la granița dintre tehnologie și viața fără de moarte, megastarul nipon Hatsune Miku nuan­țează conceptul și-i dă o dimensiune con­cretă. E o adolescentă de 16 ani, cu părul lung, turcoaz, are peste 2,5 milioane de fani pe Facebook și e cel mai bine vândut artist pop din Japonia. Nimic special până aici. Miku e însă primul artist virtual din lume. Are o voce generată de sintetizatoare, arată ca un personaj anime a la Sailor Moon și apare pe scenă sub forma unei holograme.

Bine, nici în cazul său nu e chiar tipul de hologramă Prințesa Leia pe care îl știm din Star Wars, „Help me, Obi-Wan…“, ci o pro­iecție incredibil de detaliată pe un ecran curbat de sticlă. Miku cântă alături de o trupă de instrumentiști și dansatori reali, jonglează fără probleme cu octavele sau genurile muzicale, se mișcă non-stop, își schimbă ținutele instant, iar concertele ei pot să țină și până la trei ore și sunt de regulă sold-out.

Creată de Crypton Future Media în 2007, Miku e un vocaloid, o versiune ex­tra­vagantă a unui program text-to-speech gen Microsoft SAM, cu opțiunea avansată de a adăuga note și melodii la cuvintele tastate. Dar înainte de toate rămâne un pro­iect open source: cântecele sale –peste 100.000 – sunt compuse de fani, și tot ei pot să îi programeze și coregrafia cu ajutorul unui software numit MikuMikuDance. Și pentru că tot am plecat de la bani, Miku a avut în doar primii săi cinci ani de carieră venituri totale de 120,8 mili­oane de dolari.

Alții au vrut să ducă însă lucrurile și mai departe. Proiectul „Selena the One“ a fost anunțat în 2015 ca un parteneriat între cercetători ai University of California și compania de tehnologie Acrovirt, și avea ca scop crearea unei versiuni digitale AI (Artificial Intelligence) a starului latino Selena Quintanilla-Perez (1971– 1995), capabilă să învețe autonom și să reacționeze asemenea unei persoane reale. „Este o parte hologramă, o parte ava­tar și o parte mister. Va învăța cântece și dan­suri noi, va interacționa cu publicul și va continua să se dezvolte“, spunea la un moment dat Michael Caldwell, cofondator al Acrovirt. Între timp, proiectul a fost suspendat din lipsă de finanțare. Caldwell sperase să obțină o parte din bani prin crowdfunding, dar reacția publicului a fost mai de­grabă negativă, admiratorii Selenei acu­zând membrii familiei că abuzează de drepturile lor de moștenitori.

POSIBILITĂȚI (IN)FINITE? Dilema e mai veche, iar noile tehnologii nu fac decât să o accentueze: până unde poate fi exploa­tată și manipulată comercial imaginea unui artist? O Audrey Hepburn complet di­gitalizată a apărut deja într-o reclamă de un minut la ciocolata Galaxy, Fred Astair dansează cu un aspirator Dirt Devil de la sfârșitul anilor ’90, iar Bruce Lee a fost rea­dus la viață după patru decenii pentru a merge mai departe într-un promo video la Johnnie Walker.

Cât de mult e prea mult? „Chiar dacă a fost o provocare tehnologică cu adevărat in­teresantă, e corect să spunem că este cu siguranță un teritoriu ciudat și ridică o serie de dileme etice dificile“, spunea, pentru The Guardian Andy Dill, coordonatorul echipei care a realizat reclama cu Bruce Lee.

În Țara tuturor hologramelor, legislația în vigoare e destul de complicată și diferă de la un stat la altul, explica pentru Fortune avocatul Mitchell Schuster, partener al casei Meister Seelig & Fein LLP. California, de exemplu, recunoaște și post-mortem drepturile de imagine ale unei cele­brități, în timp ce legislația din New York consideră că acestea încetează în momen­tul morții. În plus, puține sunt celebritățile care lasă instrucțiuni clare legate de mo­dul în care poate sau nu poate fi folosită imaginea lor.

Un exemplu este Robin Williams, care a interzis utilizarea post-mortem a imaginii sale pe o perioadă de cel puțin 25 de ani. Cu alte cuvinte, fără reclame CGI (Com­puter-generated imagery), fără o/un Mrs. Doubtfire 2 și fără holograme care fac stand-up comedy. „Aceste drepturi vor continua să fie o sursă constantă de venituri substanțiale. Exploatarea loia­li­tății fanilor va fi limitată doar de limitele creative. Trebuie să admitem că e nevoie de o mai bună reglementare, altfel se va merge mult prea departe“, concluziona Schuster.

La Hologram USA, Alki David pare să fie imun în fața unor astfel de dileme. După un eșec cu o primă versiune a unei holograme Whitney Houston – despre care spunea că a fost „incompletă“ –, motiv pentru care i-a și anulat turneul mondial programat pentru 2017, a deschis la finalul anului trecut prima sală de spectacole din istoria divertismentului dedicată exclusiv holoartiștilor. E un fost teatru de pe Holly­wood Boulevard, Los Angeles, are 200 de locuri și a investit un milion de dolari în amenajarea lui.

A început cu un concert de 40 de mi­nu­te Billie Holiday și pregătește acum două noi apariții, Jackson 5 și Whitney Houston. Până în 2020 vrea să deschidă în America 150 de astfel de săli și e la fel de entuziast ca în prima zi. „Tehnologia devine tot mai bună de la o zi la alta. Nu trebuie decât să vezi posibilitățile. Ima­ginați-vă cum ar fi să reunești The Beatles“, explica el, pomenind în treacăt ceva și despre Iisus …

Holon politikon

Când nu fac (show) business, hologramele se insinuează și în politică. Și reușesc chiar să câștige alegeri sau să mărșăluiască pe străzi.

• ÎN CHIP DE CAMPANIE. Când ai 800 de milioane de alegători și doar șase săptămâni pentru a-ți transmite personal mesajul, agenda întâlnirilor poate fi o mare bătaie de cap. La alegerile din India din 2014, prim-ministrul Narendra Modi a folosit o hologramă pentru a-și face campanie electorală. Discursul său de 55 de minute a fost transmis simultan în câteva zeci de loca-lități și a avut între 10.000 și 30.000 de spectatori/miting electoral. Digitalizată de americanii de la Musion, imaginea sa a ajuns în mai bine de 4.000 de localități, cu ajutorul a peste 30.000 de metri pătrați de folie de proiecție, 200 de proiectoare 20k și 14k, 400 de antene de satelit, 1.300 de reflectoare, 200 de mixere audio și 14.000 de metri de cabluri. Dacă la începutul campaniei avea o susținere de 34%, Modi a câștigat alegerile cu 53%. O tehnologie similară a folosit și Jean-Luc Melenchon, candidatul stângii radicale la alegerile prezidențiale din Franța de anul trecut, pentru o proiecție 3D a unui discurs „susținut“ în șase orașe simultan.
• REFLEXIA STRĂZII. Parlamentul spaniol adopta în decembrie 2014 așa-numita Lege a Siguranţei Cetăţenilor, văzută de mulți ca o încercare de reducere la tăcere a activismului social, în numele ordinii publice. Legea – care interzice, printre altele, protestele în fața Parlamentului – venea pe fondul unor mișcări de stradă și greve provocate de mă-surile de austeritate ale premierului Mariano Rajoy, printre care și tăieri de bugete pentru Educație și Sănătate. Pe 10 aprilie 2015, peste 18.000 de oameni au mărșăluit în fața Parlamentului, pentru a protesta la adresa legii. Numai că niciunul dintre ei nu a fost prezent fizic. Protestul a fost o proiecție holografică realizată de o companie spaniolă, cu imagini și mesaje audio încărcate de protestatari pe site-ul hologramasporlalibertad.org. „Dacă noi nu mai putem protesta, o pot face hologramele noastre“, au spus organizatorii.

FOTO: Guliver / Getty Images