Michael Jackson live: cum se pot organiza turnee cu artiști care au murit

Autor: Romulus Deac

La șapte ani de la moartea sa, Ronnie James Dio a plecat într-un nou turneu mondial. O nălucă bântuie industria divertismentului… 

Acest articol apare în numărul 33 (5-18 februarie) al revistei NewMoney

„F**k, unele lucruri nu ar trebui să se în­tâmple niciodată. Este pur și simplu si­nis­tru. Chiar nu mai există niciun fel de li­mite?“, comenta un internaut o știre care anunța startul turneului „Dio Returns: The World Tour“. Ronaldo Giovanni Padovan aka Ronnie James Dio a cântat cu Black Sabbath și Rainbow, apoi cu propriul său grup, Dio. E vocea de pe „Mob Rules“, „Heaven and Hell“, „Long Live Rock and Roll“ sau „Holy Diver“.

A murit pe 16 mai 2010, de cancer la sto­mac, iar după scripturile nescrise ale rock­ului s-a arătat din nou lumii șase ani mai târziu. S-a întâmplat în fața a 75.000 de oameni, în Germania, pe scena princi­pală a festivalului Wacken Open Air. A cân­tat o singură piesă, într-un preambul neanunțat al unui anunțat viitor turneu mondial, programat să înceapă la sfârșitul lui 2017. Și așa a și fost. În 6 decembrie, la Bochum, Dio a pornit din nou în lume. Și a făcut-o ca o hologramă a ceea ce a fost cândva. Sau ceva pe aproape.

ILUZII HI-TECH. „Industria hologramelor poate fi mai mare decât cea a sexului. Nu există niciun impediment în sensul ăsta. Niciunul“, vorbea Alkiviades „Alki“ David despre ceea ce e văzut de mulți drept vii­torul industriei divertismentului, într-un interviu pentru New York Times. Vizionar și investitor visceral, Alki nu e tipul obiș­nuit de antreprenor. Presa mondenă ame­ri­cană scrie despre el că e un golan bădă­ran, cunoscut ca un cal breaz pentru ex­cen­tricitățile sale. S-a născut în Nigeria, într-o familie de greci, și-a făcut studiile la Londra, și-a cumpărat iahturi de peste 150 de milioane de dolari și a câștigat miliarde din îmbutelierea de Coca-Cola.

În ultimii ani a investit câteva zeci de mi­lioane de dolari în Hologram USA, deți­nă­toarea exclusivă a patentelor folosite pentru generarea de holograme în miș­ca­re, tehnologie pe care vrea să o utili­zeze pentru a (re)aduce pe scenă o lun­­gă listă de mari dispăruți, printre care Billie Holiday, Whitney Houston, Buddy Holly, Ray Charles, Jim Morrison sau Andy Kaufman.

Citiți și: La vânătoare de pisici virtuale: cum s-a extins cea mai nouă obsesie a investitorilor în criptomonede

„Vom avea spectacole cu holograme pure când o să am și eu un propulsor care să mă ducă în zbor spre lună. O holo­gramă este o imagine tridimensională generată cu ajutorul unor raze laser și ni­meni din industria divertismentului nu fo­lo­sește așa ceva, din câte știu eu“, comenta planurile lui David, într-un interviu pentru Vulture.com, expertul în efecte spe­ciale Jim Steinmeyer, cel care a făcut să dispară Statuia Libertății într-un număr de magie al lui David Cooperfield.

Cum rămâne atunci cu apariția post-mor­tem a lui Michael Jackson de la Billboard Music Awards 2014? Holograma sa a cântat atunci „Slave to the Rhythm“, a dansat cu o trupă de 16 persoane și a bulversat o lume întreagă. Și a mai fost și re­în­car­narea lui Tupac de la Coachella, din 2012, la exact 15 ani, șapte săptămâni și trei zile de la momentul în care era împuș­cat mortal în Las Vegas. Și ce să mai spunem de concertele de acum ale lui HoloDio?

„Nu sunt holograme, ci doar versiunea de lux a unui truc vechi de peste 150 de ani“, explică același Steinmeyer. Bazele teo­retice ale holografiei au fost puse la sfâr­­șitul anilor ’40 de fizicianul englez de ori­gine maghiară Dennis Gabor, premiat cu un Nobel pentru cercetările sale. Pri­me­le imagini tridimensionale au fost create însă abia la începutul deceniului șase, după perfecționarea tehnologiilor laser. Astăzi, le întâlnim pretutindeni, de la cardul bancar până la permisul de conducere sau bancnote.

Nu și în show business, insistă Steinme­yer. Trucul despre care vorbește e cunoscut sub numele de „Fantoma lui Pepper“, e invenția unui inginer din epoca victo­ri­a­nă, Henry Dircks, și a fost transpus pe scenă într-o formulă perfecționată de magicianul John Henry Pepper. Pe scurt, e o iluzie optică realizată cu ajutorul unui sistem de oglinzi și lumini care proiecta în fața publicului silueta translucid-fan­to­matică a unei persoane ascunse în culise.

GROZAV, CIUDAT, ÎNFIORĂTOR. „E destul de ușor să faci o hologramă statică. Să faci însă una de mari dimensiuni, care se și mișcă, ai nevoie de lasere puternice, de modeling 3D. Nu e practic, e costisitor, și suntem încă departe de a le face cu ade­vă­rat accesibile“, explică expertul în holografie V. Michael Bove, șeful MIT Media Lab’s Object-Based Media Group.

Altfel spus, deocamdată e greu să vezi o hologramă în adevăratul sens al cuvântului, și mai greu să fie și de calitate, și aproape imposibil să fie și una care se aruncă în public, își aprinde pianul sau își înfige chitara în boxe. Holograma lui Dio – în lipsa unui termen care să-l mulțu­mească și pe Steinmeyer – este creația ce­lor de la Eyellusion și a fost realizată de o echipă de tehnicieni condusă de Scott Ross, un guru al efectelor speciale, cunoscut pentru munca sa din filme precum „Total Recall“, „The Fifth Element“, „X-Men“, „Titanic“ sau „I, Robot“.

Întregul proces a durat aproape doi ani. „Am luat la puricat arhivele video și foto și am construit mai multe modele fizice care pot fi scanate și animate. Realizarea hologramei e un proces incredibil de com­­plicat“, explica Jeff Pezzuti, CEO al Eyelussion, într-un interviu pentru CNBC. Simplificat la maximum, compania folo­sește o versiune hi-tech a Fantomei lui Pepper, în care oglinzile sunt înlocuite ca supra­față reflectorizantă cu o folie trans­pa­rentă, pe care este proiectată perfor­manța în mișcare înregistrată în prealabil la o re­zoluție 4K, generându-se astfel o ima­gi­ne dinamică tridimensională.

Rezultatul este … Sau mai degrabă, nu este ceva pentru toată lumea. E un concert de o oră și jumătate în care Dio apare alături de foștii săi colegi de trupă și cântă opt piese. Nu are nici un fel de in­te­racțiune cu instrumentiștii sau cu publi­cul, iar din anumite unghiuri pare carica­tural și plat. „E greșit din toate punctele de vedere“, „Este o idee interesantă, dar totul arată complet fals“, „Ronnie nu ar fi vrut niciodată așa ceva și cred că acum se răsucește în mormânt“, „Este un tribut minunat adus unui artist extraordinar“, sunt doar câteva picături dintr-un ocean de reacții revărsat în internet.

Nici Michael Jackson sau Tupac nu au reușit să provoace un entuziasm (cvasi)general, comentariile trecând rapid de la „cel mai grozav lucru care s-a întâmplat vreodată“ la „ciudat“ și „ceva înfiorător“. E limpede că nu vei putea niciodată să mulțu­mești pe toată lumea. Dar chiar și așa, e clar că, dacă va fi cerere, vom vedea tot mai multe turnee ale unor holostaruri. „Ronnie a fost un inovator în muzică, de ce nu ar fi și în tehnologie? Am plâns pri­­ma dată când l-am văzut (proiectat ca ho­lo­gramă, n.r.)“, mărturisea Wendy Dio, soția rockerului, pe care mulți o acuză că ar fi însă mai interesată de câștigurile mate-­ riale, decât de cultivarea imaginii și moș­tenirii muzicale a lui Dio.

Până la urmă, „there’s no business like show business“.

OCHIUL DIAVOLULUI. Cu accent mai mult pe business, decât pe show, Denver D’Rozario, profesor de marketing la Universitatea Howard, Washington DC, crede că există o mulțime de motive pentru care ideea reanimării unei celebrități poate fi atractivă – a se citi profitabilă – pentru in­­dustria divertismentului. „Majoritatea acestor celebrități au deja o bază loială de fani, iar valoarea lor comercială e cu­noscută. Imaginea lor poate aduce în conti­nuare o grămadă de bani, ceea ce e foarte tentant pentru companiile implicate“, spunea el pentru cuepoint.com. Pe măsură ce noile modele de afaceri au schimbat industria muzicii, turneele au (re)devenit principala sursă de venituri pentru artiști. Numai în prima jumă­tate a anului trecut, Guns N’Roses a câști­gat din concerte 151,1 milioane de dolari, U2 – 118,1 milioane de dolari, iar Justin Bieber – 93,2 milioane de dolari. În cel mai bine vândut turneu din istorie, U2 360° Tour, irlandezii au avut 7,27 milioane de spectatori și venituri de 736,4 milioane de do­lari. Va reuși vreodată cercul artiș­ti­lor dispăruți măcar să se apropie de astfel de cifre? Niciodată.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.