În timp ce mișcarea #MeToo a cuprins întreaga planetă, instituțiile financiare de pe Wall Street par imune la scandal și deocamdată niciun nume greu nu a intrat în lumina reflectoarelor cum s-a întâmplat cu alte sectoare – mass-media, artă, politică sau mediul universitar. Explicația? Contractele de confidențialitate și un arbitraj într-un sistem privat care asigură discreție totală.
Acest articol a apărut în numărul 33 (5-18 februarie) al revistei NewMoney
În prima miercuri a acestui an, undeva în Manhattan, trei femei, cu lungi cariere în sectorul bancar, luau prânzul împreună. La un moment dat, una dintre ele întreabă: oare cum de scandalul Harvey Weinstein și mișcarea #MeToo pe care a generat-o la nivel global nu a lovit și lumea financiară de pe Wall Street?
După ce în octombrie anul trecut, mogulul cinematografiei a fost acuzat de hărțuire sexuală, pe listă au început să apară multe nume importante din mass-media, artă, politică, mediul universitar etc. în momentul în care tot mai multe femei au avut curajul să iasă în public și să vorbească despre comportamentul șocant al agresorilor lor. În mod neașteptat, ceva pare însă diferit în lumea financiară de pe Wall Street, dominată, cum se știe, de bărbați.
OMERTA. În timp ce mișcarea #MeToo a cuprins întreaga planetă, instituțiile financiare de pe Wall Street par imune. Unii bancheri și finanțiști explică ușor această imunitate – sectorul i-a eliminat pe cei care aveau acest gen de comportament acum aproape zece ani, după o serie întreagă de procese pornite de femei care au denunțat faptul că au fost hărțuite sau abuzate la serviciu.
Totuși, nu este chiar așa, dacă judecăm după răspunsurile primite în urma unor interviuri cu 20 de femei care au lucrat sau lucrează încă pe Wall Street, dar care au cerut să-și păstreze anonimatul deocamdată. Unele povestesc că au fost pur și simplu prinse și sărutate din senin, altele că au fost umilite sau au primit tot felul de propuneri de la colegi și șefi, dar nu au spus nimic din cauza presiunilor extrem de mari din domeniul bancar. Admit că au foarte mult de pierdut dacă vorbesc, nu sunt sigure că vor avea de câștigat dacă devoalează abuzurile, plus anumite prevederi contractuale care le obligă practic să tacă.
Sunt puține industrii care au reușit să nu intre în atenția reflectoarelor, pur și simplu pentru că și-au obligat noii angajați să renunțe de bunăvoie la dreptul de a da în judecată compania sau un superior. Asta înseamnă că atunci când o femeie din sectorul de trading sau din sistemul bancar este hărțuită, poate cel mult să-și arbitreze cazul într-un sistem privat. „Dacă vă întrebați de ce nu a apărut nici- un scandal dinspre lumea financiară, arbitrajul este cel mai probabil explicația“, spune Ana Duarte-McCarthy, angajată în cadrul Citigroup până în 2016. Admite că înaintea tuturor celorlalte industrii, cei de pe Wall Street au dat atenție sporită politicilor menite să descurajeze hărțuirea la locul de muncă. Dar acest sistem de arbitraj creează un soi de mantie care face ca, în final, totul să devină invizibil.
ARTIFICIUL. Companiile financiare s-au numărat printre primele care au adoptat sistemul de arbitraj, spune și Alex Colvin, profesor la Cornell University. „Arbitrajul ține mai totdeauna de sistemul privat și nimeni nu are dreptul să știe ce se întâmplă, dacă acest lucru nu se dorește“.
Jennifer Hatch, director al firmei Christopher Street Financial și care și-a început cariera la JP Morgan Chase & Co. și Bear Stearns Cos., spune că unele femei se simt presate să păstreze tăcerea din cauza mizei foarte mari – banii pe care-i pot pierde ieșind din zona privilegiată a Wall Street-ului. „Sunt oameni care-și consacră toate eforturile pentru a ajunge în centrul financiar al lumii și nu renunță ușor la asta odată ajunși“, oferă o explicație aceasta. În plus, majoritatea finanțiștilor de pe Wall Street prosperă în baza bonusurilor controlate de șefi. „Accesul la bani depinde în definitiv de discreția totală a domnilor din acest club“, mai spune Hatch.
Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.
